Jeff Bezos a investit într-o companie care vrea să prelungească viața oamenilor. Altos Labs e susținută și de alți miliardari din Silicon Valley

Jeff Bezos a investit într-o companie ce vrea să studieze modul în care oamenii pot rămâne tineri pe o perioadă mai lungă de timp. Fostul CEO Amazon nu e singurul miliardar care susține firma Altos Labs.

Publicat: 24 ianuarie 2022, 14:55
Reclamă

După ce a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se pare că Jeff Bezos a stabilit un nou țel acum. Miliardarul a investit recent într-o companie numită Altos Labs, ce promite „regenerare celulară”.

Această tehnică ar promite prelungirea vieții „până la 50 de ani”, potrivit MIT Tech Review.

Până acum, Bezos ar fi investit aproximativ 3 miliarde de dolari în proiect. El nu e singurul miliardar care a susținut financiar eforturile companiei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jeff Bezos a investit într-o companie care vrea să prelungească viața oamenilor

Unii dintre cei mai cunoscuți miliardari dau impresia că vor să treacă peste condiţia umană. Fondator şi fostul CEO al Amazon, al doilea cel mai bogat om din lume, primul miliardar care a zburat pe orbită, Bezos a anunţat recent un „salt calitativ” în managementul startup-ului său, Altos Labs, care se ocupă de „lupta împotriva îmbătrânirii” şi „regenerarea celulară”.

Recent, experții au estimat până la ce vârstă pot trăi oamenii, de fapt. Ca urmare, Jeff Bezos a investit într-o companie ce promite o viață mai lungă.

Reclamă
Reclamă

Vezi mai multe imagini cu Jeff Bezos în GALERIA FOTO!

Jeff Bezos, covorul roșu petrecerea Amazon Prime Video, după Globurile de Aur din anul 2019. Poartă un costum negru și cămașă albă
Jeff Bezos a participat la petrecerea Amazon Prime Video, după Globurile de Aur din anul 2019 / Getty Images

Bezos a anunțat recent că l-a recrutat în calitate de director executiv pe fostul supermanager farmaceutic Hal Barron. În vârstă de 59 de ani, Barron a fost angajat anterior de multinaţionala britanică GlaxoSmithKline. Mişcarea este însoțită de investiţia a 3 miliarde de dolari în următoarele planuri de cercetare şi dezvoltare. Află care au fost primele joburi ale lui Bill Gates, Jeff Bezos și Elon Musk.

Jeff Bezos a investit aproximativ 3 miliarde de dolari într-o companie numită Altos Labs. Aceasta aparţine lui Bezos din septembrie.

Jeff Bezos a investit aproximativ 3 miliarde de dolari în Altos Labs

Tehnică deja folosită în laborator doar pe celule unice, care efectiv „întinereşte”. Pentru unii savanţi aceasta este cheia reală posibilă prelungire a speranţei de viaţă prin înfrângerea bolilor legate de la îmbătrânire, cum ar fi tumorile.

Altos a fost fondată de Bezos cu alţi miliardari. Printre aceștia se numără rusul Yuri Milner şi fostul director al Institutului Naţional al Cancerului din Statele Unite, Richard Klausner. Acesta va conduce comitetul ştiinţific.

Jeff Bezos a investit deja miliarde într-o companie care vrea să găsească o metodă pentru „regeneratea celulară”. Aceasta nu e singura afacere de miliarde pe care s-a concentrat fostul CEO Amazon în ultimii ani. Bezos a fondat și Blue Horizon, menită să creeze o industrie de zbor spațial comercial. Recent, William Shatner, cunoscut pentru rolul său din serialul Star Trek, a ajuns în spațiu la bordul unei navete Blue Horizon.

Citește continuarea pe observatornews.ro

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Katy Perry, Lauren Sanchez, Gayle King, Kerianne Flynn, inginerul NASA Aisha Bowe și cercetătoarea Amanda Nguyen, 14 aprilie, în costume de astronauți, echipajul cu care Blue Origin a făcut istorie
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Colaj cu Jeff Bezos și Elon Musk, unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Fondatorul Amazon l-a sfătuit pe Elon Musk cu privire la sediul Twitter
Fun
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×