Reclamă
Istorie
Află noile ipoteze ale istoricilor și cele mai recente descoperiri arheologice: cel mai bine păstrate secrete din istoria omenirii.
Istorie
16 martie 2022
Un sarcofag de plumb a fost descoperit sub Catedrala Notre-Dame. Cât de vechi e obiectul inedit
Istorie
12 martie 2022
Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial. Cum i-ar fi salvat viața lui Yuri Gagarin
Reclamă
Istorie
10 martie 2022
Epava Endurance a fost descoperită după 107 ani. Nava a fost folosită în expediția faimosului explorator Ernest Shackleton
Istorie
9 martie 2022
Experții ar fi descoperit secretul „sirenei” mumificate de 300 de ani. Ce ar fi, de fapt
Istorie
6 martie 2022
Stonehenge ar ascunde un calendar inedit, potrivit unui nou studiu. Descoperirea arheologilor
Luna intercalată, probabil dedicată zeităților sitului, e reprezentată de 5 trilituri în centrul sitului. Cele 4 Pietre Stație, din afara Cercului Sarsen, sunt semne pentru a sincroniza până la ziua în plus la fiecare 4 ani.– Timothy Darvill
Potrivit cercetării, Stonehenge ar ascunde un calendar inedit, prin care oamenii de atunci țineau cont de trecerea zilelor într-un an. Acesta includea și solstițiul de vară și iarnă, ce poate fi văzut printre aceleași pietre în fiecare an.
Calendarul Stonehenge ar fi avut săptămâni de câte 10 zile
Poziția luminii în timpul solstițiului ar fi fost un mecanism prin care puteau fi depistate greșeli în calendar, potrivit lui Darvill. Dacă Soarele se afla în poziția greșită în timpul solstițiului, atunci oamenii de atunci ar fi știut că au greșit calcularea anului.
Pozițiile pietrelor nu corespund cu cele 12 luni pe care le avem acum, potrivit studiului. E posibil ca unele dintre pietre să fi fost mutate în mileniile de când a fost ridicat monumentul. Cele mai vechi piramide din lume nu ar fi fost construite în Egipt.
Stonehenge ar ascunde un calendar inedit, în care săptămânile erau calculate la câte 10 zile fiecare. Acest sistem pare neobișnuit acum, dar, în Antichitate, sisteme similare erau folosite și în alte regiuni. În Egipt, în perioada Vechiului Regat, era folosit un calendar care folosea tot săptămânile de 10 zile.
„Un astfel de calendar solar a fost dezvoltat în estul Mediteranei în secolele după 3.000 î.e.n. Și a fost adoptat în Egipt drept Calendarul Civil, în jurul anului 2.700 î.e.n. A fost folosit extins la începutul Vechiului Regat, în jurul anului 2.600 î.e.n.,” a declarat Darvill.
Reclamă
Istorie
4 martie 2022
Detalii importante despre centrala nucleară Zaporojie. De ce e diferită față de centrala de la Cernobîl, potrivit experților
Istorie
28 februarie 2022
Ce ar reprezenta simbolul Z de pe tancurile armatei ruse. Litera nu apare în alfabetul chirilic
Faptul că sunt diferite ne spune mai multe lucruri. Probabil sunt semne care spun ce unități se îndreaptă către nord-estul sau nord-vestul unui district, de exemplu.– Michael Clarke
Ce ar reprezenta simbolul Z de pe tancurile armatei ruse
Vehiculele cu litera Z, în mijlocul unui pătrat, au fost observate în apropierea de Belgorod, Rusia. Acesta se afla la aproximativ 30 de kilometri distanță de granița cu Ucraina și aproximativ 72 de kilometri distanță de Harkiv. E al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, localizat în nord-est, potrivit UniLad. Trupele armatei ruse au intrat în Harkiv pe 26 februarie.
Ukraine's border guard is sharing images of Russian units surging from occupied Crimea into Kherson oblast. Note the trucks with white slashes; there'd been speculation that Russia was using markings to denote task forces. All the ones near Belgorod had Zs on them. pic.twitter.com/5amCtaViIt— Alejandro Alvarez 🫡 (@aletweetsnews) February 24, 2022
Experții au vorbit despre ce ar reprezenta simbolul Z, ce a fost surprins inițial în mijlocul unui pătrat. În ultimele zile, au fost văzute tancuri ce au litera Z și în mijlocul unui triunghi. Care e riscul ocupării centralei nucleare de la Cernobîl de către forțele ruse.
