Experții au „înviat” activitate în ochiul uman după moarte. Cum a fost posibil

Experții au „înviat” activitate în ochiul uman, după moarte, într-un studiu inedit menit să cerceteze cum interacționează celulele. 

Publicat: 13 mai 2022, 14:21
Reclamă

Experții au „înviat” temporar celulele nervoase pentru a înțelege cum reacționează acestea la lipsa de oxigen. Specialiștii au realizat studiul pe celule de retină din ochi umani și de șoarece, la scurt timp după moartea lor. 

Cu doar câteva ajustări la mediul țesutului, experții au putut „învia” abilitatea celulelor de a comunica, la câteva ore după deces, scrie Science Alert

Atunci când au fost stimulate de lumină, retinele postmortem au emis semnale electrice, numite și unde B. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Experții au „înviat” activitate în ochiul uman după moarte

Aceste unde sunt observate și în retinele vii. Ele indică un fel de comunicare între straturile de celule ce ne permit să vedem.

E prima dată când ochii unui donator uman au răspuns la lumină în acest fel. Acum că experții au „înviat” activitate în ochiul uman după moarte, Studiul a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care schimbă moartea sistemul nervos. 

Reclamă
Reclamă

Potrivit experților, celulele ar avea „tentacule” cu ajutorul cărora se pot mișca – află detalii despre descoperirea inedită din corpul uman.

„Am fost capabili să trezim celulele fotoreceptoare în macula umană, ce e partea din retină care se ocupă de vederea centrală și abilitatea noastră de a vedea detalii fine și culori,” a declarat Fatima Abbas, din cadrul Universității din Utah.

„În ochii obținuți cu până la 5 ore după moartea unui donator de organe, aceste celule au răspuns la lumina puternică, lumina colorată și chiar și lumina mai scăzută,” a continuat Abbas. 

După moarte, e posibil ca unele organe din corpul uman să fie recuperate, pentru transplant. După ce nu mai funcționează circulația, sistemul nervos central nu mai răspunde.

Dar nu toate tipurile de neuroni se opresc în același ritm. Diferite regiuni și diferite tipuri de celule au mecanisme de supraviețuire diferite. 

Experții au „înviat” activitate în ochiul uman după moarte și acum pot înțelege mai bine cum funcționează aceste mecanisme. 

Specialiștii au oxigenat din nou ochii donatorilor

Pentru studiu, specialiștii au oxigenat din nou ochii donatorilor și le-au inserat și anumiți nutrienți. Echipa de cercetare din cadrul Universității din Utah și Scripps Rsearch au surprins o activitate sincronizată în neuroni, după moarte. 

Recent, experțții au descoperit un sistem anticancer în celulele umane.

„Am fost capabili să forțăm celulele din retină să interacționeze unele cu celelalte, la fel cum fac în ochiul viu pentru a gestiona vederea umană,” a declarat Frans Vinberg, din cadrul Universității din Utah, despre studiul în care experții au „înviat” activitate în ochiul uman după moarte. 

„Studii din trecut au restaurat o activitate electrică foarte limitată în ochii donatorilor de organe, dar acest lucru nu a fost realizat până acum în macula și niciodată la nivelul pe care l-am demonstrat acum,” a continuat Vinberg. 

Această resuscitare temporară a celulelor și a activității nu înseamnă că ochii puteau vedea. Centrele de vedere din creier trebuie să fie „înviate” pentru percepția completă. 

Unele tipuri de neuroni, numiți fotoreceptori, pot fi resuscitați. Astfel, există șanse mari ca transplanturile pe viitor să poată restaura vederea la cei care au probleme cu vederea. 

„Comunitatea științifică poate studia acum vederea umană în moduri în care nu o pot face cu animalele de laborator,” a continuat Vinberg.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Femeie care bagă în gura 2 tablete de gumă, pentru a ilustra riscul la care te expui când o mesteci
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
Elon Musk, Met Gala 2022, îmbrăcat în costum. Recent, avertismentul lui Elon Musk despre economie a fost publicat pe Twitter
Elon Musk susține că angajații DOGE lucrează 120 de ore pe săptămână. Cât de puțin ar apuca să doarmă dacă chiar ar munci atât
Elon Musk susține că angajații DOGE lucrează 120 de ore pe săptămână. Cât de puțin ar apuca să doarmă dacă chiar ar munci atât
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×