Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt cei mai afectați

Publicat: 15 ianuarie 2025, 12:38 / Actualizat: 15 ianuarie 2025, 14:38
Reclamă

Mai multe cercetări bazate pe măsurătorile craniului uman, de la diferite populații din întreaga lume, au scos la iveală faptul că dimensiunea mandibulei e asociată cu dieta. De aici, există diferențe notabile la nivel global.

Populațiile care se bazează pe agricultură au mandibule cu forme diferite, de obicei mai mici, decât populațiile de vânători-culegători, scrie The Guardian

Aceste rezultate au fost observate în populațiile care se aflau aproape de tranziția către agricultură. Și în cele care trăiau în aceeași perioadă, dar aveau o dietă diferită. În cazul grupului din urmă, experții au descoperit că mandibulele copiilor erau similare cu forma pe care o aveau înainte să învețe să mestece.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor

Experții au descoperit diferențe la nivelul formei și mărimii mandibulelor oamenilor care au trăit înainte și după industrializare. În această perioadă, oamenii au început să se bazeze din ce în ce mai mult pe mâncarea procesată. Aceasta ar fi mâncarea care ar schimba forma mandibulei. 

Și dinții au devenit mai mici de-a lungul timpului. Dar experții susțin că dimensiunea mandibulei a fost redusă cu un efect mai notabil. Potrivit studiilor, acest lucru ar putea explica de ce mulți oameni în ziua de azi au dinții mai apropiați, strâmbi și de ce nu au mușcătură corectă. 

Reclamă
Reclamă

„Chiar putem vedea cum malocluziunea e accelerată atunci când trecem la o dietă industrializată,” a declarat dr. Carolyn Rando, profesoară de bioarheologie din cadrul UCL. 

Trecerea la mandibule mai mici e asociată și cu o schimbare a modului în care vorbim. Această trece a ajutat oamenii să pronunțe mai ușor sunetele cu F și V. 

Aceste legături sunt în continuare cercetate. Dar a apărut teoria potrivit căreia mestecarea mâncărurilor tari, precum legume crude și carne, necesită o forță mai mare de mușcare. Și studiile axate pe animale au demonstrat că o mestecare mai dură duce la creșterea mandibulei. 

De la aceste rezultate, experții au investigat și rolul pe care îl are mâncarea ultraprocesată în fenomenul care ar schimba forma mandibulei. 

Mâncarea ultraprocesată ar avea un efect semnificativ asupra mandibulei oamenilor

Mâncarea ultraprocesată a atras atenția experților. Dincolo de faptul că numeroase studii au demonstrat că poate avea un impact negativ asupra sănătății, e, de obicei, foarte moale. Unii experții avertizează că aceste tipuri de mâncare ar duce la o dezvoltare mai redusă a mandibulei în cazul copiilor. 

Se pare că această asociere a atras atenția după un studiu publicat anul trecut de o echipă din Spania. Rezultatele au fost bazate pe dieta a 25 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani. Studiul susține că mâncarea ultraprocesată ar schimba forma mandibulei. 

Dar acest studiu a fost mic și nici nu a studiat copiii și după ce le-au căzut dinții de lapte. Ca urmare, mai mulți experți susțin că rezultatele trebuie să fie testate din nou, pe termen lung. 

Alți cercetători susțin că această tranziție e inevitabilă în contextul evoluției. 

„Evident, antropologii și arheologii pot să studieze schimbările pe termen lung. Ortodonții se pot raporta doar la ce văd în cabinet,” a declarat dr. Hayley Llandro, din cadrul British Orthodontic Society.

„Nu există doar factori de mediu în schimbarea scheletului și dezvoltarea dinților,” a continuat Llandro. Experta susține că teoria legată de dietă are meritele ei, însă. „Și genele joacă un rol important. Din păcate, doar dacă mâncăm mâncare care trebuie mestecată mai mult nu poate schimba tendințele genetice existente.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Băiat blond, care stă în iarbă, cu un telefon în mână. Experții au dezvăluit ce efect poate avea comunicarea prin intermediul tehnologiei asupra copiilor
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Femeie care bagă în gura 2 tablete de gumă, pentru a ilustra riscul la care te expui când o mesteci
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
2
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
3
Logo-ul PlayStation Plus, cu un controller a consolei, pe fundal albastru. Deep Rock Galactic e jocul gratuit PlayStation oferit în ianuarie 2022
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri gratuite pentru august, dincolo de titlurile obișnuite pentru luna aceasta.  Sony a anunțat cea mai recentă serie de jocuri PlayStation Plus pe care le vei putea juca...
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
4
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
5
Persoană care ține în mână un telefon Galaxy Z Flip 8, pentru a ilustra cum Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile pe mai multe piețe, inclusiv Coreea, Europa și SUA.  Cele mai noi telefoane pliabile Samsung au fost lansate oficial pe 7 august, dar au avut...
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
PARTENERI
×