Dacă ai probleme atunci când vine vorba de somn, există mai multe variante la care poți apela pentru a te odihni mai bine. Una dintre ele e trucul „militar” de dormit, care promite să te ajute să adormi în 2 minute.
Cum poți adormi în 2 minute. Trucul militarilor de a se odihni în timp record a devenit viral
Te-ai întrebat cum poți adormi în 2 minute? Un truc folosit de soldați a devenit viral pe Internet și promite să ajute utilizatorii să se odihnească în timp record.
Deși trucul există pe Internet de mai mult timp, a devenit din nou viral recent, scrie LAD Bible.
De această dată, datorită unui video public de antrenorul personal Justin Agustin. Acesta susține că trucul e eficient pentru 96% dintre oameni.
Cum poți adormi în 2 minute
Video-ul a fost publicat pe TikTok. În imagini, Agustin numește metoda „tehnica de a adormi în 2 minute”. În același timp, a avertizat că cei mai mulți oameni trebuie să practice acest truc timp de aproximativ 6 luni pentru a vedea rezultatele dorite. Există și alte trucuri de somn care pot fi eficiente.
Dar dacă ai probleme cu somnul, probabil te întrebi cum poți adormi mai repede, eventual în 2 minute, așa cum promite Agustin.
Potrivit experților, tehnica a fost creată de armata din SUA. Inițial, a fost destinată „mai ales piloților, care aveau nevoie de 100% din reflexele lor” și celor care se aflau în zone de conflict. Aceștia erau nevoiți să adoarmă în situații stresante și zgomotoase – chiar și pe câmpul de luptă, uneori.
Se pare că tehnica a devenit cunoscută publicului în 1981, cu lansarea cărții Relax and Win: Championship Performance, scrisă de antrenorul Lloyd Bud Winter.
Winter a sperat ca această metodă să îl ajute să își revină mai repede după antrenamente și să îi ajute performanța.
Dacă te întrebi cum poți adormi în 2 minute, poți încerca și tu această tehnică. Dar, așa cum a precizat Agustin, e nevoie de antrenament în fiecare seara înainte să vezi rezultatele complete.
Cum funcționează tehnica de somn a armatei SUA
În primul rând, trebuie să te așezi într-o poziție confortabilă. După acest pas, trebuie să te concentrezi pe respirație. Și să începi să îți relaxezi ușor tot corpul, pentru a-l anunța că e timpul să „își dea stingerea”.
Experții recomandă să începi relaxarea de la scalp, după care să treci la frunte și la față. De aici, cobori spre piept, brațe, abdomen și, într-un final, la picioare.
Află și cât de lung trebuie să fie somnul de prânz ca să scazi riscul bolilor cardiace.
Dacă te întrebi cum poți adormi în 2 minute și vrei să încerci metoda, trebuie să ții minte că trupul tău trebuie să fie relaxat. Brațele trebuie să fie lăsate pe lângă corp. Experții te sfătuiesc să îți imaginezi și cum o căldură se propagă de la cap spre degete.
Când ajungi la piept, trage aer în piept pentru a relaxa și această zonă a corpului. După aceea poți să treci la stomac, coapse și picioare. Trebuie să îți imaginezi că senzația caldă se scurge din zona capului până la degetele de la picioare.
După ce ți-ai relaxat corpul, următorul pas e să își relaxezi mintea. Cel mai simplu mod e prin imaginarea unui scenariu care te poate calma, precum o scenă din natură. Dacă observi că mintea ta trece la alte scenarii, mai puțin relaxante, atunci experții recomandă să îți repeți „Nu te gândi” în minte timp de 10 secunde. După aceea, poți să reiei scenariul calm.