Cel mai înalt copac din lume: ce înălțime are și unde se află. Cine se apropie de el poate ajunge la închisoare

Cel mai înalt copac din lume e și unul dintre cei care pot fi accesați cel mai greu și cu repercusiuni notabile. 

Publicat: 4 februarie 2024, 10:59 / Actualizat: 4 februarie 2024, 8:59
Hyperion e cel mai înalt copac din lume / Shutterstock

Hyperion deține recordul Guinness pentru cel mai înalt pom din lume care încă e în viață. Dar acesta nu poate fi vizitat. Cei care încearcă să se apropie de Hyperion riscă o amendă de 5.000 de dolari și până la 6 luni în închisoare. 

Copacul se găsește în Parcul Național Redwood din California, scrie CNN.

Deși copacul se află în adâncul pădurii și nu există nicio potecă spre el, Hyperion a fost grav degradat în ultimii ani din cauza persoanelor care l-au vizitat ilegal. 

Cel mai înalt copac din lume: ce înălțime are și unde se află

Hyperion a fost găsit în anul 2006, de o pereche de biologi. Face parte din specia sequoia sempervirens și are o înălțime de 115.92 de metri. Numele său provine din mitologia Greciei antice. Hyperion era unul dintre Titani și tatăl lui Helios, zeul Soarelui, și zeiței Lunii, Selene. 

Cel mai înalt copac din lume nu mai poate fi vizitat din 2022, când autoritățile au interzis turiștii în zonă. Decizia a fost luată după ce copacul a fost afectat și degradat de cei care l-au vizitat din 2006 și până acum.

„Hyperion se află departe de traseu, într-o vegetație densă. Trebuie să tai plantele de pe drum ca să ajungi la el,” au scris reprezentanții parcului național.

„În ciuda călătoriei dificile, popularitatea a crescut din cauza bloggerilor, turiștilor care scriu și site-urilor care vorbesc despre acest copac. Ca urmare, habitatul din jurul lui Hyperion a fost devastat,” au continuat aceștia. 

Află și ce au găsit experții într-un copac lovit de fulger.

„Ca vizitator, trebuie să decizi dacă vrei să faci parte din eforturile de conservare ale acestui mediu unic – sau o să faci parte din distrugerea sa?”

Cu o înălțime de peste 100 de metri, Hyperion e considerat cel mai înalt copac din lume de aproape 20 de ani. Dar pentru a menține mediul său, autoritățile au interzis vizitatorii în apropiere. 

Potrivit lui Leonel Arguello, din cadrul administrației parcului, în locația lui Hyperion există GPS și semnal limitate. Ca urmare, e foarte dificil să salveze turiștii răniți din zonă. 

Hyperion s-a deteriorat din cauza turiștilor

La baza copacului au fost observate daune și eroziuni produse de vizitatori. Dar acestea sunt probleme secundare atunci când vine vorba de numărul mare de oameni care ajunge acolo. 

„Era gunoi,” a declarat Arguello. „Și oamenii au creat și mai multe cărări pentru a merge la baie. Au lăsat hârtie igienică și excrementă. Nu e bine deloc.” 

Ca urmare, vizitatorii nu mai au acces la cel mai înalt copac din lume. Cei care sunt găsiți în apropierea sa riscă 6 luni în închisoare și o amendă de 5.000 de dolari.

Află și cum migrează copacii, potrivit experților.

Oamenii nu sunt singurul pericol la adresa lui Hyperion. Și incendiile masive reprezintă o îngrijorare pentru oficiali, mai ales în contextul în care numeroase astfel de incidente devastatoare au avut loc. 

În 2021, autoritățile au luat măsuri extreme pentru a proteja copacii. General Sherman, care e considerat cel mai mare copac din lume (din punct de vedere al densității, nu înălțimii) a fost îmbrăcat cu un material ignifug bazat pe metal, pentru a fi protejat de incendiul KNP Complex Fire.

Te-ar mai putea interesa și

2024 ar fi primul an în care Pământul trece de pragul de încălzire de 1.5 grade Celsius. Avertismentul experților

2024 ar fi primul an în care Pământul trece de pragul de încălzire de 1.5 grade Celsius. Avertismentul experților

Când încep Leonidele. Ploaia de meteoriți e cunoscută pentru „mingile de foc” care aprind cerul

Când încep Leonidele. Ploaia de meteoriți e cunoscută pentru „mingile de foc” care aprind cerul
Fun

Un semnal extraterestru creat în 2023 a fost în sfârșit decodat. De unde ar fi provenit

Un semnal extraterestru creat în 2023 a fost în sfârșit decodat. De unde ar fi provenit
Recomandările useIt.ro
1
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
2
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
3
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Ca în fiecare an, au fost dezvăluite cele mai folosite parole în 2024, care pun conturile în pericol pentru că sunt atât de ușor de spart.  În fiecare an, zeci de milioane de conturi...
4
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Microsoft a dezvăluit când va fi „pensionat” Windows 10, fosta varianta a sistemului de operare, care e instalată pe peste 1 miliard de dispozitive.  Momentul în care Windows 10 nu va mai primi actualizări...
5
Fun
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului după ce acesta s-a întors pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională. Luna trecută, 3 astronauți NASA și un cosmonaut din Rusia au ajuns la un spital din...
PARTENERI