De ce vor francezii să trimită pești pe Lună. Experimentul ar putea schimba viitorul oamenilor de pe satelitul natural

Publicat: 29 octombrie 2023, 7:08
Reclamă

Experți din cadrul Institutului de Cercetare a Exploatării Mării din Franța susțin că astronauții ar putea crește și cultiva pești pe Lună. Un astfel de proces ar presupune livrarea icrelor de pe Pământ și folosirea apei de pe Lună.

Teoria a fost publicată într-un studiu din jurnalul Springer.

În experiment, icrele au fost testate în simulări ce au inclus condiții similare cu cele de pe lansarea în spațiu a unei rachete Soiuz.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De ce vor francezii să trimită pești pe Lună

Vor practica astronauţii din viitor acvacultura pe Lună? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă cercetătorii francezi, care au testat recent rezistenţa icrelor de biban la schimbările gravitaţionale, transmite AFP, scrie AGERPRES

„Este foarte promiţător,” a declarat pentru AFP Cyrille Przybyla, cercetător în biologie marină la Institutului Francez de Cercetări pentru Exploatarea Mării (IFREMER). A publicat recent un articol pe acest subiect în jurnalul ştiinţific Frontiers in Space Technologies, în care experții au detaliat de ce vor să trimită pești pe Lună. 

Reclamă
Reclamă

În 2019, cercetătorul, specializat în acvacultură, a iniţiat programul Lunar Hatch (ecloziune selenară). A răspuns unui apel de idei de proiecte din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în vederea instalării unei baze pe Lună.

„Odată cu revenirea cursei către Lună, ne întrebăm ce vom face pentru alimentaţia oamenilor,” a explicat el. „În prezent, toate naţiunile lucrează la (dezvoltarea de) salată sau tomate în spaţiu. Vor lipsi însă fibrele şi aminoacizii de origine animală importanţi pentru o dietă echilibrată,” a adăugat cercetătorul.

În plus, „a avea grijă de animale (când te afli) la 360.000 de kilometri de Pământ poate reprezenta un factor psihologic important”, a adăugat el. Ca urmare, experții vor să trimită pești pe Lună, pentru a avea o sursă de hrană pe satelitul natural. 

Ideea lui constă în trimiterea unui mic acvariu cu latura de 10 centimetri conţinând 200 de icre către satelitul natural al Pământului. Peştele ar creşte într-un sistem de acvacultură cu circuit închis, alimentat cu apa deja prezentă pe Lună.

„Nu cunoaştem calitatea acestei ape. Când o vom cunoaşte, vom putea asocia un (tip de) peşte cu ea,” a explicat biologul.

Experții au descoperit apă pe Lună

Până acum, apa găsită în sistemul solar s-a dovedit sărată. Ceea ce ar favoriza peştii care trăiesc într-un astfel de mediu, precum bibanul de mare, un peşte-model pentru acvacultură.

Însă, înainte de a construi sistemul de acvacultură, cercetătorii trebuie să se asigure că icrele vor rezista călătoriei pe Lună.

Programul Lunar Hatch e susţinut de Centrul naţional de studii spaţiale (CNES) din Franţa. Oamenii de ştiinţă au supus icre de biban de mare la vibraţii echivalente cu lansarea rachetei ruseşti Soiuz în cadrul unui experiment în laborator. Cu ajutorul acestor experimente, experții vor să afle dacă pot să trimită pești pe Lună. 

Află și când vrea să înceapă NASA activități de minerit pe Lună.

„Există o mulţime de lansatoare spaţiale. Dar mi s-a spus că Soiuz a doborât toate recordurile de vibraţii. Dacă trece de Soiuz, trece de tot,” a explicat Przybyla, proaspăt absolvent al International Space University din Franţa.

Rata de ecloziune a icrelor supuse vibraţiilor a fost echivalentă cu cea a icrelor-martor.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Katy Perry, Lauren Sanchez, Gayle King, Kerianne Flynn, inginerul NASA Aisha Bowe și cercetătoarea Amanda Nguyen, 14 aprilie, în costume de astronauți, echipajul cu care Blue Origin a făcut istorie
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
2
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
3
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
4
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit ce jocuri vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri video...
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
5
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
PARTENERI
×