Dincolo de teoria lui Clarke, se crede că aceste semne sunt folosite de armată din Rusia pentru a-și identifica propriile vehicule. În plus, ar putea fi simboluri pentru diferite țeluri sau diferite grupuri de asalt.
This is interesting. Looks like communication trucks South of Belgorod followed by a series of civilian vehicles that also have Z painted on the side of the Russian war operation. Also, the white vans have no license plates. #CNN #Russia #Ukraine pic.twitter.com/aTMZfIyxiw— Frederik Pleitgen (@fpleitgenCNN) February 26, 2022
Potrivit lui Clarke, simboluri similare au fost folosite de SUA în Irak, pentru a diferenția grupurile. Expertul susține că pentru a preveni copierea simbolurile de inamici, ele sunt inscripționate pe vehicule chiar înainte să înceapă lupta.
Încă nu a fost confirmată oficial semnificația acestor simboluri. În acest moment, experții pot doar să presupună ce ar reprezenta simbolul Z de pe tancurile armatei ruse. Teoria probabilă e, însă, faptul că reprezintă o anumită locație către care se îndreaptă vehiculele inscripționate, la fel ca și în cazul celorlalte simboluri. Potrivit lui Clarke, astfel de simboluri sunt folosite des în timp de război.
Istorie
26 februarie 2022
Adevărul despre pumnalul lui Tutankamon. Din ce obiect spațial ar fi fost creată arma legendară
Istorie
25 februarie 2022
Riscul ocupării centralei nucleare de la Cernobîl de către forțele ruse. De ce se tem experții
Oamenii care nu știu ce fac, dacă vor interveni în cazul sarcofagului sau spațiilor de stocare, ar putea expune oamenii la doze mari de radiație. Sarcofagul a fost creat pentru a rezista în fața unui uragan, așa că a fost construit să fie foarte, foarte sigur și solid – dar desigur că poate fi compromis de explozii directe.– Lydia Zablotska
Vorbind despre riscul ocupării centralei nucleare de la Cernobîl de către forțele ruse, dr. Zablotska și-a exprimat îngrijorarea și pentru cercetătorii care au grijă de sit în fiecare zi.
„Există un personal care menține, monitorizează, care și-a dedicat viața să îl protejeze. Mă tem pentru ei în toată situația asta,” a continuat Zablotska. „E cel mai contaminat loc din lume.”
Centrala nucleară de la Cernobîl se află la o distanță de aproximativ 94 de kilometri de Kiev.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc în anul 1986
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc în aprilie 1986. Atunci, centrala nucleară de la Cernobîl se afla sub controlul Uniunii Sovietice. Doi muncitori au murit în explozie și cantități semnificative de deșeuri radioactive au contaminat zona.
Porțiuni mari din Europa au fost afectate – un nor radioactiv a ajuns până în Norvegia. În contextul invaziei Ucrainei, experții au vorbit despre riscul ocupării centralei nucleare de la Cernobîl. Află detalii importante despre Cernobîl pe care nu le știai.
Potrivit unui raport al Națiunilor Unite, 134 dintre persoanele care au intervenit imediat după explozie au fost diagnosticate cu sindrom de iradiere acuta. Dintre aceștia, 28 au murit în primele 4 luni de la diagnostic. În următoarele 2 decenii, alți 19 au murit din această cauză.
Sindromul iradierii acute poate duce la deteriorarea măduvei osoase și la suprimarea sistemului imunitar.
Istorie
3 februarie 2022
200 de coloane vertebrale umane agățate de stâlpi au fost descoperite în Peru. Când a apărut ritualul inedit
Istorie
19 ianuarie 2022
Rețea de drumuri funerare, descoperită în Arabia Saudită. Cân a fost construită „autostrada” înconjurată de morminte
Dar nu cred că se știa cât de extinsă e rețeaua până când nu am primit imaginile surprinse cu satelitul.– Matthew Dalton
Regiunile de deșert din Peninsula Arabă au numeroase drumuri, ce sunt înconjurate de monumente de piatră. Acestea apar mai ales în preajma surselor de apă.
Drumurile funerare ar fi reprezentat „autostrăzile” din Epoca de Bronz
Potrivit lui Dalton, această rețea de drumuri funerare din Arabia Saudită ar fi fost echivalentul unei „autostrăzi” importante în Epoca de Bronz.
