Un asteroid imens se va apropia de Pământ. Avertismentul NASA

Un asteroid imens se va apropia de Pământ joi, 28 aprilie, potrivit unui avertisment NASA, care a urmărit roca spațială „potențial periculoasă”.

Publicat: 28 aprilie 2022, 14:23 / Actualizat: 28 aprilie 2022, 11:59
Asteroidul a fost descoperit inițial în 2008 și va mai vizita Pământul / Shutterstock

Un asteroid imens, „potențial periculos”, va intra în orbita Pământului joi, 28 aprilie, potrivit NASA. Acesta ar avea o mărime de 2 ori mai mare decât cea a Empire State Building, una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume.

Asteroidul, numit 418135 (2008 AG33), are un diametru estimat cuprins între 350 și 780 de metri, scrie Science Alert

Roca spațială va intra în orbita Pământului la o viteză de 37.400 km/h.

Un asteroid imens se va apropia de Pământ

Experții estimează că asteroidul va trece pe lângă Pământ, fără să existe riscul unui impact. În cel mai apropiat punct, asteroidul se va apropia la 3.2 milioane de kilometri de planeta noastră. Aceasta e o distanță de aproximativ 8 ori mai mare decât cea dintre Pământ și Lună. 

Deși distanța poate să pară enormă, în standardul astronomic, e considerată mică. 418135 (2008 AG33), un asteroid imens ce se va apropia de Pământ, are o viteză de 30 de ori mai mare decât viteza sunetului. 

NASA atrage atenția asupra oricărui obiect care se apropie la mai mult de 193 de milioane de kilometri de Pământ. Aceste obiecte intră în categoria „apropiate de Pământ”. Obiectele spațiale care se apropie la mai mult de 7.5 milioane de kilometri sunt considerate „potențial periculoase”. 

Cum au supraviețuit gândacii asteroidului care a ucis dinozaurii – află ce îi face atât de rezistenți.

Atunci când astfel de obiecte cosmice sunt identificate, astronomii le urmăresc atent. Orice deviație a traseului prevăzut poate duce la un impact cu Pământul.

Acest asteroid a fost descoperit pe 12 ianuarie 2008, de către experți din cadrul observatorului de pe Muntele Lemmon SkyCenter, din Arizona. Ultima dată a trecut pe lângă Pământ pe 1 martie 2015, potrivit Center for Near Earth Object Studies (CNEOS), din cadrul NASA.

418135 (2008 AG33), un asteroid imens ce se va apropia de Pământ, revine în orbita planetei noastre o dată la aproximativ 7 ani. Experții estimează ca evenimentul va mai avea loc pe 25 mai 2029. 

Un alt asteroid se va apropia de Pământ, în luna mai

Chiar dacă asteroidul 418135 (2008 AG33) are o dimensiune impresionantă, nu e cel mai mare obiect spațial care se va apropia de planeta noastră în acest an.

Experții estimează că titlul va reveni 467460 (2006 JF42). Acesta e un asteroid imens ce se va apropia de Pământ pe 9 mai 2022. Acesta va avea o viteză de 40.700 km/h și un diametru estimat de 380 – 860 de metri. 

Chiar dacă un asteroid va avea traiectoria îndreptată către Pământ, agențiile spațiale din întreaga lume lucrează deja la planuri pentru a o devia. Pe 24 noiembrie 2021, NASA a lansat o navă în cadrul misiunii Double Asteroid Redirection Test.

Un alt asteroid s-a prăbușit pe Pământ la 2 ore după ce a fost descoperit – află unde a căzut.

Aceasta va redirecționa un asteroid aflat departe de Pământ, pentru a vedea cum poate fi redirecționată traiectoria sa. 

Și China are planuri să dezvolte un program de deviere a asteroizilor. Planul oficial e să izbească 23 de rachete Long March 5 în asteroidul Bennu.

Te-ar mai putea interesa și

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer
Fun

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală

2024 ar fi primul an în care Pământul trece de pragul de încălzire de 1.5 grade Celsius. Avertismentul experților

2024 ar fi primul an în care Pământul trece de pragul de încălzire de 1.5 grade Celsius. Avertismentul experților
Recomandările useIt.ro
1
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
2
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
3
Fun
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Topul cu țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza include numeroase surprize și tendințe importante pentru viitor. Unele dintre cele mai căutate destinații europene prezintă o barieră importantă atunci când vine...
4
Fun
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”
O banană lipită de un perete care a devenit virală pe Internet s-a vândut cu o sumă record la o licitație recentă. În 2019, o banană care fusese atașată de un perete cu o...
5
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Când vom renunța la telefoane mobile, potrivit lui Mark Zuckerberg. CEO-ul Meta a dezvăluit și ce tehnologie le va înlocui
Mark Zuckerberg a dezvăluit când vom renunța la telefoane mobile și ce tehnologie va înlocui dispozitivele pe care le folosim zilnic. În ultimele 3 decenii, telefoanele mobile au trecut treptat de la dispozitive exclusiviste...
PARTENERI