Cea mai strălucitoare exoplanetă a fost descoperită. E mai luminoasă chiar și decât Venus

Publicat: 11 iulie 2023, 7:23
Reclamă

Planeta e extrem de fierbinte și include și nori de metal, ce duc la ploi de titan. E planeta cu cel mai ridicat nivel de reflecție descoperită până acum în afara Sistemului Solar. Planeta reflectă aproximativ 80% din lumina stelei gazdă. 

Observațiile au fost realizate cu telescopul spațial european Cheops, scrie Phys.org. 

Planeta e foarte diferită de Pământ. E și prima exoplanetă care are o strălucire similară cu cea a Venus. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cea mai strălucitoare exoplanetă a fost descoperită

Exoplaneta e o lume arzătoare în care din nori metalici plouă cu titan şi care acţionează „ca o oglindă”. E cea mai strălucitoare exoplanetă detectată vreodată în afara Sistemului Solar, conform unui studiu publicat recent, transmite AFP, scrie AGERPRES.

Exoplaneta neobişnuită e situată la o distanţă de peste 260 de ani lumină de Pământ. Reflectă 80% din lumina stelei gazdă, potrivit noilor observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial european Cheops (CHacterising ExOPlanet Satellite).

Reclamă
Reclamă

Aceasta este prima exoplanetă a cărei strălucire este comparabilă cu cea a lui Venus, cel mai strălucitor obiect de pe cerul nostru nocturn, cu excepţia Lunii.

Descoperită în 2020, această planetă e numită LTT9779b. E de mărimea lui Neptun și orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore.

Din cauza acestei proximităţi, faţa sa luminată ajunge la 2.000 de grade Celsius. E o temperatură considerată prea ridicată pentru formarea norilor. Cu toate acestea, strălucirea LTT9779b indică prezenţa norilor.

„A fost într-adevăr o enigmă”, a declarat Vivien Parmentier, cercetător la Observatorul de pe Coasta de Azur şi coautor al unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Astronomy and Astrophysics.

Ulterior, cercetătorii „au luat în considerare formarea acestor nori într-un mod similar în care se produce condensul într-o baie după un duş fierbinte„, a explicat cercetătorul, citat într-un comunicat despre cea mai strălucitoare exoplanetă descoperită până acum. 

La fel ca efectul apei foarte fierbinţi într-o baie, un curent arzător de metal şi silicat – folosit la fabricarea sticlei – a suprasaturat atmosfera LTT9779b până s-au format nori metalici.

Exoplaneta LTT9779b are o orbită rapidă 

Planeta rezervă, însă, şi alte surprize. Până în prezent, singurele exoplanete cunoscute care îşi înconjoară steaua atât de rapid (în mai puţin de 24 de ore) sunt fie planete gigante gazoase de zece ori mai mari decât Pământul, fie planete stâncoase de două ori mai mici decât Pământul.

LTT9779b este de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul. Este situată într-o regiune pe care astronomii o numesc „deşertul fierbinte al lui Neptun”. Aici, planetele de această dimensiune „nu ar trebui să existe”, după cum a subliniat Parmentier. Chiar și așa cea mai strălucitoare exoplanetă descoperită până acum se află în această zonă. 

Află și de ce „planeta iadului”, unde 1 an durează doar 17.5 ore, a uimit experții.

Potrivit astronomilor, „norii metalici ai LTT9779b acţionează ca o oglindă”. Reflectă lumina şi împiedică distrugerea atmosferei sale, a declarat Maximilian Guenther, responsabil ştiinţific în cadrul proiectului Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Ei se comportă „un pic ca un scut”. Precum cel care protejează „navele spaţiale din episoadele vechi din serialul ‘Star Trek’ „, a spus el pentru AFP.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Gaură neagră cu portocaliu, galben și roșu, care atrage o planetă spre ea. Două găuri negre se vor izbi în 10.000 de ani
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Planeta Pământ, tăiată în 2, cu nucleul în prim plan, pentru a ilustra cum interiorul Pământului ar fi înconjurat de un strat subțire
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×