Când s-ar fi „trezit la viață” gaura neagră din centrul Căii Lactee. Sagittarius A* a avut un efect notabil asupra galaxiei noastre

Astronomii au observat că norii imenși în care se formează stele, ce se află în regiunea de mijloc a Căii Lactee, sunt mai luminoși decât anticipau, scrie Space.com.

O posibilă explicație e faptul că lumina razelor X nu e intrinsecă norilor de gaz. În schimb, norii ar reflecta-o în urma unei explozii a găurii negre. Aceasta are o masă de 4.1 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. 

Când s-ar fi „trezit la viață” gaura neagră din centrul Căii Lactee

Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă aflată în centrul Căii Lactee, a cunoscut o importantă creştere a activităţii în trecutul recent. În această perioadă, a devorat obiecte cosmice din apropierea sa, relatează AFP, scrie AGERPRES. 

„Festinul”, când gaura neagră s-ar fi „trezit la viață”, a avut loc în urmă cu 200 de ani. Satelitul spaţial IXPE (Imaging X-ray Polarimetry Explorer) al agenţiei spaţiale americane NASA a detectat recent un ecou al acestui eveniment, potrivit unui studiu publicat miercuri în jurnalul Nature.

Sagittarius A* (Sgr A*) e numită astfel după descoperirea sa în constelaţia Săgetător. Este situată la 27.000 de ani lumină de Pământ, în centrul galaxiei noastre. A fost observată în anii 1990 de către astrofizicieni. Prezenţa sa a fost dovedită în imagini în urmă cu un an.

Cu o masă de aproximativ patru milioane de sori şi cu o vechime de 13 miliarde de ani, ea „a fost întotdeauna văzută ca o gaură neagră latentă”, a declarat pentru AFP Frédéric Marin de la Observatorul Astronomic de la Strasbourg.

Sgr A* este într-o stare latentă, ca majoritatea găurilor negre supermasive din centrele galaxiilor care au înghiţit toată materia din raza câmpului lor de atracţie. 

„Ne putem imagina un urs care intră în hibernare după ce a devorat tot ce îl înconjoară,” a adăugat acest cercetător de la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa.

Experții au estimat, însă, când s-ar fi „trezit la viață” gaura neagră. Echipa lui Marin a descoperit că la sfârşitul secolului al XIX-lea (o perioadă stabilită prin estimarea distanţei), „monstrul” a ieşit din starea de toropeală. A înghiţit gazele şi praful care au trecut prea aproape de el, timp de câteva luni sau chiar un an. După aceea, a intrat din nou în „hibernare”.

Gaura neagră a fost de 1 milion de ori mai strălucitoare decât e acum 

În această perioadă, Sgr A* a fost „de cel puţin un milion de ori mai strălucitoare decât astăzi”, a explicat Frédéric Marin. Ceea ce înseamnă o putere echivalentă cu cea a găurilor negre supermasive extrem de active aflate la originea quasarilor. Printre acestea se numără și ruda sa M87* din galaxia Messier 87. Ea e aflată la o distanţă de 55 de milioane de ani-lumină.

Creşterea apetitului Sgr A* a fost trădat de o radiaţie neobişnuită provenită de la norii moleculari din apropierea sa. Aceștia sunt giganţi formaţi din gaze şi praf îngheţat, „prin definiţie reci”. Ei „nu ar trebui să emită atât de multă lumină în razele X (invizibile pentru ochiul uman, n.a.)”, potrivit cercetătorului care a studiat când s-ar fi „trezit la viață” gaura neagră. 

„Intensitatea emisiei de raze X între somn şi trezire poate fi comparată cu un licurici ascuns într-o pădure. Ce ar deveni brusc la fel de luminoasă ca Soarele,” completează CNRS într-un comunicat.

După un milion de secunde de observaţii, satelitul IXPE a reuşit să detecteze polarizarea acestei lumini în raze X. Câmpul său electric şi câmpul magnetic vibrează într-o direcţie anume.

Precum o „busolă stelară”, polarizarea a îndreptat atenţia în direcţia Sgr A*. Fenomenul sugerează că aceasta a reprezentat sursa radiaţiei reflectate de norii moleculari. Astfel, gaura neagră a „emis un ecou al activităţii sale trecute, pe care am reuşit să o observăm pentru prima dată”.