În arenele romane și în faimosul Colosseum și-au pierdut viața nenumărate persoane, dar gladiatorii supraviețuiau mai des decât credem, potrivit National Geographic. 

Mai mult, sportul sângeros, unul dintre cele mai cunoscute din istorie, a început ca un ritual, de fapt. 

Adevărul despre luptele cu gladiatori din Roma Antică

Luptele cu gladiatori au reprezentat o industrie importantă în Roma Antică. De la influența politică pe care o puteau exercita unele persoane din tribune, la modul în care se desfășurau, multe detalii despre aceste înfruntări sunt redescoperite abia acum.

Mulți nu știu că Cezar a avut un rol în dezvoltarea acestei industrii și că, la început, luptele cu gladiatori din Roma Antică nu aveau un final sângeros.

”Un gladiator e un fel de interpret, menit să distreze publicul, din unele puncte de vedere,” a declarat dr. Alison Futrell, profesor asociat din cadrul Universității din Arizona. ”În spectacole ce atrag un număr imens de spectatori în lumea romană.”

Recent, au apărut mai multe perspective privind adevărul despre luptele cu gladiatori. Acestea neagă ideea potrivit căreia fiecare luptă se încheia cu moartea unuia dintre gladiatori.  

”Nu are sens, din punct de vedere economic,” a continuat dr. Futrell. 

Luptele cu gladiatori ar fi apărut inițial la înmormântări

Înainte să fie transformate în spectacolul sângeros, luptele cu gladiatori aveau un cu totul alt rol. 

”Primele confruntări cu gladiatori despre care știm, din Roma, au avut loc în secolul 3 î.e.n. Și erau asociate cu înmormântări publice,” a declarat dr. Futrell privind adevărul despre luptele cu gladiatori.  

Deși o confruntare violentă la înmormântare pare un ritual morbid după standardele actuale, era o practică pe care multe familii bogate o foloseau în Roma Antică. 

Luptele erau folosite pentru ”a trimite un decedat nobil în cealaltă existență și pentru a-l onora prin sugerarea faptului că moartea sa merită scoasă în evidență de întreaga societate, nu doar de către familie”.

Pe măsura ce Imperiul Roman s-a dezvoltat, influența politică a jocurilor a crescut. Politicieni și oameni bogați le foloseau pentru a distra masele. 

În anul 65 î.e.n., Cezar i-a adus un omagiu tatălui său – ce murise cu 20 de ani în urmă – cu mari lupte cu gladiatori. El a repetat evenimentul și în numele fiicei sale, Julia Caesaris, care murise cu 8 ani înainte.

În cadrul arenelor, cea mai cunoscută fiind cea din Colosseum, oamenii cu influență din Imperiu stăteau în primele rânduri, pentru a privi luptele, dar și pentru a fi văzuți de public. Adevărul despre luptele cu gladiatori are legătură cu începutul lor, când reprezentau un ritual.

În timpul jocurilor, membri din public primeau diferite cadouri, de la case, la bani și mâncare. 

Nu toate luptele se încheiau cu moartea unuia dintre gladiatori

Potrivit lui Futrell, nu întotdeauna era ucis un gladiator. Astfel de lupte erau extrem de violente – animale erau ucise cu bestialitate și erau executați criminali și creștini. 

Adevărul despre luptele cu gladiatori e că nu toate confruntările se încheiau cu moartea unuia dintre gladiatori. Potrivit lui Futrell, 9 din 10 gladiatori supraviețuiau primei lor lupte.

Unii indivizi alegeau să fie gladiatori

Cei care câștigau un renume în arenă puteau ajunge cunoscuți în întregul Imperiu. Unii dintre ei erau văzuți precum celebritățile din ziua de azi. 

Potrivit mai multor surse, susține Futrell, gladiatorii nu erau doar bărbați, așa cum se crede. Există mai multe inscripții ce arată femei în arenă. 

Cei mai mulți gladiatori erau sclavi și prizonieri de război. Alții, însă, alegeau acest gen de viață, în ciuda faptului că gladiatorii făceau parte din cea mai de jos clasă din societatea din Roma Antică. 

Unii dintre ei alegeau să participe la luptele cu gladiatori din Roma Antică pentru că aveau datorii foarte mari. Alții alegeau acest gen de viață pentru că pur și simplu așa voiau.