Luna Lupului 2023. Când apare și de ce e diferit fenomenul față de alte Luni pline

Publicat: 5 ianuarie 2023, 11:34
Reclamă

Prima Lună plină a anului va avea loc pe 6 ianuarie. Aceasta e numită micro-Luna Lupului, pentru că se va vedea mai mică pe cer decât alte Luni pline din an. În acest moment, Luna se află în cel mai îndepărtat punct de Pământ din orbita sa.

Orbita Lunii în jurul planetei e eliptică. În cel mai apropiat punct, se află la o distanță de 362.570 de kilometri distanță, scrie Live Science. 

În cel mai îndepărtat punct, apogeul, e la o distanță de 405.410 kilometri distanță.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Luna Lupului 2023

Aceste 2 momente extreme nu coincid întotdeauna cu Lunile pline. În momentul în care o fac, sunt cunoscute și sub denumirea de super-Luni și micro-Luni. Super-Lunile par să fie cu 14.5% mai mari și cu 25% mai luminoase pe cer decât micro-Lunile, potrivit University Space Research Association (USRA). USRA a comparat cele 2 Luni cu imagini surprinse din același punct. Acestea sunt disponibile și pe site-ul Asociației. 

Luna Lupului, în 2023, va avea loc pe 6 ianuarie. A primit denumirea pentru că lupii sunt foarte activi în această perioadă. Se crede că numele pentru Lunile pline, ce diferă în funcție de cultură, ar proveni dintr-o combinație a denumirii lunilor din tradițiile amerindiene, anglo-saxone și germane. 

Reclamă
Reclamă

Lunile pline au loc atunci când Soarele, Pământul și Luna se aliniază în așa fel încât razele Soarelui luminează partea Lunii îndreptată spre planeta noastră. Cum Luna se află puțin deasupra sau dedesubt umbrei Pământului, această poziție permite luminarea sa. În momentele în care Luna plină trece parțial sau total prin umbra Pământului, are loc o eclipsă lunară. 

Luna plină va avea loc la doar câteva zile după apogeul Quadrantidelor, prima ploaie de meteoriți a anului 2023. Unele dintre „stelele căzătoare” vor putea fi vizibile și în timpul Lunii pline, pentru că Quadrantidele au loc până pe 16 ianuarie. 

Următoarea Lună plină din 2023, după Luna Lupului din ianuarie va purta denumirea de Luna Zăpezii. Va avea loc pe 5 februarie. 

De ce pare Luna mai mare în unele nopți

Potrivit experților, Luna pare mai mare în unele nopți pentru că mintea umană percepe un obiect ca fiind mai mare sau mai mic – ca în cazul satelitului natural – atunci când îl compară cu alte lucruri, familiare. 

În cazul în care stai în apropierea casei, de exemplu, aceasta îți va părea mare. Dacă Luna urcă pe cer lângă ea, atunci ea va părea normală. Dacă te uiți la casă de la distanță, atunci casa va părea mică. Luna Lupului din 2023 va părea mai mică pe cer. Fenomenul va avea loc pentru că satelitul natural se va afla mai departe de planeta noastră decât de obicei. 

Dacă te-ai întrebat de ce pare Luna mai mare în unele nopți, explicația are legătură cu percepția.

Iluzia e cauzată de faptul că Luna e atât de îndepărtată, încât indiferent de unde te afli pe Pământ, va părea să aibă aceeași mărime, atunci când nu e comparată cu alte obiecte din apropiere.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Blocul celebru din Whittier, Alaska, orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc
Fun
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Hotelul Ryugyong, unul dintre cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume, din capitala Coreei de Nord
Fun
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×