Două găuri negre se vor izbi. Ce efect va avea coliziunea lor în galaxie

Două găuri negre se vor izbi, într-un fenomen ce a încântat experții care urmăresc îndeaproape efectele coliziunii inevitabile.

Publicat: 17 martie 2022, 18:51
Experții au descoperit două găuri negre care se vor izbi / Shutterstock

Aflate la 9 miliarde de ani-lumină de Pământ, două găuri negre masive se învârt una către cealaltă. Acestea se vor izbi în aproximativ 10.000 de ani. Atunci când va avea loc coliziunea, vor forma un abis cu o forță îndeajuns de puternică încât să denatureze spațiul și timpul, potrivit CNet. 

Fiecare dintre cele două găuri negre masive sunt extrem de mari. Au o masă de sute de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, deși se află aproape una de cealaltă, scrie CNet

Ele sunt separate de o distanță de 50 de ori mai mare decât cea dintre Pământ și Pluto. Pentru comparație, o gaură neagră mare cât jumătate de minge de golf are o masă echivalentă cu cea a Pământului.

Două găuri negre se vor izbi

Potrivit unui studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters, experții au numit sistemul al doilea candidat pentru o fuziune a două găuri negre descoperit până acum. În 2008, Tony Readhead, co-autorul studiului, și colegii săi căutau galaxii cu centre care aveau găuri negre active. 

Ei căutau găuri negre care emit jeturi de material în spațiu, ce ating viteze care se apropie de viteza luminii. 

În mod obișnuit, astfel de centre galactice sunt numite quasari. Scopul lui Readhead era să găsească o clasă de quasari numită blazar. Jeturile blazar sunt îndreptate către Pământ. Până când echipa a descoperit cele două găuri negre ce se vor izbi, a monitorizat 1.000 de astfel de jeturi.

În 2020, un jet numit PKS 2131-021 a atras atenția experților. Aceasta avea un tipar sinusoidal, ce arată ca o curbă pe diagramă. Descoperirea unei găuri negre neobișnuite ar putea rescrie regulile despre galaxii.

Readhead și echipa sa au investigat originea acestui jet, cu ajutorul National Radio Astronomy’s Very Long Baseline Array. Ei au studiat și documente vechi, în care au descoperit că acest tipar a fost surprins inițial în 1981. 

Tiparul jetului a fost creat de cele două găuri negre

După mai multe analize, experții au descoperit că tiparul jetului era creat de cele două găuri negre care se vor izbi. Una dintre ele emană jetul, dar apropierea lor produce acest tipar. 

Descoperirea sistemului jetului PKS 2131-021 poate ajuta la dezvoltarea studierii undelor gravitaționale. Albert Einstein a vorbit despre ele inițial în urmă cu un secol. Inițial, undele gravitaționale nu au putut fi dovedite drept o consecință a teoriei relativității generale. Ce dimensiune are cea mai mare galaxie descoperită până acum.

În 2016, experți din cadrul Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory (LIGO) au anunțat că au detectat astfel de unde, pentru prima dată. Acestea erau rezultatul unei coliziuni între două găuri negre. Acestea au generat o forță gravitațională puternică, ce a putut fi detectată. 

Autorii studiului au atras atenția că astfel de unde, cauzate de găuri negre masive pentru cele două care emit PKS 2131-021 nu pot fi detectate cu ajutorul LIGO. Acesta e capabil să le detecteze pe cele produse de găuri negre care au o masă de doar câteva zeci de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Te-ar mai putea interesa și

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer
Fun

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală

China testează cărămizi create din sol lunar. Vor fi folosite pentru a construi viitoarea bază pe Lună

China testează cărămizi create din sol lunar. Vor fi folosite pentru a construi viitoarea bază pe Lună
Recomandările useIt.ro
1
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
2
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
3
Fun
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Topul cu țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza include numeroase surprize și tendințe importante pentru viitor. Unele dintre cele mai căutate destinații europene prezintă o barieră importantă atunci când vine...
4
Fun
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete care a devenit virală pe Internet s-a vândut cu o sumă record la o licitație recentă. În 2019, o banană care fusese atașată de un perete cu o...
5
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Mark Zuckerberg a dezvăluit când vom renunța la telefoane mobile și ce tehnologie va înlocui dispozitivele pe care le folosim zilnic. În ultimele 3 decenii, telefoanele mobile au trecut treptat de la dispozitive exclusiviste...
PARTENERI