Această cercetare a fost publicată joi în revista Cell, scrie AGERPRES. 

Cercetarea examinează originile mielinei. Acesta e o membrană asemănătoare cu grăsimea, cu rol izolator. Se formează în jurul celulelor nervoase şi permite transmiterea mai rapidă a impulsurilor electrice.

Cum ar fi ajutat virusurile din trecut la dezvoltarea creierelor oamenilor

Potrivit autorilor studiului, o secvenţă genetică dobândită de la retrovirusuri – virusuri care invadează ADN-ul gazdei lor – este crucială pentru producţia de mielină. Iar acest cod se regăseşte în prezent la mamifere, amfibieni şi peşti.

„Ceea ce mi se pare cel mai remarcabil este că toată această diversitate de vertebrate moderne cunoscute şi dimensiunea pe care au atins-o – elefanţi, girafe, anaconde… – nu s-ar fi întâmplat” fără infectarea cu aceste retrovirusuri, a declarat neurologul Robin Franklin de la Altos Labs Cambridge Institute of Science, coautor al studiului, ce a vorbit despre cum ar fi ajutat virusurile din trecut. 

Cercetătorii au efectuat căutări în bazele de date genomice. În încercarea de a descoperi factorii genetici asociaţi cu producţia de mielină.

Află și care e cel mai „lacom” prădător din istoria Pământului.

Tanay Ghosh, biolog şi genetician care lucrează cu Franklin, a fost interesat în special de misterioase regiuni „necodificatoare” ale genomului. Acestea nu au nicio funcţie aparentă. La un moment dat erau considerate inutile. Importanța lor în evoluţie este în prezent recunoscută.

Cercetările sale au condus la o secvenţă derivată dintr-un retrovirus. Care se află de mult timp în genele noastre şi pe care cercetătorii au numit-o „RetroMyelin”.

Pentru a-şi testa descoperirea, ei au efectuat experimente. Au constat în ştergerea acestei secvenţe la şobolani. Au observat că, prin urmare, aceste exemplare nu mai produceau o proteină necesară pentru formarea mielinei. Astfel, au investigat cum ar fi ajutat virusurile din trecut la evoluția noastră. 

Virusurile au ajutat la evoluția speciei

Oamenii de ştiinţă au căutat ulterior secvenţe similare în genomul altor specii. Au găsit un cod similar la vertebratele cu fălci – mamifere, păsări, peşti, reptile şi amfibieni. Dar nu şi la vertebratele fără fălci sau la nevertebrate.

Ei au ajuns la concluzia că secvenţa a apărut în arborele vieţii aproximativ în acelaşi timp cu dezvoltarea fălcilor. Adică în urmă cu aproximativ 360 de milioane de ani.

Studiul a fost descris drept o „perspectivă fascinantă” asupra istoriei strămoşilor noştri cu fălci de către Brad Zuchero de la Universitatea Stanford. Zuchero nu a fost implicat în această cercetare despre cum ar fi ajutat virusurile din trecut. 

„Întotdeauna a existat o presiune de selecţie. Pentru ca fibrele nervoase să conducă mai repede impulsurile electrice”, a subliniat Robin Franklin. „Făcând acest lucru mai repede, se poate acţiona mai rapid.” 

Acest lucru este util pentru prădătorii care urmăresc prada sau pentru prada care încearcă să scape.

Mielina face posibilă conducerea rapidă a acestor semnale fără creşterea în diametru a celulelor nervoase, permiţându-le să fie apropiate. De asemenea, oferă un suport structural. Ceea ce înseamnă că nervii pot creşte mai mult, permiţând dezvoltarea unor membre mai mari.

În absenţa mielinei, nevertebratele au găsit alte modalităţi de a transmite rapid semnale electrice. Calamarul uriaş, spre exemplu, este dotat cu celule nervoase mai mari.