NASA lansează misiunea Artemis 1. Racheta SLS se va îndrepta către Lună

Publicat: 16 noiembrie 2022, 12:32
Reclamă

Începutul misiunii Artemis 1 a fost amânat deja de mai multe ori, dar experții au ales o nouă dată pentru lansarea mult așteptată - 16 noiembrie 2022. Printre pașii importanți înainte de lansare se numără și încărcarea combustibilului în rachetă.

Misiunea istorică a fost lansată după mai multe luni de anticipară, scrie CNN.

Lansarea, ce a avut loc la ora locală 1:47, a început un program important în explorarea spațială viitoare. Cu o înălțime de 98 de metri, Space Launch System (SLS) se va îndrepta către Lună, un prim pas în aducerea astronauților înapoi pe satelitul natural al Pământului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

NASA lansează misiunea Artemis 1 

Procesul de lansare SLS începe cu alimentarea cu combustibil. În total, pentru misiunea Artemis 1 echipa a folosit 2.8 milioane de litri de oxigen lichid și hidrogen lichid, la temperaturi extrem de joase.

Reclamă
Reclamă

Potrivit site-ului NASA, operațiunea de alimentare pentru Artemis 1 nu poate fi începută atunci când furtunile se află mai aproape de 8 kilometri sau dacă există șanse mai mari de 20% ca racheta să fie lovită de un fulger în prima oră de alimentare.

NASA lansează acum misiunea Artemis 1. E primul zbor test din programul Artemis. Acesta are scopul de a readuce astronauții pe Lună, la mijlocul deceniului 2020. Printre țelurile programului se află și aducerea primei femei pe Lună, precum și a primei persoane de culoare. 

Programul Artemis plănuiește să readucă oamenii pe Lună

Prin intermediul Artemis 1, SLS va lansa o navă Orion fără echipaj. Aceasta va zbura timp de 42 de zile în jurul Lunii și se va întoarce pe Pământ. 

Dacă zborul va avea succes, atunci va urma misiunea Artemis 2. Aceasta va include un echipaj care va orbita în jurul Lunii. NASA lansează misiunea Artemis 1 acum, dar Artemis 2 e programată pentru anul 2024. 

Află cum va aduce NASA eșantioanele de pe Marte pe Pământ – care e planul agenției spațiale.

Aceste misiuni vor fi urmate de Artemis 3, ce va include și prima aselenizare a unui echipaj din program. Artemis 3 va fi lansată în 2025 sau 2026. 

Racheta, denumită SLS, se află în dezvoltare de peste un deceniu. Va deveni, după ce va fi lansată, cea mai puternică din lume. Măsoară 98 de metri în înălţime. Pentru ea, NASA a cheltuit 4.1 miliarde de dolari, potrivit CBS News. NASA lansează misiunea Artemis 1 și, cu aceasta, se pregătește pentru revenirea pe Lună. 

Încărcarea rachetei cu hidrogen lichid, combustibilul necesar pentru SLS, s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari obstacole întâmpinate de NASA. Din acest motiv, au fost amânate lansările precedente. Pentru a remedia situația, NASA a pus la punct o „echipă roșie”. Personalul a fost antrenat special pentru a repara racheta cât timp aceasta e încărcată.

„Racheta, e vie, scârțăie, scoate zgomote – e destul de înfricoșător. Așa că inima mea bătea tare. Aveam emoții dar, da, am dovedit-o azi. Atunci când am urcat scările. Eram gata de acțiune,” a declarat Trent Annis, membru al echipei roșii.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
PARTENERI
×