Cercetătorii australieni au făcut o descoperire în tratamentul leucemiei. Medicina ar putea fi transformată în anii ce urmează

Publicat: 4 octombrie 2022, 6:25
Reclamă

Mai mulți cercetători australieni au anunțat că au înregistrat un progres remarcabil în ceea ce privește tratamentul pentru un anumit tip de leucemie. Cercetările s-au desfășurat pentru tratamentul leucemiei acute mieloidă, un tip de cancer agresiv al sângelui care este foarte greu de detectat de către sistemul imunitar.

Cercetătorii australieni au făcut o descoperire în tratamentul leucemiei

Cercetătorii au avut doar motive de bucurie. Aceștia au descoperit cum pot inhiba o proteină, cunoscută sub denumirea de MHC clasa II, astfel încât celulele canceroase să fie detectate mai ușor. Echipa cercetătorilor de la Universitatea Națională Australiană a privit rezultatele cu optimism și speranță.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Descoperirile lor ar putea permite dezvoltarea unui tratament. Astfel, ar putea ajunge pe piață medicamente care să reactiveze proteinele afectate, permițând în acest fel sistemului imunitar să detecteze și să elimine la tip din corp acest tip de cancer, relatează Agerpres.ro.

Pentru realizarea studiilor au fost nevoie de mai multe luni de cercetări. Totodată s-a folosit tehnologie de ultimă oră pentru a se putea edita genele CRISPER. Cercetătorii au aflat că grupul de proteinei CtBP este responsabil pentru dezactivarea MHC clasa II, în cazul leucemiei acute mieloidă.

Mai bine de 9000 de australieni sunt diagnosticați anual cu această boală greu de detectat. Cercetătorii au vorbit recent și despre sitemul anticancer care se găsește chiar în celulele umane. Descoperirea acestora ar putea ajuta, într-o oarecare măsură, la combaterea bolii.

Reclamă
Reclamă

Ce declarații au făcut cercetătorii australieni despre descoperirea lor

Cercetătorii australieni consideră că în anii ce urmează vor putea dezvolta medicamente pentru reactivarea proteinei care permite sistemului imunitar să detecteze tipul de leucemie pe care l-au studiat. Aceștia spun că au descoperit cum să inhibe complexul CtBP prin utilizarea medicamentelor specifice restabiliriii nivelului de MHCclasa II.

În felul acesta, cercetătorii au aflat cu să crească capacitatea sistemului imunitar de a distruge celulele canceroase. Boala LAM este frecventă în rândul populației din întreaga lume. Aceasta apare în special la persoanele care au peste 60 de ani.

Din nefericire cea mai mare parte a pacienților diagnosticați se sting din viață într-un timp relativ scurt de la aflarea bolii. Medicii reușesc cu greu să pună un diagnostic din timp al acestei boli care este foarte greu de detectat. Până în prezent, cea mai eficientă metodă de tratare a acestei boli a fost transplantul de măduvă osoasă.

Totuși, studiile arată că boala poate recidiva în peste 50 % din cazurile care au trecut printr-un transplant. Specialiștii spun că această descoperire ar putea ajuta inclusiv la tratarea altor tipuri de cancer. Specialiștii speră ca descoperirile lor să îmbunătățească eficiența imunoterapiei, în special în cazurile tipurilor agresive de cancer. Mai multe studii în acest sens sunt necesare.

Cu toate acestea, specialiștii sunt optimiști cu rezultatele pe care le-au obținut până în prezent și fac previziuni pentru viitorul apropiat în ceea ce privește un potențial medicament.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
O femei arheolog care descoperă rămășițele unei țestoase care au fost descoperite în Pompeii
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Testul de sânge, analize de laborator într-un suport, cu o mână cu mănușă care ridică o eprubetă, fundal albastru
Cum poate fi „înfometat” cancerul, potrivit experților. Secretul descoperit în celulele de grăsime
Cum poate fi „înfometat” cancerul, potrivit experților. Secretul descoperit în celulele de grăsime
Telescop imens, pe fundal de apus, similar cu Sky Eye, cu ajutorul căruia China susține că ar fi detectat semnale de la civilizații extraterestre
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
2
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
3
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
4
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×