AlUla and Khaybar are an archaeological paradise, we hope to explore these regions as part of @RCU_SA for a long time to come. Remember, this is #OpenAccess and can be downloaded by anyone, https://t.co/y1Fxs0zLcJ /END pic.twitter.com/6yZ9BYeuwc— PAKEP (@PAKEP_KSA) December 15, 2021
Studiul demonstrează că civilizația locală, ce a trăit în zonă în urmă cu 4.500 de ani, era mai conectată social și economic decât s-a crezut până acum.
Experții au descoperit că cele mai multe morminte din această rețea de drumuri funerare erau concentrate mai ales în apropierea surselor de apă permanente.
Direcția acestor drumuri indică faptul că populația din acea perioadă le folosea pentru a călători între oaze. Recent, s-a descoperit că cele mai vechi piramide din lume nu ar fi fost construite în Egipt.
„Aceste oaze, în special Khaybar, au dovezi ale unei concentrații dense de monumente funerare, unele dintre cele mai dense din lume,” a declarat Dalton.
„Numărul impresionant al acestor morminte din Epoca de Bronz sugerează că populațiile din acea perioadă începuseră să se stabilească permanent în acest locații favorabile, în acea perioadă,” a continuat el.
Istorie
15 ianuarie 2022
Casca de viking cu coarne ar fi provenit, de fapt, de la altă civilizație. Cine ar fi purtat modelul, potrivit arheologilor
Istorie
26 decembrie 2021
Ultima piramidă regală construită în Egipt. De ce ar fi abandonat faraonii tradiția monumentelor impresionante
Chiar și înainte să renunțe la piramidele pentru regi, deja începuseră să nu mai construiască camera funerară sub piramidă. Piramida ultimului rege – a lui Amosis I, la Abydos – avea camera de înmormântare construită la peste 0.5 km distanță, în spatele ei, în deșert.– Aidan Dodson, profesor de egiptologie din cadrul Universității din Bristol
Chiar și ultima piramidă regală construită în Egipt nu a urmat îndeaproape tradiția de peste un mileniu. Au fost găsite dovezi ce au aparținut persoanei care a supervizat construirea mormântului lui Tutmes I în Valea Regilor, pe nume Ineni. În documente, Ineni a scris: „Am supervizat excavarea mormântului majestății sale în stâncă de unul singur – nimeni nu a văzut, nimeni nu a auzit.”
Mulți cred că aceasta e o dovadă a faptului că siguranța a jucat un rol în abandonarea tradiției piramidelor.
Topografia din Valea Regilor e posibil să fi avut un rol important în alegerea locației. Acolo există un vârf ce seamănă cu o piramidă.
O altă posibilă explicație e axată pe schimbările religioase ce au avut loc. Astfel, mormintele subterane se potriveau mai bine credinței potrivit căreia faraonii porneau într-o călătorie nocturnă în viața de apoi.
Ultima piramidă regală construită în Egipt a fost ridicată în timpul domniei lui Amosis. Chiar și așa, mai mulți egipteni bogați au continuat tradiția.
Istorie
24 decembrie 2021
Inel creştin din aur, descoperit în Israel. Bijuteria e gravată cu efigia Bunului Păstor
Istorie
12 decembrie 2021
Cadavrul neobișnuit descoperit în Pompei a surprins experții. Cum a fost găsit
Faptul că erau organizate spectacole în limba greacă e dovadă că, în Antichitate, Pompei avea un climat cultural deschis și plin de viață.– Gabriel Zuchtriegel
Excavările din zona necropolei Porta Sarno reprezintă un proiect între Parcul arheologic Pompei și Universitatea din Valencia. Cu ajutorul lor a fost descoperit cadavrul neobișnuit în Pompei.
Dincolo de cadavrul din Pompei, experții au mai făcut zeci de descoperiri. Acestea includ rămășițele unor oameni și animale uciși de erupția vulcanului Vezuviu.
Erupția din Vezuviu a avut energie termală de 100.000 de ori mai mare decât cea a bombelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki.
În prima fază, imediat după erupție, cenușa a acoperit așezările din apropiere, Pompei și Herculaneum. Se pare că cele mai multe victime ar murit din cauza temperaturilor ridicate. Un studiu realizat în 2010 a estimat că temperatura a atins 300 de grade Celsius. Experții cred că majoritatea victimelor a murit rapid, din cauza temperaturii extreme înregistrate după erupția vulcanului Vezuviu, una dintre cele mai cunoscute din istorie.
