Și-a dat demisia de la jobul de peste 100.000 de dolari când a aflat că trebuie să lucreze de acasă. De ce a luat bărbatul decizia surprinzătoare

După ce a petrecut 30 de ani în aceeași companie, un bărbat și-a dat demisia de la jobul care îi aducea un salariu de peste 100.000 de dolari. 

Publicat: 13 mai 2023, 7:45
Reclamă

Charles Bond, din California, SUA, a lucrat 30 de ani în cadrul aceleiași companii. Atunci când a venit pandemia, mulți angajați din firma sa au început telemunca. Bond, care deja se îmbolnăvise, a început și el să lucreze de acasă.

„Inițial, când mi-au zis că pot să lucrez de acasă câteva săptămâni, m-am gândit că e okay,” a declarat Bond, scrie Business Insider. „Chiar mă gândeam, wow, pot să lucrez de acasă.” 

Bărbatul nu a fost mulțumit de schimbare pe termen lung, însă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Și-a dat demisia de la jobul de peste 100.000 de dolari când a aflat că trebuie să lucreze de acasă

Inițial, Bond a crezut că va lucra doar câteva săptămâni de acasă. În această perioadă, și-a dat seama că acest sistem nu funcționa pentru el. Potrivit lui Bond, nu avea disciplina personală necesară pentru a munci eficient în acest context.

„Am observat că ieșeam și mă duceam în curte, vorbeam cu familia. Și mă gândeam „oh, Doamne, trebuie să intru în casă, sunt la muncă!”,” a dezvăluit Bond, ce și-a dat demisia de la jobul care îi plăcea.

Reclamă
Reclamă

Prânzurile sale s-au transformat în perioade în care mai făcea lucruri prin casă. De fiecare dată când își aducea aminte că trebuie să lucreze, lui Bond i se părea mai dificil să își îndeplinească sarcinile. 

În plus, i s-a părut mai dificil să le îndeplinească fără să aibă acces la spațiul de lucru mai mare de la birou. Acasă, era nevoit să se descurce cu un laptop și cu un telefon.

„După, nici nu știu, ziua a 4-a sau a 5-a, nu mi-a mai plăcut. Până la final, mă gândeam că abia aștept să mă întorc la birou,” a continuat Bond. 

Inițial, telemunca părea o soluție temporară, cât timp era bolnav. El s-a întors imediat cum a putut la birou, în timpul pandemiei. După aceea, însă, compania sa a decis ca toți angajații să lucreze de acasă, permanent. Ca urmare, Bond și-a dat demisia de la jobul la care câștiga peste 100.000 de dolari pe an și a decis să se pensioneze anticipat.

Află și ce s-a întâmplat cu angajata Meta care a dezvăluit că „nu făcea nimic” la jobul de 190.000 de dolari.

În acest moment, Bond e pensionat de 2 ani și nu regretă decizia. 

Pentru unii angajați, telemunca nu funcționează

Potrivit lui Bond, munca de acasă nu era pentru el. „Nu e ceva ce vreau să fac. Nu vreau să aduc munca acasă,” a dezvăluit bărbatul de 62 de ani. 

Bond nu e singurul care are această perspectivă. Deși mulți angajați și-ar dori să câștige 100.000 de dolari pe an în timp ce muncesc de acasă, pentru alții nu e un mediu productiv. 

Unele persoane au organizarea necesară pentru a găsi un echilibru între muncă și viața personală, chiar și muncind de acasă. Alții nu reușesc acest lucru. Bond se numără printre ei, motiv pentru care și-a dat demisia de la jobul cu salariu de peste 100.000 de dolari. 

Află și care sunt cele mai „nefericite joburi” din lume.

„Trebuie să fiu înconjurat de oameni. Îmi plăcea echipa mea. Am lucrat acolo 27 de ani,” a declarat Bond. „Erau oameni acolo care au muncit în aceeași companie la fel de mult ca mine, dacă nu chiar mai mult. Erau ca rudele mele. Erau ca a 2-a familie.” 

Potrivit lui Bond, unii dintre prietenii lui au decis să lucreze complet de acasă. Alții au optat pentru un model hibrid, în care muncesc și de acasă, și de la birou. Alții și-au dat demisia după ce au fost forțați să se întoarcă la birou după ce au muncit de acasă în timpul pandemiei. 

„Nu plănuiam să mă pensionez la vârsta asta, dar pentru mine a meritat, știi?” a continuat Bond. „Și nu e o problemă să economisesc.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Doza de suc Coca Cola în nisip, după ce Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Fun
Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Un turist a lăsat o doză de suc pe insula celui mai izolat trib din lume. De ce ar fi putut să ucidă toți băștinașii acest „tribut”
Imagine cu o pădure de brazi, surprinsă din aer. Li se văd vârfurile verzi
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
Câți copaci există în China. Experții au folosit drone și lasere pentru a afla numărul real
Femeie care bagă în gura 2 tablete de gumă, pentru a ilustra riscul la care te expui când o mesteci
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
Riscul la care te expui când mesteci gumă. Ce ar ajunge în saliva ta
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×