România a semnat Acordurile Artemis, create de NASA. Ce rol important au

Publicat: 2 martie 2022, 13:55
Reclamă

România a devenit a 16-a țară care a semnat Acordurile Artemis. Acestea vizează statele care vor să participe la explorarea spațială în secolul 21. Inițiativa are scopul de a stabili un set de reguli și principii ce vor ghida proiectele viitoare. 

România se alătură unor țări precum Australia, Brazilia, Canada, Italia și Japonia în semnarea Acordurilor. 

Acordurile Artemis au fost create în 2020 de către NASA, în coordonare cu Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România a semnat Acordurile Artemis, create de NASA

„Acum, mai mult decât oricând, e important să lucrăm împreună dincolo de granițele internaționale pentru a întări parteneriatele și pentru a ne asigura că spațiul va fi folosit pentru scopuri pașnice,” a declarat Bill Nelson, administrator NASA.

„Faptul că România s-a alăturat Acordurilor Artemis e un pas important în atingerea acestui țel. Statele Unite ale Americii a avut relații diplomatice cu România de peste 140 de ani. NASA apreciază spiritul de explorare pe care România îl poate aduce în spațiu pe măsură ce schițăm acest nou traseu împreună,” a continuat Nelson. 

Reclamă
Reclamă

Marius-Ioan Piso, președintele Agenției Spațiale din România (ROSA) a semnat Acordurile Artemis în timpul unei ceremonii. Aceasta a avut loc pe 1 martie, în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, din București. Nelson a participat la ceremonia de la distanță. 

„Spiritul de colaborare a fost impulsul principal pentru alăturarea noastră la efortul Artemis de explorare a Lunii,” a declarat Piso, potrivit site-ului oficial NASA. NASA vrea să distrugă Stația Spațială Internațională în 2031.

„Printre beneficiile clare ce reies din participarea la acest program unic, noi vedem Artemis drept un proiect ce poate atrage generația tânără către știință, descoperire și inovație – lucruri pe care roboții încă nu le pot face. E un mod bun de a ne concentra de la conflictele între oameni la provocări în descoperire, explorare și apărarea planetei noastre,” a continuat Piso. 

Ce sunt Acordurile Artemis

România a semnat Acordurile Artemis, alături de alte 15 țări care au acceptat convențiile legate de explorarea pașnică a spațiului. Acordurile au fost create cu scopul de a ghida explorarea spațială în secolul 21. 

Acordurile Artemis au fost anunțate în anul 2020, drept un proiect comun între NASA și Departamentul de Stat al SUA. Acestea consolidează și susțin principiile din Tratatul Spațiului Cosmic, din 1967. Denumirea sa oficială e Treaty on Principles Governing the Activities of States in the Exploration and Use of Outer Space, Including the Moon and Other Celestial Bodies. 

România a semnat Acordurile Artemis și NASA se așteaptă ca alte țări să urmeze exemplul primelor 16 națiuni. Află ce va face NASA dacă un asteroid ar urma să lovească Pământul.

Acordurile Artemis includ principii despre crearea unui mediu sigur și transparent, în care poate avea loc explorarea spațială pașnică. Potrivit NASA, aceste acorduri facilitează explorarea, știința și activitățile comerciale, astfel încât toată planeta să se poată bucura de rezultate. 

Printre principiile incluse în acorduri se numără transparența și înregistrarea obiectelor spațiale. S-a pus accent și pe acordarea ajutorului de urgență persoanelor care se vor afla în spațiu.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
2
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
3
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
4
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit ce jocuri vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri video...
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
5
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
PARTENERI
×