Istorie
2 decembrie 2021
Urmele misterioase ale unui strămoș uman necunoscut au derutat experții. De ce au fost asemănate cu pașii unui urs
Nu am putut găsi matrițe originale și am fost îngrijorați că expunerea la soare și decenii de ploi ar fi distrus urmele fosilizate originale.– Ellison McNutt
Din fericire, experții s-au întors în Laetoli și au găsit urmele misterioase ale unui strămoș uman. Mai mult, ei au descoperit că „ploile au îndepărtat sedimentele din apropierea pașilor, ce le-a protejat și le-a permis să rămână superb conservate,” a continuat McNutt.
Cum au studiat experții urmele „de urs” ale strămoșului uman
După ce au redescoperit urmele, experții le-au curățat, măsurat, fotografiat și au realizat modele 3D.
Istorie
28 noiembrie 2021
Cum au murit victimele din Pompei, de fapt. Ce s-a întâmplat cu locuitorii după erupția vulcanului Vezuviu
Istorie
27 noiembrie 2021
Experții au găsit masca unui soldat roman. Cât de vechi e artefactul rar
Istoria regiunilor din zona de vest a Mării Negre încă nu au fost complet elucidate.– Ersin Çelikbaş
„Continuăm să aducem la lumină istoria regiunii cu studiile noastre. În timpul săpăturilor, am descoperit date importante care arată prezența Imperiului Roman în zonă,” a continuat Çelikbaş despre aria în care a fost găsită masca unui soldat roman.
Armata romană ar fi construit o bază militară în zona Karabuk
Potrivit echipei arheologice, cel mai probabil, garnizoana romană avea o bază militară în Adrianopolis. Pornind de la masca soldatului, se pare că și membri importanți ai armatei din acea perioadă ajungeau în această zonă.
Istorie
7 noiembrie 2021
Un pensionar a găsit o coroană antică, din aur pur, într-o cutie sub pat. De unde ar proveni, de fapt
Știam că bunicul meu a călătorit mult în anii 1940 și 1950 și că a petrecut timp pe frontiera de nord-vest, unde a trăit Alexandru Cel Mare, așa că e posibil să o fi luat cânt era acolo. Dar nu mi-a zis nimic niciodată despre coroană.
Coroana de aur are o vechime de peste 2.000 de ani
Se crede că această coroană antică provine din partea nordică a Greciei. Experții cred că a fost creată în timpul civilizației elenistice. Aceasta a început cu moartea lui Alexandru Cel Mare, în anul 323 î.e.n. până la apariția Imperiului Roman în Bătălia de la Actium, în anul 31 î.e.n.
Coroana pe care a găsit-o un pensionar ar avea o valoare de 100.000 – 200.000 de lire sterline. Experții au găsit urme de pământ pe comoară și cred că a fost îngropată la un moment dat.
”E foarte greu să datezi coroanele de aur de acest gen,” a continuat Schwinge. ”Stilistic, aparține unui grup rar de coroane ce au apărut în perioada civilizației elenistice și forma indică faptul că a fost creată în nordul Greciei.”
Pensionarul a găsit o coroană antică, din aur pur, într-o cutie sub pat. Acest gen de coroane sunt foarte fragile și erau purtate, de obicei, la ocazii speciale. Erau dedicate zeilor și oferite drept ofrande la mormintele cetățenilor bogați. Pentru că aveau un model complex pentru acea perioadă, sunt foarte fragile. Ca urmare, nu au fost descoperite foarte multe astfel de obiecte de-a lungul timpului. În plus, erau și rare, un alt motiv pentru care doar câteva exemplare au putut fi studiate de experți.
Istorie
5 noiembrie 2021
Arheologii au găsit un mormânt antic inedit în Egipt. Cum arată locul în care a fost înmormântat oficialul faraonului Ramses al II-lea
Istorie
30 octombrie 2021
Ultima masă a lui Otzi, Omul Zăpezilor. Ce a mâncat înainte să moară
Aveau cunoștințe despre haine adecvate, echipament de vânătoare adecvat, și asta clar se aplica și dietei. Clar erau pregătiți.– Frank Maixner
Ultima masă a lui Otzi, Omul Zăpezilor, oferă detalii despre viața de acum 5.300 de ani și despre ultimele ore din viața unuia dintre cel mai bine conservate trupuri umane descoperite până acum, ce a devenit faimos în întreaga lume.
