Unele dintre cele mai longevive specii din lume trăiesc mai mult decât oamenii. Potrivit unor estimări recente, media de vârstă a unei persoane născute în 2015 e de 71.4 ani. Numeroase animale trăiesc mai mult de atât, uneori chiar și mii de ani.
Animalele care trăiesc cel mai mult. Care sunt cele mai longevive specii
Te-ai întrebat vreodată care sunt animalele care trăiesc cel mai mult? Unele dintre cele mai longevive specii trăiesc în oceane și, uneori, pot atinge și vârste de mii de ani.
Printre cele mai longevive specii se numără și un animal care e aproape nemuritor, potrivit experților, scrie National Geographic.
Animalele care trăiesc sute de ani se găsesc, de obicei, în oceane și mări. Unele specii de pe uscat pot fi incluse și ele pe lista longevității, însă.
Animalele care trăiesc cel mai mult
Numeroase animale trăiesc mai mult decât oamenii. Unele specii pot trece pragul de 200 de ani fără probleme, în timp ce altele ajung să trăiască mii de ani.
Printre speciile de uscat care au o durată de viață semnificativă se numără țestoasa de Galapagos (peste 100 de ani, cu un record de 152), elefantul african (durată medie de 70 de ani), papagalii macaw (60-80 de ani), potrivit One Kind Planet.
Experții au estimat longevitatea unor specii ce au uimit lumea științifică. Unele dintre ele se află pe cale de dispariție, însă. Iată unele care au reușit să impresioneze cercetătorii cu durata lor de viață:
Balenă de Groenlanda – peste 200 de ani
Balena de Groelanda primește titlul pentru cea mai mare durată de viață din categoria mamiferelor, scrie National Geographic. Exemplarele speciei pot trăi peste 200 de ani.
Aceste mamifere marine trăiesc în ape reci, ceea ce ar putea fi un factor important în longevitatea lor, potrivit lui Don Moore, directorul Grădinii Zoologice din Portland.
Rechinul de Groenlanda – 272 de ani
La fel ca balenele de Groenlanda, această specie beneficiază de pe urma mediului său pentru o durată de viață mai mare, potrivit Live Science. Rechinul de Groenlanda se numără printre animalele care trăiesc cel mai mult.
Se numără și printre cei mai mari rechini din lume, cu o lungime medie de 7.3 metri. Experții estimează că această specie are o durată de viață medie de 272 de ani.
Scoica quahog – medie de 225 de ani (record de 507)
Scoica quahog poate trăi sute de ani. Experții estimează că exemplarele speciei pot trăi, în medie 225.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Recordul e deținut de Ming, o scoică quahog ce a murit la vârsta de 507 după ce experții au extras-o din apele înghețate ale Islandei. Un alt exemplar a trăit 405 ani.
Spongierul Monorhaphis chuni – record de 11.000 de ani
„Oamenii uită, de obicei, că spongierii sunt animale,” a declarat Marah J. Hardt, expertă în modul în care se produc nevertebratele, scrie National Geographic. Spongierii se numără printre animalele care trăiesc cel mai mult.
Diferite specii de spongieri au durate de viață diferite, de multe ori cu medii de mii de ani. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Aging Research Reviews, un exemplar al speciei Monorhaphis chuni a trăit 11.000 de ani.
Meduza Turritopsis Dohrnii
Meduza Turritopsis Dohrnii reprezintă un caz special atunci când vine vorba de animalele care trăiesc cel mai mult. E numită meduza nemuritoare pentru că are un proces de dezvoltare neobișnuit.
Această specie îți începe viața în stadiul de larvă. După aceea, ajung pe fundul oceanului și devin polipi. Următorul stadiu e cel de meduză. Dacă sunt rănite sau stresate în această fază, aceste meduze pot reveni la stadiul precedent de polip și încep procesul de dezvoltare din acel punct. Dacă nu sunt mâncate de alte animale, aceste meduze pot continua procesul la infinit, potrivit experților, scrie One Kind Planet.