Primul pacient Neuralink a dezvăluit ce s-a întâmplat cu cipul din creierul său chiar din primele săptămâni. Compania nu a recunoscut atunci problema

Primul pacient Neuralink a dezvăluit ce probleme a întâmpinat cu cipul implantat în creierul său, proces ce ar fi început în primele săptămâni de la operație. 

Publicat: 27 mai 2024, 16:03
Creierul uman e diferit față de cel al altor primate / Shutterstock

Se pare că multe dintre firele din interfața creier-computer a Neuralink ce au fost implantate în creierul lui Noland Arbaugh, primul pacient al companiei, se detașaseră complet în primele săptămâni. 

În acest moment, aproximativ 85% din ele sunt deconectate, scrie Popular Science

În urma acestor detașări, creierul pacientului s-a mișcat cu până la 3 ori mai mult în craniu față de cât estimau experții.

Arbaugh a declarat și că Neuralink a remediat problemele inițiale de performanță. Pentru acest lucru, compania ar fi folosit o actualizare de software. În urma acesteia, sistemul ar funcționa mai bine ca înainte. 

Dar aceste detalii pe care le-a dezvăluit primul pacient Neuralink scot în evidență îngrijorările legate de această tehnologie, ce a atras atenția la nivel mondial. Studiul Neuralink e considerat controversat și a fost amânat de mai multe ori. 

Implantul N1 BCI are dimensiunea unei monede și include 64 de fire mai subțiri decât un fir de păr uman. Acestea sunt inserate la o adâncime de câțiva milimetri în cortex. Fiecare fir conține 16 electrozi ce traduc activitatea neuronală a unui pacient în comenzi pentru calculator. Printre acestea se numără mișcarea cursorului, de exemplu.

Aproximativ 870 dintre cei 1024 de electrozi din implantul lui Arbaugh nu mai sunt funcționali. Se pare că Neuralink a remediat situația în „câteva săptămâni”. Atunci când Arbaugh a întrebat dacă implantul său poate fi îndepărtat, reparat sau înlocuit, echipa medicală Neuralink a susținut că preferă să evite o operație la nivelul creierului și să adune mai multe informații în schimb. 

Primul pacient Neuralink a dezvăluit acum mai multe detalii pe care compania le-a ținut secrete până de curând. Într-o actualizare recentă, Neuralink susține că a determinat că problema cu firele a redus abilitatea implantului de a procesa informațiile. 

Micile fire folosite de Neuralink se conectează la creierul pacienților, pentru a capta semnalele ce sunt transferate în cip. Acestea ajută utilizatorii să controleze alte dispozitive, cu ajutorul interfeței create de Neuralink. 

Un nou raport susține că firma a identificat problema în timpul testelor realizate pe animale. Acestea au avut loc înainte ca Neuralink să obțină aprobare pentru a începe testele pe oameni.

Primul pacient Neuralink a dezvăluit abia acum ce s-a întâmplat în culise. Dar se pare că Neuralink știa de această problemă de mai mulți ani. 

Deși problema a fost identificată în urmă cu mai mulți ani, a fost declarată drept un motiv insuficient pentru a schimba design-ul dispozitivului, potrivit raportului.

În ciuda acestui obstacol, compania a ajustat algoritmul pentru a redobândi abilitatea implantului de a monitoriza activitatea cerebrală. Food and Drug Administration (FDA) din SUA era conștientă de această problemă atunci când a aprobat cipul Neuralink pentru teste pe oameni. FDA nu a făcut nicio precizare despre cât de importantă e această problemă cu firele. Neuralink ar fi știut de problemele cu firele cerebrale. Astfel, mulți cred că o continuare a testelor fără remedierea problemei pare a fi o decizie riscantă.

Te-ar mai putea interesa și

Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost dezvăluit de experți

Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost dezvăluit de experți

Implantul cerebral care permite pacienților să controleze Amazon Alexa doar cu ajutorul minții. Cum funcționează cipul Synchron

Implantul cerebral care permite pacienților să controleze Amazon Alexa doar cu ajutorul minții. Cum funcționează cipul Synchron

Neuralink a obținut aprobare pentru implantul Blindsight. Ce poate face dispozitivul inedit

Neuralink a obținut aprobare pentru implantul Blindsight. Ce poate face dispozitivul inedit
Recomandările useIt.ro
1
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
2
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
3
Fun
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Topul cu țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza include numeroase surprize și tendințe importante pentru viitor. Unele dintre cele mai căutate destinații europene prezintă o barieră importantă atunci când vine...
4
Fun
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete care a devenit virală pe Internet s-a vândut cu o sumă record la o licitație recentă. În 2019, o banană care fusese atașată de un perete cu o...
5
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Mark Zuckerberg a dezvăluit când vom renunța la telefoane mobile și ce tehnologie va înlocui dispozitivele pe care le folosim zilnic. În ultimele 3 decenii, telefoanele mobile au trecut treptat de la dispozitive exclusiviste...
PARTENERI