Cei care vor să aibă un regim alimentar cât mai sănătos ar putea apela și la ajutorul unui fruct mai puțin cunoscut, dar care a fost descris drept „o gustare extraordinară”, susțin experții care au analizat scorul nutrițional a mai multor alimente.
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Experții au determinat care e cel mai sănătos fruct din lume, ce a obținut un scor nutrițional de 96 din 100 și care are și proprietăți anti-cancer.
Acest fruct include numeroase vitamine și nutrienți și are și un nivel ridicat de fibre, scrie The Sun.
În general, fructele sunt considerate o sursă bună de vitamine și alți nutrienți esențiali pentru un trai sănătos.
Cel mai sănătos fruct din lume
Potrivit experților din Coreea de Sud și SUA, există un câștigător detașat atunci când vorbim despre fructe sănătoase. Dar e posibil să nu fi gustat sau cumpărat acest fruct până acum.
Cel mai sănătos fruct din lume ar fi cherimoya, cunoscut și drept „mărul de cremă” datorită texturii cremoase pe care o are în interior. În plus, cherimoya e considerată și „una dintre alimentele cu cea mai mare valoare nutrițională din lume”, potrivit BBC News.
Cherimoya a obținut un scor de 96 din 100 din punct de vedere al valorii nutriționale. E considerat al 2-lea cel mai sănătos aliment, întrecut doar de migdale, care au obținut un scor de 97.
Cherimoya are o formă de con de brad. Are o piele verde, tare. Dar sub ea se află o pulpă dulce, cremoasă, care poate fi mâncată cu lingura. Pulpa poate fi mâncată și rece, precum o cremă de vanilie ținută la frigider.
Gustul acestui fruct a fost asemănat și cu „o banană combinată cu un ananas”. A fost numit și „un măr cremos”, datorită consistenței sale.
Dincolo de gustul său, cherimoya are și numeroase beneficii. Cel mai sănătos fruct din lume e „plin de antioxidanți” și e „bogat în fibre, vitamine și minerale”. Acestea pot îmbunătăți imunitatea, reduce inflamațiile. În plus, oferă și protecție pentru sănătatea ochilor și inimii.
Cherimoya are beneficii anti-cancer
Mai mult, cherimoya reprezintă o sursă importantă de vitamina B6. Numeroase studii susțin că această vitamină poate reduce senzațiile de stres, anxietate și depresie.
Cherimoya e bogat în fibre, ceea ce ajută sănătatea sistemului digestiv și la menținerea unei greutăți sănătoase. Cel mai sănătos fruct din lume are și proprietăți anti-cancer importante, datorită flavonoidelor pe care le conține.
Ingredientul poate lupta împotriva radicalilor liberi. Acestea sunt molecule care sunt produse în corp drept răspuns la toxine precum fumul de țigară, care cresc riscul apariției cancerului. Din acest motiv, flavonoidele pot opri creșterea celulelor canceroase, potrivit unelor studii.
În ciuda numeroaselor beneficii, trebuie reținut faptul că cherimoya are anumite porțiuni care includ toxine ce pot afecta sistemul nervos dacă sunt consumate în cantități ridicate. Acest fruct e nativ unor țări din America de Sud, dar se găsește și în Europa.
Denumirea sa provine de la un cuvânt Quechua, ce înseamnă „semințe reci”. Pulpa sa are o culoare albă, în interiorul căreia se află mai multe semințe mari, negre. De aici și denumirea inedită a acestui fruct deosebit.