Cea mai călduroasă zi din istorie a avut loc pe 3 iulie 2023. Ce temperatură record a fost înregistrată

Cea mai călduroasă zi din istorie a fost înregistrată deja în 2023, pe data de 3 iulie, cu o temperatură mai mare decât recordul precedent. 

Publicat: 7 iulie 2023, 7:23
Reclamă

Data de 3 iulie a avut cea mai ridicată temperatură globală înregistrată până acum. Aceasta a atins pragul de 17.01 grade Celsius. Recordul precedent a fost atins în august 2016, cu o temperatură de 16.92 grade Celsius.

La fel ca în 2023, în 2016 a avut loc fenomenul El Nino, ce a dus la evenimente meteo extreme, potrivit Reuters

În nordul Africii, temperaturile s-au apropiat și de 50 de grade Celsius.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cea mai călduroasă zi din istorie a avut loc pe 3 iulie 2023

Luni, 3 iulie 2023, a fost cea mai călduroasă zi din istorie înregistrată vreodată de meteorologi la nivel global. Datele au fost transmise de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, informează Reuters, scrie AGERPRES

Luni, temperatura medie globală a fost de 17,01 grade Celsius. Astfel, a depășit precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius. În acea perioadă, mai multe valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.

Reclamă
Reclamă

Sudul Statelor Unite suferă de câteva săptămâni din cauza unui dom de căldură intensă. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius.

Chiar şi în Antarctica, unde este iarnă în prezent, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadsky e amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă. A înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: 8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o celebrăm,” a declarat Friederike Otto, despre cea mai călduroasă zi din istorie. Otto e specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London.

„Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme,” a adăugat ea.

În 2023 are loc fenomenul El Nino

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în combinaţie cu apariţia fenomenului meteorologic El Nino, sunt vinovate pentru aceste temperaturi record.

„Din păcate, va fi doar primul dintr-o serie de noi recorduri în acest an. Pe măsură ce creşterile de emisii de dioxid de carbon şi de gaze cu efect de seră cresc. Alături de intensificarea evenimentului El Nino, împing temperaturile spre noi recorduri,” a declarat Zeke Hausfather, cercetător la institutul de climatologie Berkeley Earth, despre cea mai călduroasă zi din istorie. 

Recent, a fost publicat un articol care detaliază evoluția acestui fenomen. În ultimii 15 ani, Pământul a acumulat la fel de multă căldura ca în ceilalți 45. Cea mai multă energie a ajuns în oceane. 

Dincolo de temperatura record din oceane, în unele regiuni, diferențele erau enorme. În martie, temperatura de la suprafața apei de pe coasta Americii de Nord era și cu 13.8 grade Celsius mai ridicată decât media din 1981 – 2011.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Imagine cu o pădure de brazi, surprinsă din aer. Li se văd vârfurile verzi
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
Peștera Davetashka, din Bulgaria, făcută să arate ca o lume extraterestră, pentru a ilustra un ecosistem imens care se ascunde sub suprafața Pământului
Teoria „Pământului Mov” ar fi adevărată. Ce a pățit planeta noastră în trecut
Teoria „Pământului Mov” ar fi adevărată. Ce a pățit planeta noastră în trecut
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×