Top căutări Google în 2022. Care a fost cel mai căutat cuvânt al anului

Unii utilizatori au fost surprinși să afle ce cuvânt a ocupat primul loc în top căutări Google în 2022, înainte de Ucraina și Regina Elisabeta.

Publicat: 8 decembrie 2022, 11:50
Reclamă

În fiecare an, Google publică topul cu cei mai căutați termeni din lume. Potrivit Google Trends Year in Search, Ucraina și Regina Elisabeta, 2 subiecte care au dominat știrile în acest an, nu s-au aflat pe primul loc.

În schimb, cel mai căutat cuvânt al anului a devenit o „obsesie comună”, la nivel global, potrivit The Washington Post. 

Potrivit NBC News, în categoria vedetelor, Johnny Depp a ocupat prima poziție. Cea mai căutată întrebare a anului a fost „E multiversul real?”. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Care a fost cel mai căutat cuvânt al anului 2022

Potrivit celui mai recent top de căutări Google în 2022, Wordle a fost cel mai căutat cuvânt al anului. Acesta e un joc online, ce a devenit cunoscut în pandemie, cu milioane de jucători la nivel global. 

Wordle a fost cumpărat recent de către New York Times, pentru milioane de dolari. Cuvântul a reușit să întreacă numărul căutărilor pentru termeni precum rezultatele electorale și Jeffrey Dahmer, în SUA, și Ucraina și Regina Elisabeta la nivel global.

Reclamă
Reclamă

„A devenit o obsesie comună pentru toată lumea și poți vedea acest lucru în date,” a declarat Simon Rogers, din cadrul echipei de date a Google, pentru The Washington Post

În Wordle, utilizatorii pot ghici cuvântul zilei din 6 încercări. Toți jucătorii primesc același cuvânt zilnic și jocul poate fi completat o singură dată pe zi.

Wordle a devenit viral la finalul anului 2021, după ce rezultatele au fost publicate pe rețelele de socializare. Pe 31 ianuarie, New York Times a cumpărat Wordle de la dezvoltatorul original, un programator pe nume Josh Wardle. Suma finală nu a fost dezvăluită, dar e de ordinul milioanelor de dolari. 

În top căutări Google în 2022, Wordle a ocupat prima poziție la nivel global, în ciuda altor subiecte globale. În comparația Trends, se vede că jocul a avut un interes mediu anual mai mare decât Regina Elisabeta a II-a și Ucraina. În plus, a continuat să mențină o poziție ridicată chiar și în săptămânile în care știrile au fost dominate de alte subiecte. 

Top căutări Google în 2022

„Aș spune că succesul Wordle în căutări se datorează faptului că e ceva care a captivat constant oamenii de-a lungul anului,” a continuat Rogers. „Au fost momente din an atunci când invazia Ucraine sau decesul Reginei Elisabeta au generat mai multe căutări. Dar interesul oamenilor pentru joc a rămas constant, pentru că pentru mulți oameni, jocul a devenit un moment important al zilei sau o distracție temporară.” 

Dincolo de cuvântul Wordle în sine, numeroase cuvinte folosite de joc au reprezentat cele mai multe căutări pentru definiții ale termenilor, în 2022. În top 10 căutări de definiții pe Google în 2022, 7 dintre ele au fost răspunsul zilei pe Wordle. Cea mai căutată definiție a fost tot pentru un cuvânt care a apărut în Wordle în luna martie – rupie. 

„E o dovadă a faptului că Wordle a avut un impact important în 2022,” a continuat Rogers. 

Dincolo de acest termen, iată ce alte cuvinte au apărut în top 10 căutări Google, la nivel mondial, în 2022: 

  • Wordle
  • India vs Anglia
  • Ucraina
  • Regina Elisabeta
  • Ind vs SA (un meci de cricket între India și Africa de Sud) 
  • Cupa Mondială
  • India vs Indiile de Vest
  • iPhone 14
  • Jeffrey Dahmer
  • Prima ligă indiană
Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Colaj cu Jeff Bezos și Elon Musk, unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Fondatorul Amazon l-a sfătuit pe Elon Musk cu privire la sediul Twitter
Fun
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×