Fenomenul care poate afecta 1 din 3 oameni. Ce e misokinesia și de ce ar fi cauzată

Publicat: 22 noiembrie 2022, 12:26
Reclamă

Potrivit unui studiu din 2021, mulți oameni simt senzații stresante atunci când văd pe cineva care se foiește și se agită. Deși misokinesia e un fenomen psihologic cunoscut, până acum nu se știa exact cât de răspândit e. 

Misokinesia înseamnă ura de mișcare, potrivit Science Alert. Până acum, experții nu l-au studiat în amănunt.

În unele cercetări, a fost asociat și cu misofonia (fenomen în care unii oameni sunt deranjați de anumite zgomote, mai ales cele repetitive).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fenomenul care poate afecta 1 din 3 oameni

Misokinesia ar fi similară cu misofonia, dar, în acest caz, fenomenul e declanșat de elemente vizuale, nu audio, potrivit experților.

„Misokinesia e definită drept un răspuns negativ afectiv și emoțional puternic la vederea unor mișcări mici și repetitive ale altor persoane. Precum atunci când cineva își mișcă repetitiv mână sau piciorul,” au scris experții. Echipa de cercetare care a realizat studiul despre fenomenul care poate afecta 1 din 3 oameni a fost condusă de Sumeet Jaswal, din cadrul Universității din Columbia Britanică. 

Reclamă
Reclamă

„Dar, surprinzător, cercetarea științifică pe acest subiect lipsește,” au continuat experții. 

Află care e și simțul secret din corp, care influențează bunăstarea oamenilor.

Pentru a îmbunătăți înțelegerea despre misokinesia, Jawal și echipa sa au realizat „prima explorare științifică în profunzime” axată pe misokinesia. Rezultatele indică o senzitivitate ridicată la mișcările agitate. În plus, indică și faptul că afectează un număr mai mare de persoane decât se credea până acum.

Astfel, studiul a concluzionat că misokinesia e fenomenul care poate afecta 1 din 3 oameni. La experimente au participat peste 4.100 de participanți. Printre aceștia s-au numărat studenți și oameni din populația generală. 

Studiul și-a propus și să vadă ce impact are misokinesia asupra oamenilor, dar să exploreze și senzațiile ce se pot manifesta în acest context. 

„Am descoperit că aproximativ o treime dintre participanți aveau un grad de sensibilitate legată de misokinesie la comportamentele repetitive, agitate ale celorlalți, așa cum au întâmpinat situațiile în viața de zi cu zi,” au concluzionat experții. 

De unde ar proveni misokinesia, potrivit experților 

„Rezultatele susțin concluzia că misokinesia nu e un fenomen limitat la populațiile clinice, dar, în schimb, e un obstacol social de bază și, până, recunoscut prea puțin, pe care îl au numeroși oameni din populația generală,” a continuat echipa de studiu, ce a cercetat misokinesia, fenomenul care poate afecta 1 din 3 oameni. 

Potrivit analizei, misokinesia uneori apare alături de misofonie, dar nu întotdeauna. Fenomenul variază semnificativ între indivizi. Unii dintre ei au sensibilitate mai mică la astfel de stimuli, pe când alții au o sensibilitate mai mare.  

Încă nu se știe exact ce cauzează acest fenomen. Există, însă, mai multe teorii. E posibil ca această să provină de la un nivel cognitiv. 

„O posibilitate pe care vrem s-o exploră e că „neuronii oglindă” joacă un rol important,” a declarat Jaswal. „Acești neuroni se activează atunci când ne mișcăm, dar și când îi vedem pe alții care se mișcă. De exemplu, atunci când vezi pe cineva care se rănește, e posibil să tresari și tu. Pentru că durerea lor e oglindită în creierul tău.” 

Află și trucul care te poate ajuta să dormi mai bine, potrivit experților – la ce obicei zilnic poți apela.

E posibil ca oamenii predispuși la misokinesie, fenomenul care poate afecta un număr semnificativ de oameni, să empatizeze subconștient cu psihologia celor care se agită. 

„Un motiv pentru care oamenii se agită e că sunt anxioși sau au emoții, așa că atunci când oamenii care suferă de misokinesie văd pe cineva care se agită, e posibil să oglindească acest lucru și să se simtă și ei anxioși sau să aibă emoții,” a continuat Jaswal.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Băiat blond, care stă în iarbă, cu un telefon în mână. Experții au dezvăluit ce efect poate avea comunicarea prin intermediul tehnologiei asupra copiilor
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Femeie care bagă în gura 2 tablete de gumă, pentru a ilustra riscul la care te expui când o mesteci
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
2
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
3
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
4
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
5
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
PARTENERI
×