Roverul indian Pragyan a intrat în stare de „hibernare” pe Lună. Ce se va întâmpla cu el pe viitor

Publicat: 6 septembrie 2023, 14:16
Reclamă

Roverul care hibernează a fost fotografiat și de NASA recent, alături de nava Vikram. Aselenizarea a avut loc pe 23 august. Astfel, India a devenit prima țară din lume care a reușit să ajungă la Polul Sud al satelitului natural. 

Roverul a explorat suprafața lunară timp de aproximativ 10 zile, scrie BBC News.

În acest timp, a adunat date și imagini care ar „depăși obiectivele misiunii noastre”, potrivit Isro, agenția spațială din India. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Roverul indian Pragyan a intrat în stare de „hibernare” pe Lună

India a plasat în stare de hibernare roverul său lunar. E primul vehicul creat de oameni care a ajuns cu bine la polul sudic al Lunii, la finalul unei misiuni de 2 săptămâni. În acest timp, roverul a realizat mai multe experimente ştiinţifice, a anunţat agenţia spaţială din această ţară, citată de Reuters, scrie AGERPRES

Roverul indian Pragyan din cadrul misiunii spaţiale Chandrayaan-3 a fost „plasat în stare de hibernare”. Însă are bateriile încărcate şi cu receptorul pornit, a anunţat Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO) într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, cunoscută până de curând sub numele de Twitter.

Reclamă
Reclamă

„Sperăm la o ‘trezire’ de succes pentru un alt set de sarcini! Altfel, va rămâne acolo pentru totdeauna ca ambasadorul de pe Lună al Indiei,” au adăugat reprezentanţii ISRO.

După plasarea cu succes a unui vehicul spaţial pe Lună, India s-a alăturat Statelor Unite şi fostei Uniuni Sovietice pe lista ţărilor care au reuşit această performanţă. India chiar le-a depăşit. E singura a realizat o aselenizare reuşită pe suprafaţa neregulată de la polul sudic al Lunii.

Performanţă în premieră mondială a avut loc la scurt timp după ce sonda rusească Luna-25 s-a prăbuşit pe scoarţa satelitului natural al Pământului în cadrul unei tentative similare.

Aselenizarea controlată a misiunii Chandrayaan-3 a avut loc după o precedentă încercare ratată din 2019. A stârnit un val de entuziasm şi de celebrări în India, ţara cu cea mai mare populaţie din lume. Companiile mass-media au considerat că această aselenizare și succesul înregistrat de roverul indian Pragyan reprezintă cea mai mare realizare ştiinţifică a Indiei.

Roverul Pragyan a străbătut o distanţă de peste 100 de metri pe Lună

Roverul Pragyan a străbătut o distanţă de peste 100 de metri pe Lună. În acest timp, a confirmat prezenţa sulfului, fierului, oxigenului şi a altor elemente chimice pe Lună, a precizat ISRO.

În prezent, India speră să obţină un alt succes notabil în domeniul spaţial prin intermediul unei sonde ce a fost lansată spre Soare. Are misiunea de a observa vânturile solare, un fenomen care poate provoca anumite perturbări pe Terra. Pe Pământ este văzut adeseori sub forma unor aurore.

„Satelitul este sănătos” şi se află pe o orbită terestră, a anunţat ISRO. Vehiculul se pregăteşte pentru călătoria sa de 1.5 milioane de kilometri în spaţiu. Succesul înregistrat de roverul indian Pragyan poate deschide poarta către numeroase alte experimente spațiale. 

Programul aerospaţial indian beneficiază de un buget relativ modest. Însă acesta a crescut semnificativ de la prima tentativă de orbitare a Lunii, în 2008. Cu această misiune, India vrea să găsească rezerve de apă la Polul Sud al Lunii.

Această misiune indiană a avut un cost de 74.6 milioane de dolari (66.5 milioane de euro). E o sumă mult mai mică în comparaţie cu cel al misiunilor altor ţări.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Katy Perry, Lauren Sanchez, Gayle King, Kerianne Flynn, inginerul NASA Aisha Bowe și cercetătoarea Amanda Nguyen, 14 aprilie, în costume de astronauți, echipajul cu care Blue Origin a făcut istorie
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
2
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
3
Logo-ul PlayStation Plus, cu un controller a consolei, pe fundal albastru. Deep Rock Galactic e jocul gratuit PlayStation oferit în ianuarie 2022
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri gratuite pentru august, dincolo de titlurile obișnuite pentru luna aceasta.  Sony a anunțat cea mai recentă serie de jocuri PlayStation Plus pe care le vei putea juca...
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
4
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
5
Persoană care ține în mână un telefon Galaxy Z Flip 8, pentru a ilustra cum Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile pe mai multe piețe, inclusiv Coreea, Europa și SUA.  Cele mai noi telefoane pliabile Samsung au fost lansate oficial pe 7 august, dar au avut...
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
PARTENERI
×