Cea mai mare bacterie din lume a fost descoperită. Ce dimensiune impresionantă are

Cea mai mare bacterie din lume a fost descoperită în Guadelupa. În timp ce majoritatea bacteriilor e vizibilă doar cu microscopul, Thiomargarita magnifica e aproape la fel de lungă precum o geană umană. 

Publicat: 24 iunie 2022, 15:53
Reclamă

Thiomargarita magnifica e considerată bacteria cu cea mai mare dimensiune din lume. Celula imensă e vizibilă cu ochiul liber. Aceasta are mărime și forma unui fir de geană, potrivit experților. 

T. magnifica a fost descoperită în frunzele aflate în descompunere în mangrove, scufundate sub apă, potrivit BBC News.

Organismul nu e periculos și nu cauzează nicio boală oamenilor, potrivit specialiștilor. Dar are o dimensiune mai mare decât orice bacterie descoperită până acum.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cea mai mare bacterie din lume a fost descoperită

„Această bacterie e de 5.000 de ori mai mare decât cele mai multe bacterii. Ca să comparăm, e echivalentul unui om care se întâlnește cu un om la fel de înalt precum Muntele Everest,” a declarat Jean-Marie Volland, din cadrul Joint Genome Institute, SUA. 

Cea mai mare bacterie din lume de 5.000 de ori mai mare decât ”rudele” sale. În plus, are o structură mult mai complexă, potrivit unui studiu publicat joi în revista „Science”, informează AFP, potrivit AGERPRES.

Reclamă
Reclamă

Thiomargarita magnifica măsoară până la doi centimetri și seamănă cu o „geană”. Aceasta răstoarnă codurile microbiologiei, a declarat pentru AFP Olivier Gros, profesor de biologie la Université des Antilles şi coautor al studiului.

Vezi mai multe imagini cu bacteria record în GALERIA FOTO!

T. magnifica, cea mai mare bacterie din lume, pe fundal negru
Cea mai mare bacterie din lume e lungă cât un fir de geană / Profimedia Images

În laboratorul său din campusul Fouilloles din Pointe-a-Pitre, cercetătorul a prezentat o eprubetă care conţine mici filamente albe. În condiţiile în care dimensiunea medie a unei bacterii este de doi până la cinci micrometri, aceasta „se vede cu ochiul liber, o pot lua cu o pensetă”, explică el.

Recent, doctorii au introdus virusuri în piciorul unei femei, pentru a-i vindeca rana. Pacienta era infectată cu o bacterie rezistentă la antibiotice.

În mangrovele din Guadelupa cercetătorul a observat pentru prima dată bacteria în 2009. „La început am crezut că este orice altceva în afară de o bacterie, pentru că ceva de doi centimetri lungime nu poate fi o bacterie”, a povestit acesta despre cea mai mare bacterie din lume. 

Experții au fost nevoiți să demonstreze că bacteria e formată dintr-o singură celulă

Tehnicile de descriere celulară cu ajutorul microscopiei electronice au arătat că era într-adevăr vorba de un organism bacterian. Dar cu o astfel de dimensiune, explică profesorul Gros, „nu aveam nicio siguranţă că era vorba de o singură celulă” – o bacterie fiind un micro-organism unicelular.

Convinsă de descoperirea sa, echipa a încercat o primă publicare într-o revistă ştiinţifică. Studiul despre cea mai mare bacterie din lume a fost refuzat inițial, însă. 

În toamna anului 2018, Volland a primit un prim pachet trimis de profesorul Gros la institutul de secvenţiere a genomului din cadrul Lawrence Berkeley National Laboratory, administrat de universitate.

În laboratorul american, cercetătorul a avut acces la tehnici de ultimă generaţie. La care se adaugă un important sprijin financiar şi „accesul la cercetători experţi în secvenţierea genomului”, recunoaşte omul de ştiinţă, care descrie această colaborare SUA-Guadalupa ca fiind o „poveste de succes”.

Recent, o variantă HIV mai virulentă a fost descoperită în Europa. Versiunea VB crește riscul de a dezvolta SIDA mai rapid.

Imaginile sale în 3D dovedesc în sfârşit că întregul filament este într-adevăr o singură celulă.

Dincolo de „gigantismul” său, bacteria se dovedeşte, de asemenea,”mai complexă” decât „rudele” sale, susțin experții.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Lansare de rachetă, creată din elemente oferite de NASA, cu o rachetă albă, care lasă în urmă un nnor de fum, pe fundal se văd marea și cerul, albastre. SpaceX a doborât un record cu 2 misiuni
SpaceX a stabilit un nou record cu racheta Falcon 9. Ce a reușit compania lui Elon Musk
SpaceX a stabilit un nou record cu racheta Falcon 9. Ce a reușit compania lui Elon Musk
O femei arheolog care descoperă rămășițele unei țestoase care au fost descoperite în Pompeii
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Cercetator care studiaza vas petri, cu roșu, similară cu una dintre cele mai periculoase bacterii din lume
Una dintre cele mai periculoase bacterii din lume ar putea avea un efect de vindecare surprinzător. Ce poate face
Una dintre cele mai periculoase bacterii din lume ar putea avea un efect de vindecare surprinzător. Ce poate face
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×