SUA se întorc pe Lună după 50 de ani. Când va fi lansată misiunea record

SUA se întorc pe Lună după 50 de ani de la ultima misiunii către satelitul natural al Pământului, în contextul unei curse spațiale cu China.

Publicat: 1 decembrie 2023, 7:23 / Actualizat: 1 decembrie 2023, 11:36
Reclamă

Din anii 1950, au avut loc peste 140 de misiuni lunare. Printre acestea se numără aselenizări istorice, accidente necontrolate și numeroase orbite în jurul satelitului natural al Pământului. În ultimii ani, a apărut o cursă spațială între SUA, Rusia și China.

Un nou jucător a intrat în această cursă recent – India, care a reușit să aselenizeze pe partea întunecată a Lunii, pentru prima dată în istorie, scrie ABC News.

Acum, SUA plănuiesc să se întoarcă pe Lună, după 50 de ani de la ultima misiune lunară NASA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

SUA se întorc pe Lună după 50 de ani

La peste 50 de ani după ultima misiune din programul spaţial Apollo, Statele Unite vor încerca să plaseze din nou un modul de asolizare pe Lună. Misiunea va avea loc în data de 25 ianuarie 2024, a anunţat John Thornton, CEO-ul companiei americane Astrobotic. Aceasta ar putea deveni prima firmă privată care reuşeşte o astfel de performanţă, informează AFP, scrie AGERPRES

Modulul de alunizare e denumit Peregrine. Nu va avea niciun astronaut la bord. El va transporta însă cinci instrumente ştiinţifice ale NASA. Agenția doreşte să studieze mediul lunar pentru a pregăti viitoarele sale misiuni Artemis cu echipaj uman. Acum că SUA se întorc pe Lună după 50 de ani, NASA vor realiza mai multe experimente. 

Reclamă
Reclamă

Agenţia spaţială americană a ales în urmă cu mai mulţi ani să acorde unor companii sarcina de a trimite experimente ştiinţifice şi tehnologice pe Lună. Programul e denumit CLPS.

Acele contracte cu preţuri fixe vor permite dezvoltarea economiei lunare. Și furnizarea unui serviciu de transport spaţial la un preţ mai scăzut.

„Ceea ce încercăm noi să facem este să încercăm o lansare şi o asolizare pe suprafaţa Lunii la un cost ce reprezintă doar o fracţiune din ceea ce ar costa prin metodele clasice”, a declarat într-o conferinţă de presă John Thornton, CEO-ul companiei Astrobotic. Sediul general al companiei se află în oraşul american Pittsburgh.

„Doar aproximativ jumătate din misiunile care au fost lansate spre suprafaţa Lunii au reuşit. Deci, este o provocare cu adevărat colosală. Voi fi îngrozit şi entuziasmat în acelaşi timp în toate fazele misiunii”, a adăugat el.

Lansarea este programată pe 24 decembrie din Florida cu ocazia zborului inaugural al noii rachete dezvoltate de grupul industrial ULA, denumită Vulcan Centaur.

Mai multe companii vor să ajungă pe Lună

Sonda spaţială va avea apoi nevoie de „câteva zile” pentru a ajunge pe orbita lunară. Dar va trebui să aştepte până pe 25 ianuarie înainte să încerce să alunizeze. Atunci, toate condiţiile de luminozitate la nivelul scoarţei selenare să fie întrunite, a explicat John Thornton. Cu această misiune, SUA se întorc pe Lună după 50 de ani. 

Coborârea va fi realizată în sistem autonom, fără intervenţie umană. Dar va fi urmărită de la centrul de control al companiei americane.

În primăvara acestui an, un start-up japonez, ispace, a încercat deja să devină prima companie privată care reuşeşte o asolizare controlată pe Lună. Însă misiunea s-a încheiat prin prăbuşirea vehiculului spaţial. Israel a înregistrat la rândul său un eşec similar în 2019.

Doar patru ţări au reuşit să trimită cu succes vehicule pe Lună prin intermediul agenţiilor lor spaţiale. Acestea sunt Statele Unite, Rusia, China şi, recent, India. Acum, SUA se întorc pe Lună după 50 de ani. 

În plus faţă de Astrobotic, NASA a încheiat contracte şi cu alte companii private. Printre acestea se numără Firefly Aerospace, Draper şi Intuitive Machines. Aceasta din urmă îşi va realiza lansarea inaugurală cu ajutorul unei rachete construite de SpaceX, în ianuarie.

Oficialii de la NASA „sunt conştienţi de riscuri şi au acceptat că unele dintre aceste misiuni nu vor avea succes”, a declarat Chris Culbert, coordonator al programului CLPS. „Însă, chiar dacă nicio alunizare nu va fi reuşită, CLPS a avut deja un impact asupra infrastructurii comerciale care este necesară pentru a înfiinţa o economie lunară”, a adăugat el.

Prin programul său Artemis, NASA doreşte să înfiinţeze o bază pe suprafaţa Lunii.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
iPhone 14, pe fundal negru, cu ecran mov, negru și alb, cu o pereche de căști, pe masă neagră. Potrivit zvonurilor, Apple ar introduce cea mai mare schimbare de la FaceID încoace
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Apple a desemnat Tiimo drept Aplicația Anului pe iPhone în 2025, după ce platforma a impresionat utilizatorii. Tiimo e o aplicație care promite planificarea zilnică vizuală. E prezentată drept o unealtă „pentru oricine are...
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
2
Logo-ul companiei Apple, care e acum mai bogată decât unele țări, pe fațada unei clădiri
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare, ce va avea loc în doar câteva săptămâni. Apple are o tradiție lungă atunci când vine vorba de lansările sale. Încă de la...
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
3
Samsung Galaxy S24 Ultra, de culoare albă, pe fundal gri
Primele imagini cu telefoanele Samsung Galaxy S26 au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitoarele smartphone-uri
Primele imagini cu telefoanele Samsung Galaxy S26 au fost scurse pe Internet la doar o zi după ce Samsung a confirmat data oficială de lansare pentru noua serie de smartphone-uri.  Samsung a dezvăluit în...
Primele imagini cu telefoanele Samsung Galaxy S26 au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitoarele smartphone-uri
4
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au emis avertismente urgente pentru utilizatorii WhatsApp
WhatsApp introduce o nouă funcție, cerută de utilizatori de ani de zile. Ce vei putea face pe platformă
WhatsApp introduce o nouă funcție, cerută de utilizatori de ani de zile, pentru versiunea web a platformei.  WhatsApp are miliarde de utilizatori la nivel mondial și continuă să introducă noi funcții anual. Unele dintre...
WhatsApp introduce o nouă funcție, cerută de utilizatori de ani de zile. Ce vei putea face pe platformă
5
Utilizator care folosește Gmail, ce se va schimba permanent, pe laptop și pe telefon
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Experții au lansat un avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail, după ce hackerii au găsit un nou mod de a exploata noua actualizare a platformei.  Experții în securitate cibernetică avertizează utilizatorii Gmail despre un...
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
PARTENERI
×