Primii „roboți vii” se pot reproduce printr-o metodă nemaivăzută până acum. Experții sunt uimiți de proces

Primii „roboți vii” se pot reproduce singuri, printr-o metodă ce nu a mai fost văzută până acum, nici în cazul animalelor, nici în cazul plantelor.

Publicat: 30 noiembrie 2021, 15:22
Reclamă

Cercetătorii din Statele Unite ale Americii care au creat primii „roboți vii” susțin că formele de viață, numite xenoboți, au abilitatea de a se reproduce acum. Forma prin care se reproduc nu a mai fost văzută nici în cazul plantelor, nici în cazul animalelor.

Xenoboții au fost formați din celule stem ale broaștelor Xenopus laevis, din Africa. Au o lățime de mai puțin de 1 milimetru, scrie CNN.

Roboții au fost dezvăluiți în anul 2020, după ce au fost efectuate experimente ce au demonstrat că aceștia se pot mișca și lucra împreună în grupuri. În plus, xenoboții se pot vindeca singuri. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Primii „roboți vii” se pot reproduce printr-o metodă nemaivăzută până acum

Experții care au dezvoltat „roboții vii”, din cadrul Universităților din Vermont, Tufts și Harvard, susțin că au descoperit o noua formă de reproducere biologică. Aceasta ar fi diferită față de cele observate în cazul animalelor și plantelor până acum. 

„Am fost uimit,” a declarat Michael Levin, profesor din cadrul Universității Tufts, co-autorul studiului despre cum primii „roboți vii” se pot reproduce acum.

Reclamă
Reclamă

Broaștele au o formă de reproducere pe care o folosesc, dar atunci când…eliberezi celulele de restul embrionului și le oferi șansa să își dea seama singure cum să supraviețuiască în noul mediul, nu doar că descoperă un nou mod de a se mișca, dar aparent își dau seama și cum se pot reproduce, într-o nouă formă.

– Michael Levin

Primi „roboți vii” se pot reproduce singuri, într-o formă ce a surprins experții. Celulele stem sunt celule ce au abilitatea de a se dezvolta în alte tipuri de celule.

Pentru a crea xenoboții, experții au folosit celule stem din embrionii de broască, pe care le-au lăsat la incubat. 

„Cei mai mulți oameni cred că roboții sunt creați din metal și ceramică, dar nu contează atât de mult din ce e creat un robot, ci ce poate face, ce e un act pe care îl face singur, pentru oameni,” a declarat Josh Bongard, profesor din cadrul Universității din Vermont, conducătorul studiului despre cum primii „roboți vii” se pot reproduce acum.  

Astfel, e un robot, dar e clar și un organism, creat din celulele nemodificate ale broaștei.

– Josh Bongard

Cum se reproduc „roboții vii”

Potrivit lui Bongard, primii „roboți vii” se pot reproduce printr-un proces specific. Xenoboții, ce inițial aveau formă sferică și erau formați din aproximativ 3.000 de celule, se pot reproduce. Acest proces avea loc rar și doar în anumite condiții.

Xenoboții au folosit „replicare cinetică” pentru a se reproduce. Acest proces apare la nivel molecular. Nu a fost observat până acum în cazul unor celule sau organisme întregi, potrivit lui Bongard. 

Cu ajutorul inteligenței artificiale, experții au testat mai multe forme, pentru ca primii „roboți vii” să se poată reproduce mai eficient în acest tip de replicare. Rezultatul a fost o formă de C (similară cu cea a personajului Pac-Man, unul dintre cele mai cunoscute jocuri din istorie). Astfel, primii „roboți vii” se pot reproduce acum mai des decât atunci când aveau formă sferică.

Cu această formă, un xenobot putea strânge celule stem din vasul Petri în „gura” sa. După câteva zile, aceste celule deveneau alți xenoboți. 

Inteligența artificială nu a programat acești roboți în modul în care interpretăm de obicei scrierea unui cod. I-a format și sculptat și a ajuns la forma Pac-Man.

– Josh Bongard

În acest moment, primii „roboți vii” sunt încă în primele faze de dezvoltare tehnologică. Astfel, tehnologia de stă la baza lor încă nu a fost integrată în alte domenii. Studiul a fost publicat în jurnalul științific PNAS.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
O femei arheolog care descoperă rămășițele unei țestoase care au fost descoperite în Pompeii
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Telescop imens, pe fundal de apus, similar cu Sky Eye, cu ajutorul căruia China susține că ar fi detectat semnale de la civilizații extraterestre
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
Groenlanda, pe hartă cu albastru, și un pion pe ea, după ce experții au estimat cât ar costa
Fun
Secretele bazei ascunse din Groenlanda ies la iveală. Ce „moștenire” neașteptată au găsit experții
Secretele bazei ascunse din Groenlanda ies la iveală. Ce „moștenire” neașteptată au găsit experții
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×