O cobră s-a strecurat la bordul unui avion. Ce a făcut pilotul după a salvat viața tuturor

O cobră s-a strecurat la bordul unui avion și a fost descoperită abia după ce acesta se afla la o altitudine de peste 3.350 de metri.

Publicat: 6 aprilie 2023, 14:02
Reclamă

Pilotul Rudolph Erasmus a descoperit cobra în timpul zborului, când aceasta se mișca sub scaunul lui. Datorită reacției sale, pilotul a reușit să aterizeze cu succes și cobra nu a rănit la nimeni aflat la bord.

„Ca să fiu perfect sincer, a fost de parcă creierul meu nu înțelegea de fapt ce se întâmplă,” a declarat Erasmus, scrie BBC News

„A fost un moment de…minunare,” a continuat Erasmus. „Am simțit senzația asta rece, într-un fel, care mi se urca pe șira spinării.” 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O cobră s-a strecurat la bordul unui avion

„Cum m-am întors spre stânga și m-am uitat în jos, am văzut cobra care dispărea sub scaun,” a continuat Erasmus. 

După ce a descoperit că o cobră s-a strecurat la bordul unui avion, pilotul a realizat o aterizare de urgență a zborului din Bloemfontein către Pretoria, Africa de Sud. Avionul privat era un model Beechcraft Baron 58 și avea 4 pasageri la bord. 

Reclamă
Reclamă

O mușcătură de o cobră Cape (numită și Naja nivea sau cobra galbenă) poate ucide un om în doar 30 de secunde. Pentru a nu panica pasagerii, Eramus s-a gândit bine înainte să le spună calm celor aflați la bord că au un vizitator nedorit. 

Pilotul a dezvăluit că îi „era extrem de teamă că șarpele se va duce în spate și va cauza panică în masă”. 

Află și adevăratul motiv pentru care trebuie să folosești modul avion în timpul zborului.

„Am informat pasagerii. Uite, șarpele e în avion, e sub scaunul meu, așa că hai să încercăm să aterizăm cât de repede putem,” a declarat Erasmus. Se pare că pasagerii au înlemnit la aflarea veștii. „Puteai să auzi un ac care cade. Cred că toată lumea a înghețat pentru o clipă.” 

Chiar dacă pilotul a descoperit că o cobră periculoasă s-a strecurat la bordul avionului, el a reușit să își păstreze calmul. Erasmus susține că, dacă s-ar fi panicat, doar ar fi înrăutățit situația. 

Avionul a aterizat de urgență în orașul Welkom

Faptul că șarpele s-a strecurat la bord nu e surprinzător. 2 muncitori ai aeroportului de pe care a decolat avionul au declarat ulterior că au văzut o reptilă care s-a refugiat sub avion. Aceștia ar fi încercat să o prindă, dar nu au reușit. 

Erasmus ar fi încercat și el să găsească șarpele înainte să decoleze. „Din păcate, nu era acolo, așa că am presupus toți că probabil s-a strecurat în altă parte în timpul nopții sau dimineața,” a declarat Erasmus.

Află și ce se întâmplă când un pilot deschide geamul avionului în timpul zborului.

Adevărul era că o cobră s-a strecurat la bordul avionului. Mai mult, șarpele încă nu a fost găsit, chiar și după aterizarea de urgență. Inginerii au demontat avionul, dar nu au dat de cobră. 

Erasmus e considerat un erou local acum. Poppy Khosa, comisarul de aviație civilă din Africa de Sud l-a lăudat pe pilot. Erasmus susține că nu se simte special pentru ceea ce a făcut. 

„Cred că e cam tras de păr, dacă pot să fiu sincer,” a declarat Erasmus. „Și pasagerii mei au rămas foarte calmi, de asemenea.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Rechin alb care sare din apă, cu cerul pe fundal. Prădătorul care sperie și marele rechin alb e orca
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
Arheologi care studiază fosila unui dinozaur uriaș
„Bestia înfricoșătoare” care trăia în Egipt. Paleontologii au numit găsirea creaturii o „descoperire de vis”
„Bestia înfricoșătoare” care trăia în Egipt. Paleontologii au numit găsirea creaturii o „descoperire de vis”
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×