Istorie
21 octombrie 2021
Detalii importante despre Cernobîl pe care nu le știai. Ce se întâmplă cu natura din zonă, de fapt
Istorie
19 octombrie 2021
Cele mai vechi piramide din lume nu ar fi fost construite în Egipt. Structurile misterioase care au uimit experții
Istorie
18 octombrie 2021
Cel mai bogat om din istorie avea o avere de sute de miliarde. Cine era Mansa Musa
Regiunea pe care s-a întindea Imperiul Mali era o sursă pentru cel mai pur aur care circula atunci. Cele mai puternici politici din acea perioadă erau bazate pe standardul de aur.– Kathleen Bickford Berzock
”În perioada medievală, fără urmă de îndoială, mai exista probabil un singur stat care avea puterea militară, economică și politică similară cu Imperiul Mali și acela era China,” a declarat dr. Rudolf Ware, din cadrul Universității din California, despre cel mai bogat om din istorie.
Vezi mai multe imagini cu miliardari în GALERIA FOTO!
Mansa MUsa a condus Impreiul Mali în urmă cu aproape un mileniu / Profimedia Images
Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie, era un musulman devotat. Vizita sa legendară în Cairo a făcut parte din pelerinajul său către Mecca.
Mensa Musa a fost unul dintre cei mai importanți conducători din Africa
Inspirat de călătorie, s-a întors în Mali în 1325 și a început să dezvolte unul dintre cele mai cunoscute orașe din Africa. Tombouctou (cunoscut și ca Timbuktu) avea 80 de universități în secolul 1400 și a devenit un centru academic.
Istorie
17 octombrie 2021
Adevărul despre luptele cu gladiatori din Roma Antică. Ce se întâmpla în Colosseum, de fapt
Istorie
15 octombrie 2021
Imaginea nud ascunsă în tabloul lui Pablo Picasso. Inteligența artificială a recreat ce se află într-una din cele mai renumite opere ale artistului
Sper și că femeie din portret ar fi fost fericită să știe că nu a fos ștearsă din istorie și că frumusețea ei a fost în sfârșit dezvăluită. – George Cann
Pentru a recrea imaginea nud ascunsă în tabloul lui Pablo Picasso, Cann și colegii lui au folosit raze X și cu infraroșu ale tabloului actual. Astfel, au dezvăluit pictura de dedesubt.
Echipa a folosit un proces de imagine digitală pentru a separa cele două imagini. Astfel, ei au produs o imagine mai clară a The Lonesome Crouching Nude.
Echipa a antrenat o rețea de inteligență artificială cu mai multe picturi ale lui Picasso. Astfel, inteligența artificială a învățat tehnica artistului. Astfel, au obținut o versiune artificială a nudului, pe care au combinat-o cu imaginile scanate pentru a obține produsul final.
Istorie
13 octombrie 2021
Limbile umane au gramatică similară. Cum explică cercetătorii fenomenul neobișnuit
„Oamenii vorbesc despre gândurile și declarațiile altor persoane tot timpul, din momentul în care învățăm să vorbim.”– Stef Spronck
„Determină culturile noastre, modul în care vedem lumea și în cine avem încredere,” a continuat Spronck despre cum limbile umane au gramatică similară. „Un fenomen fundamental existenței umane lasă o urmă în limbaj și studiul nostru demonstrează că acest factor trece dincolo de propoziții simple din vorbirea indirectă.”
În acest moment, aceasta e doar o teorie. Studierea modului în care s-au dezvoltat limbile timp de mii de ani e un proces complex. E cu atât mai dificil cu cât oamenii preistorici au început să vorbească înainte să scrie.
Studiul despre cum limbile umane au gramatică similară și cum ar fi putut evolua acestea a fost publicat în jurnalul Frontiers in Communication.
Istorie
12 octombrie 2021
Vasili Arkhipov a prevenit războiul nuclear cu o singură decizie. Cum a „salvat lumea”
Întotdeauna a crezut că a făcut ce trebuia să facă și nu a considerat că acțiunile sale erau eroice. S-a purtat ca un om care știa ce dezastru pot provoca radiațiile. Și-a făcut datoria pentru viitor, ca oricine să poată trăi pe planeta noastră.– Elena Andriukova, fiica lui Vasili Arkhipov
Pentru că Vasili Arkhipov a prevenit războiul nuclear, premiul de 50.000 de dolari a fost acordat familiei sale. Nepotul lui, Sergei, și fiica sa, Elena, s-au prezentat la eveniment pentru a-l primi în memoria lui Arkhipov.
