Cometa care e mai luminoasă decât stelele. Va putea fi văzută în curând de pe Pământ

Publicat: 1 iunie 2024, 8:51 / Actualizat: 1 iunie 2024, 13:37
Reclamă

Potrivit experților, cometa C/2023 A3 va fi atât de luminoasă decât stelele în următoarele luni. Astfel, va putea fi văzută și cu ochiul liber. În acest moment, însă, poate fi observată doar cu ajutorul unui telescop, din moment ce se află la o distanță considerabilă față de Soare. 

În următoarele luni, va deveni din ce în ce mai luminoasă, scrie IFL.com

În luna octombrie, va atinge punctul maxim de luminozitate, moment în care poate fi privită cu ochiul liber.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cometa care e mai luminoasă decât stelele

Cea mai mică distanță dintre cometă și Soare va fi pe 27 septembrie. Atunci, se va afla la doar 58.6 milioane de kilometri de Soare. Adică o distanță similară cu cea a planetei Mercur. După câteva săptămâni, pe 12 octombrie, cometa se va apropia cel mai mult de Pământ. 

Care care e mai luminoasă decât stelele va trece la 70.6 milioane de kilometri distanță de planeta noastră. 

Reclamă
Reclamă

Experții estimează că magnitudinea maximă va avea loc în acea perioadă. Potrivit predicțiilor științifice, C/2023 A3 va fi mai luminoasă decât aproape toate stelele de pe cer. În cele mai optimiste scenarii, cometa ar fi mai luminoasă decât Jupiter, aproape la aceeași magnitudine cu Venus. 

Ca urmare, C/2023 A3 va fi una dintre luminoase comete observate vreodată. Potrivit experților, va fi vizibilă la apus. Așa că va putea fi admirată de milioane de oameni, fără să fie nevoie să aștepte până în timpul nopții pentru a vedea fenomenul. 

Cometa a fost descoperită în urmă cu 15 luni de 2 observatoare. Inițial, a fost observată de  Zijinshan Astronomical Observatory. Dar imaginea era vagă și a fost pierdută în alte observații. Cometa care e mai luminoasă decât stelele a fost observată ulterior și de Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS), din Africa de Sud. După descoperirea oficială, cometa a fost găsită și în observații din decembrie 2022.

Ce sunt cometele, de fapt

Cometele sunt compuse din gheață și praf. Acestea s-au format la începutul Sistemului Solar, în urmă cu 4.6 miliarde de ani. Cele mai multe au orbite stabile, dincolo de planeta Neptun.

Cometele sunt rămășițele înghețate, rămase în urma formării Sistemului Solar. Astronomul Fred Whipple a fost primul care a descris aceste roci spațiale drept „bulgări murdari”, scrie LiveScience. Și cometa care e mai luminoasă decât stelele are aceeași compoziție.

Datorită distanței sale față de oare și Pământ, va fi mai vizibilă pe cer în luna octombrie. Atunci, va putea fi admirată și cu ochiul liber, fără să fie nevoie de un telescop.

Acestea sunt formate din gheață și praf. Atunci când o cometă se apropie de soare, nucleul se încâlzește și gheața se transformă din material solid, în gaz, o diferența notabilă între asteroizi, meteoriți și comete.

Acest proces duce la crearea unei atmosfere în jurul cometei. Aceasta poate avea un diametru de mii de mile. Cometele și asteroizii s-au format în aproximativ aceeași perioadă, dar în condiții diferite. Ca urmare, au compoziții diferite.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Planeta Pământ, tăiată în 2, cu nucleul în prim plan, pentru a ilustra cum interiorul Pământului ar fi înconjurat de un strat subțire
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
Nori neobișnuiți deasupra unui câmp verde. Soluția controversată pentru încălzirea globală e geoingineria solară
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
2
Grand Theft Auto V pe ecranul unui telefon, aflat pe o tastatură albă, de Mac, cu un controller Playstation lângă. Grand Theft Auto V e unul dintre cele mai vândute jocuri video
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
La mai bine de 18 luni de la ultima prezentare oficială a jocului Grand Theft Auto 6, Rockstar Games a dezvăluit noi imagini cu jocul mult așteptat.  Dezvoltatorul Rockstar Games le-a oferit fanilor o...
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
3
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
5
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
PARTENERI
×