Brian May, chitaristul trupei Queen, colaborează cu NASA pentru a studia mostrele OSIRIS-REx. Ce rol va avea celebrul artist

Publicat: 20 octombrie 2023, 7:23
Reclamă

Brian May a devenit cunoscut în întreaga lume drept unul dintre cei mai importanți membri ai trupei Queen. Puțin știu, însă, că el e și cercetător și a obținut diplome importante în domeniu în tinerețe.

Acum, May e implicat într-un proiect NASA, pentru studierea mostrei obținute cu ajutorul misiunii OSIRIS-REx, scrie Space.com. 

Mostra de pe 101955 Bennu a ajuns pe Pământ pe 24 septembrie 2023. May, alături de Claudia Manzoni, au fost invitați să examineze datele vizuale obținute de investigatorul principal al misiunii, Dante Lauretta, ce e și cercetător în cadrul Universității din Arizona.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Brian May, chitaristul trupei Queen, colaborează cu NASA pentru a studia mostrele OSIRIS-REx

May și colaboratorii săi au examinat imaginile surprinse cu suprafața asteroidului Bennu, ca parte a proiectului OSIRIS-REx. Ei au căutat oportunități pentru a aplica o nouă tehnică numită stereoscopie. Această tehnică presupune introducerea unui efect 3D pe o imagine 2D, pentru a crea profunzime. 

„Ne-am uitat la o pereche de imagini cu suprafața Bennu, surprinse din mai multe unghiuri,” a scris Brian May, chitaristul trupei Queen, într-un mesaj publicat pe blog-ul NASA. „Această separare a unghiurilor, numită linia de bază, trebuie să fie potrivită, pentru a ne oferi experiența profunzimii și realității, atunci când imaginile sunt privite prin metoda stereoscopiei.” 

Reclamă
Reclamă

Perechi de imagini 2D sunt necesare pentru imagistica stereoscopică. Astfel se dezvoltă un efect din diferențele subtile din ambele imagini. 

„O astfel de perspectivă necesită imaginile din dreapta și stânga livrate separat față de ochiul stâng și drept. Ceea ce vedem în „viața reală”. Atunci când e realizat acest lucru, micile diferențe între componentele perechii oferă creierului oportunitatea de a percepe instant profunzimea imaginii,” a continuat May. 

Imaginile obținute cu Bennu erau perfect pentru o astfel de abordare. Mostrele au aterizat în deșertul Utah. Acum, Brian May, chitaristul trupei Queen, a fost invitat să studieze mostrele alături de experți. 

Misiunea OSIRIS-REx a fost lansată în 2016

OSIRIS-REx, misiunea care a adus pe Pământ mostre cu Bennu, a fost lansată în 2016, în Florida. A călătorit timp de 2 ani către asteroidul Bennu, ce are o lungime de 524 de metri. 

O parte din mostra se afla în capsula navei. Experții care au deschis capsula au fost uimiți să descopere o abundență de materiale în interior. În plus, în compartimentul TAGSAM (Touch-and-Go Sample Acquisition Mechanism) al navei, ce încă e închis, se află cea mai mare și importantă parte din mostra din asteroidul Bennu, ce a uimit experții. 

Potrivit experților, numeroase „particule negre” acoperă interiorul capsulei. Aceasta se află în continuare în procesul de extragere, proces ce trebuie să fie realizat cu grijă, pentru a nu contamina sau distruge mostra. Acum, Brian May, chitaristul trupei Queen, a avut oportunitatea să studieze mostra. 

„Există o abundență de material în exteriorul camerei TAGSAM, care e și el foarte interesant,” a declarat Christopher Snead, din cadrul misiunii. „E spectaculos să avem tot acest material aici.” 

Nava s-a apropiat încet de roca spațială, cu sistemul TAGSAM întins. Contactul a fost scurt și a dus la formarea unui nor de praf și mici roci.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
PARTENERI
×