„Povestea lui Arkhipov ne arată cât de aproape am fost de o catastrofă nucleară în trecut,” a declarat Beatrice Fihn, director executiv al organizației International Campaign to Abolish Nuclear Weapons. Organizația a primit un Premiul Nobel Pentru Pace.
Istorie
10 octombrie 2021
Experții vor să analizeze ADN-ul lui Leonardo da Vinci. Ce au descoperit despre talentul artistului
Istorie
9 octombrie 2021
Cel mai vechi obiect de artă din lume ar fi fost creat de oamenii de Neanderthal. Ce vechime are ”opera” cioplită în os
Istorie
8 octombrie 2021
O epidemie de coronavirus ar fi avut loc în urmă cu 20.000 de ani, potrivit unui studiu. Ce regiune a afectat
Istorie
7 octombrie 2021
De ce ar fi dispărut mamuții și mastodonții, de fapt. De vină nu ar fi oamenii
Istorie
7 octombrie 2021
Un grup de oameni antici a fost descoperit în Israel. Acum cât timp a trăit și cât de diferit arată de Homo sapiens
Istorie
7 octombrie 2021
Cum arată ”omul dragon”, specia umană descoperită în China. De ce cred experții că e cea mai apropiată rudă a oamenilor
Istorie
7 octombrie 2021
Care a fost cea mai veche profesie din lume, de fapt. Ce slujbă e practicată și azi, din cele mai vechi timpuri
Astfel, se creează o clasă separată de indivizi. Există o cerință de intrare și unde au jurisdicție aproape exclusivă asupra acestor servicii. – Manvir Singh
Prin acest proces, șamanii devin diferiți față de restul comunității și de cei care au talent la crearea unor unelte. Crearea propriilor unelte sau alte profesii similare nu includ o barieră socială ca cea a șamanismului.
”Între timp, pentru șamani, se dezvoltă într-un sistem în care, pentru a deveni șaman, trebuie să treci printr-un ritual de transformare – acestea sunt cerințele de alăturare.”
Singh speră să studieze și modul în care e gestionată puterea șamanilor la nivelu comunității. Cei care practică această profesie își folosesc abilitățile pentru a avea influență în comunitate. El lucrează și la studii menite să descopere de ce apar alte practici culturale aproape universale. Printre acestea se numără credința în vrăjitorie și compunerea muzicii.
”Șamanismul e una dintre nenumăratele practici culturale ce apar aproape peste tot, dar are caracteristici specifice și bizare,” a continuat Singh despre cea mai veche profesie din lume, șamanismul. ”Aceste detalii universale culturale și sociale – justiție cu pedepse, muzică de dans, vrăjitorie, ceremonii de inițiere, și așa mai departe – sunt printre cele mai misterioase porțiuni fundamentale antropologice. Dat fiind cât am ajuns să știm despre socializare și psihologia umană, acum e o perioadă interesantă să investigăm de ce societățile umane de pretutindeni arată atât de similar.”
Istorie
7 octombrie 2021
De ce s-ar fi scufundat Titanicul, de fapt. Experții au o nouă teorie despre cauza reală a tragediei
E combinația perfectă de factori extraordinari ce s-au strâns împreună: focul, gheața și neglijența criminală. Nimeni nu a investigat aceste urme până acum. Schimbă complet povestea. Avem experți în metalurgie ce ne spun că atunci când atingi acel nivel de temperatură lângă oțel, acesta devine sfărâmicios și se reduce rezistența cu 75%. – Senan Molony
”Se știa de incendiu, dar nu i s-a dat atenție. Nu ar fi trebuit să ajungă pe apă,” a continuat el, vorbind despre de ce s-ar fi scufundat Titanicul.
Nu e prima dată când experții discută teoria potrivit căreia un incendiu a fost de vină pentru scufundarea vaporului Titanic.
În 2008, Ray Boston, ce are o experiență de peste 20 de ani în studierea voiajului tragic, a vorbit despre tragedie. El a declarat că el crede că un incendiul a început în timpul testelor de viteză. Acestea au avut loc cu până la 10 zile înainte ca nava să plece din Southampton.
În anul 2004, inginerul Robert Essenhigh, a scris într-un studiu despre incendiu. El crede că echipajul a încercat să controleze incendiul într-una dintre camerele de cărbuni. Astfel s-ar explica de ce Titanicul naviga la viteză maximă, scrie History.
Mulți se întreabă de ce s-ar fi scufundat Titanicul, de fapt. Unii experții cred că de vină a fost incendiul de la bordul său.