„Infernul antic” care a dezvăluit „Moartea cea Mare”. Când a avut loc cea mai mare dispariție în masă din istoria Pământului

În urmă cu aproximativ un sfert de miliard de ani, locuri din emisfera sudică a Pământului au fost acoperite cu cenușă de la erupțiile vulcanice din Siberia, scrie Science Alert. 

Evenimentul poartă denumirea de extincția în masă Permian-Triasic, cunoscut și drept „Moartea cea Mare”.

„Infernul antic” care a dezvăluit „Moartea cea Mare”

În urma acestor erupții puternice, care au umplut cerul de cenușă, a avut loc extincția Permian-Triasic. În acea perioadă, peste 90% din speciile marine și peste 70% din cele terestre au dispărut. 

Chiar dacă finalul evenimentului e cunoscut, experții nu avut, până acum, îndeajuns de multe detalii despre întregul proces. Acum, „infernul antic” care a dezvăluit „Moartea cea Mare” a oferit mai multe detalii. 

Cu ajutorul dovezilor chimice din roci și sedimente oceanice, experții sunt convinși că o serie de erupții vulcanice a dus la mai multe evenimente drastice. Acestea au produs schimbări în atmosfera și oceanele Pământului. Schimbările ar fi sufocat animalele. 

În trecut, studiile au folosit zincul și nichelul pentru a lega schimbările din oceane cu erupțiile vulcanice. Aceste elemente sunt reciclate, însă, în suprafața Pământului. În schimb, izotopii de mercur nu sunt. Ca urmare, sunt folosiți drept o dovadă mai stabilă a activității vulcanice. 

De-a lungul anilor, au apărut mai multe indicii potrivit cărora „Moartea cea Mare” nu a fost un singur eveniment. În schimb, ar fi fost mai multe episoade de extincție, ce au avut loc în valuri, de-a lungul a sute de mii de ani. Acum, dovada din „infernul antic” care a dezvăluit „Moartea cea Mare” ajută experții să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat în urmă cu 252 de milioane de ani. 

În plus, multe cercetări s-au concentrat pe emisfera nordică. Ca urmare, impactul vulcanismului în emisfera sudică nu a primit la fel de multă atenție. 

Erupțiile vulcanice cataclismice au lăsat dovezi pe întreaga planetă

Jun Shen, din cadrul Universității de Geoștiințe din China, și colegii săi au detectat izotopi de mercur în roci în 2 locații diferite: Bazinul Karoo, din Africa, și Bazinul Sydney, din Australia. În timpul extincției, bazinele erau unite într-un supercontinent numit Pangaea. Acum sunt separate de aproximativ 10.000 de kilometri și de Oceanul Indian. 

În ambele mostre, experții au descoperit tipare aproape identice în cazul izotopilor de mercur. Dovada sugerează că mercurul a fost eliberat în timpul erupțiilor din Siberia, în emisfera nordică. După aceea, a ajuns pe întreaga planetă. 

Astfel, „infernul antic” din Siberia, care a avut loc în urmă cu 252 de milioane de ani, a dezvăluit legătura dintre erupțiile vulcanice și „Moartea cea Mare”. 

„Se pare că emisiile vulcanice de mercur au o compoziție specifică, ce s-a acumulat la orizontul dispariției,” a declarat Tracy Frank, autoarea  studiului. „Știind vârsta acestor depozitări, putem lega mai definitiv momentul extincției cu erupția masivă din Siberia.” 

„Asta sugerează că evenimentul nu a fost unul mare, ce s-a întâmplat instant,” a declarat Christopher Fielding, geolog în cadrul Universității din Connecticut, ce a vorbit despre repercusiunile „infernului antic”. „Nu a fost doar o zi foarte proastă pe Pământ. A avut nevoie de ceva timp să crească. Și acest lucru se potrivește cu noile rezultate, pentru că sugerează că vulcanismul a fost cauza principală.”