În urmă cu aproape 1 secol Edwin Hubble a descoperit că universul continuă să se extindă. Măsurătorile moderne se contrazic atunci când vine vorba de viteza acestei expansiuni. Ceea ce sugerează că înțelegerea noastră despre legile fizicii nu e tocmai corectă.
Cea mai mare controversă din cosmologie a fost complicată de Telescopul James Webb. Detaliul care a luat și experții prin surprindere
Cea mai mare controversă din cosmologie a fost complicată de Telescopul James Webb, observatorul care a făcut numeroase descoperiri importante în doar câțiva ani de la lansarea sa în spațiu.
Experții se așteptau ca Telescopul James Webb să ajute la rezolvarea acestui mister, scrie Quanta Magazine.
Dar analiza mult așteptată a observațiilor Telescopului a complicat, de fapt, teoria controversată.
Cea mai mare controversă din cosmologie a fost complicată de Telescopul James Webb
2 echipe rivale au condus efortul de a măsura rata de expansiune a universului, ce e cunoscută drept constanta Hubble (sau H0). Una dintre aceste echipe e condusă de Adam Riess, din cadrul Universității Johns Hopkins. A măsurat consecvent H0 drept cu 8% mai mare decât predicția teoretică de expansiune.
Discrepanța dintre cele 2 e cunoscută drept tensiunea Hubble, ce reprezintă și cea mai mare controversă din cosmologie. Această anomalie sugerează că modelul teoretic al cosmosului ar putea avea o componentă importantă care lipsește. Descoperirea acestui element sau efect poate oferi o înțelegere mai profundă asupra universului.
Riess și echipa sa au dezvăluit cele mai recente măsurători are H0, bazate pe datele James Webb. Au obținut o valoare care e similară cu estimările lor precedente.
Dar o altă echipă, condusă de Wendy Freedman, din cadrul Universității din Chicago, nu e de acord cu această interpretare a datelor. Echipa lui Freedman susține că măsurătorilor nu au fost atât de precise pe cât susține echipa lui Reiss. Așa că cea mai mare controversă din cosmologie continuă.
Măsurătorile echipei lui Freedman s-au apropiat mai mult de predicția teoretică decât cele ale lui Riess. Ceea ce ar sugera că tensiunea Hubble nu există. Așa că există 2 perspective total diferite atunci când vine vorba de expansiunea universului.
Stelele oferă date diferite pentru tensiunea Hubble
De la lansarea James Webb din 2022, lumea academică a așteptat analiza amănunțită a lui Freedman despre tensiunea Hubble. Potrivit studiului, 2 tipuri de stele prezintă estimări H0 apropiate de predicția teoretică. Al 3-lea tip de stele, cel folosit de echipa lui Riess, are o valoare H0 mai mare.
Faotul că metodele se contrazic „nu ne spune nimic despre fizica fundamentală”, a declarat Freedman. „Ne spune că există o eroare sistemică în una sau mai multe dintre metode.”
Astfel, cea mai mare controversă din cosmologie a fost complicată de Telescopul James Webb. Pentru că avem de-a face cu date diferite, care se contrazic. Unii experți susțin că tensiunea Hubble ar putea exista doar în anumite tipuri de măsurători, bazate pe stele.
Freedman susține că Riess nu a folosit măsurători corecte și Riess crede că echipa lui Freedman a analizat un număr mic de supernove, ceea ce ar putea afecta rezultatele. Sunt necesare mai multe date și analize pentru a oferi un răspuns categoric pentru acest mister, ce persistă de aproape 100 de ani.