Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos

Publicat: 15 aprilie 2025, 11:51 / Actualizat: 15 aprilie 2025, 13:51
Reclamă

Blue Origin e o companie fondată de fostul CEO Amazon, Jeff Bezos. Recent, compania a lansat în spațiu un nou echipaj, de această dată format exclusiv din femei. La bord s-au aflat cercetătoare și vedete. 

Lansarea a avut loc pe 14 aprilie 2025, scrie CNBC. 

E cea mai nouă misiune în noul val de turism spațial, care, până acum, a fost deschis miliardarilor și vedetelor. Și noul șef NASA a ajuns în spațiu pentru că e miliardar și prieten cu Elon Musk.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu

Racheta New Shepard a fost lansat din Texas. Echipajul a ajuns la o altitudine de 105 kilometri și a avut parte de mai multe minute în microgravitație. Cu această misiune, Blue Origin a făcut istorie. E prima dată când un echipaj format doar din femei a ajuns în spațiu. 

Din echipaj au făcut parte artista Katy Perry, jurnalista Gayle King și Lauren Sanchez, care a devenit cunoscută la nivel mondial după ce s-a aflat că are o relație cu Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. 

Reclamă
Reclamă

În total, echipajul a avut parte de un zbor de 11 minute. Din echipaj au făcut parte și producătoarea Kerianne Flynn, inginerul NASA Aisha Bowe și cercetătoarea Amanda Nguyen, care studiază planetele ce orbitează în jurul stelelor. 

Blue Origin nu a dezvăluit cât a costat zborul sau dacă echipajul a plătit ceva pentru a ajunge în spațiu. Călătoria spațială a avut loc la aproximativ 2 luni înainte de căsătoria lui Bezos cu Sanchez, ce va avea loc în Veneția. 

Blue Origin a făcut istorie cu acest echipaj. A fost cel de-al 11-lea zbor cu echipaj uman din istoria companiei, ce a fost fondată de Bezos în anul 2000, după ce a făcut o avere cu Amazon. Bezos a zburat chiar el cu racheta Blue Origin în 2021, când a avut loc prima misiune turistică. 

Acesta a fost primul echipaj exclusiv feminin care a ajuns în spațiu

Aceasta a fost prima dată când un echipaj format doar din femei a ajuns în spațiu. Singura altă misiune care ar putea concura pentru acest titlu a avut loc în 1963, când cosmonauta Valentina Tereshkova a zburat singură în spațiu. Ea a devenit prima femeie în spațiu, dar nu a făcut parte dintr-un echipaj. 

Până acum, peste 700 de persoane au ajuns în spațiu. Femeile reprezintă doar 15% din aceste persoane. Sanchez, o fostă jurnalistă, a declarat că a ales doar femei pentru a o acompania în spațiu și că a comandat chiar costume speciale. 

„E un moment important pentru viitorul călătoriilor spațiale comerciale. Și pentru omenire și femei,” a declarat artista Katy Perry. 

Nu e prima dată când Blue Origin trimite nume cunoscute în spațiu. William Shatner, actor cunoscut pentru serialul Star Trek, a ajuns în spațiu cu ajutorul companiei în 2021, la vârsta de 90 de ani. A devenit astfel cel mai bătrân om care a ajuns în spațiu, record ce s-a menținut până acum.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Telescopul spațial Hubble urmează să fie studiat de NASA și SpaceX
Telescopul spațial Gaia și-a încheiat misiunea record. Ce rol important a avut în ultimul deceniu
Telescopul spațial Gaia și-a încheiat misiunea record. Ce rol important a avut în ultimul deceniu
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
2
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
3
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
4
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×