Cei mai tineri miliardari din lume în 2022. Un tânăr de 19 ani are o avere de peste 2 miliarde de dolari

Forbes a dezvăluit lista cu cei mai tineri miliardari din lume din anul 2022, pe care au fost incluși antreprenori și moștenitori cu vârsta până în 30 de ani.

Publicat: 6 aprilie 2022, 12:30
Reclamă

În 2022, 12 persoane cu vârsta sub 30 de ani au fost incluse pe lista celor mai tineri miliardari. Printre aceștia se numără tineri care au renunțat la facultate pentru a-și fonda companiile, antreprenori în domeniul criptomonedelor și moștenitori din întreaga lume. 

Deși nu au petrecut încă 3 decenii pe Pământ, tinerii au averi extraordinare și sunt unii dintre cei mai bogați oameni din lume, potrivit Forbes

Împreună, cei 12 au averi în valoare de 25.8 miliarde de dolari. Ei reprezintă sub 1% din cei 2.668 de miliardari descoperiți de Forbes în 2022.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei mai tineri miliardari din lume în 2022

Dintre cele 12 nume de pe listă, unii dintre ei și-au strâns propriile averi. Ceilalți membri și-au moștenit averile impresionante de la familiile înstărite. 

Dintre cei care și-au creat propriile averi, cel mai bogat e Gary Wang, în vârstă de 28 de ani. El a co-fondatorul companiei FTX, din domeniul criptomonedelor. Sam Bankman-Fried, celălalt co-fondator FTX, a împlinit 30 de ani, dar a fost inclus pe listă anul trecut, cu o avere de 8.7 miliarde de dolari. 

Reclamă
Reclamă

Printre cei mai tineri miliardari din lume în 2022 se numără Ryan Breslow, în vârstă de 27 de ani. Acesta are o avere de aproximativ 2 miliarde de dolari. El a renunțat la facultatea Stanford pentru a-și dezvolta compania de tranzacții Bolt. 

Pedro Franceschi și Henrique Dubugras sunt nume noi pe listă. Ei și-au strâns averea cu ajutorul companiei Brex, ca e atins o capitalizarea de piață de 12.3 miliarde în luna ianuarie. Cei doi, în vârstă de 25 și 26 de ani, au fiecare câte o avere de 1.5 miliarde de dolari. 

Pe listă se mai află Stanley Tang și Andy Fang, ambii de 29 de ani, ce au co-fondat aplicația DoorDash în 2013, alături de Tony Xu (ce are 37 de ani). Stanley are o avere estimată de 1.2 miliarde de dolari, pe când Andy are una de 1.1 miliarde. 

Celelalte persoane incluse pe lista cu cei mai tineri miliardari din lume în 2022 și-au moștenit averile. 

Kevin David Lehmann e cel mai tânăr miliardar din lume în 2022 

Pentru al doilea an consecutiv, titlul de cel mai tânăr miliardar din lume i-a revenit lui Kevin David Lehmann. Tânărul de 19 ani are o avere estimată de 2.4 miliarde de dolari.

Recent, Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a dezvăluit problemele care pot afecta Pământul în curând

https://www.instagram.com/p/CYPbasFoHAg/

El a reușit să o obțină, la o vârstă atât de mică, datorită familiei sale. El a moștenit 50% din acțiunile companiei dm-drogerie markt, de la tatăl lui. Acesta a fost unul dintre primii investitori în afacere. Ca urmare, fiul lui apare în lista cu cei mai tineri miliardari din lume.

Cei mai tineri miliardari în 2022, potrivit Forbes

Gustav Magnar Witzoe, de 28 de ani, e moștenitorul unei companii de ferme de somon. Wang Zelong, de 25 de ani, a moștenit acțiuni în 2 companii din China. Alexandra și Katharina Andresen, de 25 și 26 de ani, provin dintr-o familie care are una dintre cele mai mari firme de investiții din lume. 

Dincolo de Lehmann, printre cei mai tineri miliardari din lume în 2022 se numără alte persoane care și-au moștenit averile.

  • 12. Andy Fang – 29 de ani, avere de 1.1 miliarde de dolari
  • 11. Stanley Tang – 29 de ani, avere de 1.2 miliarde de dolari
  • 10. Gustav Magnar Witzoe – 28 de ani, avere de 4.5 miliarde de dolari 
  • 9. Gary Wang – 28 de ani, avere de 5.9 miliarde de dolari 
  • 8. Ryan Breslow – 27 de ani, avere de 2 miliarde de dolari 
  • 7. Austin Russell – 27 de ani, avere de 1.6 miliarde de dolari 
  • 6. Katharina Andresen – 26 de ani, avere de 1.3 miliarde de dolari 
  • 5. Henrique Dubugras – 26 de ani, avere de 1.5 miliarde de dolari 
  • 4. Wang Zelong – 25 de ani, avere de 1.5 miliarde de dolari 
  • 3. Pedro Franceschi – 25 de ani, avere de 1.5 miliarde de dolari 
  • 2. Alexandra Andresen – 25 de ani, avere de 1.3 miliarde de dolari 
  • 1. Kevin David Lehmann – 19 ani, avere de 2.4 miliarde de dolari
Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Colaj cu Jeff Bezos și Elon Musk, unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Fondatorul Amazon l-a sfătuit pe Elon Musk cu privire la sediul Twitter
Fun
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
Donald Trump, care vrea să revoce restricțiile AI, în campania din 2024, pe fundal negru
Fun
Ce avere are Donald Trump, de fapt. Suma e foarte diferită față de cea vehiculată chiar de către președintele SUA
Ce avere are Donald Trump, de fapt. Suma e foarte diferită față de cea vehiculată chiar de către președintele SUA
Bill gates, în cadrul TIME100 Summit 2022, New York, pe fundal negru. Bill Gates investește acum într-o nouă afacere
Fun
Ce mașină conduce Bill Gates acum. Nici măcar nu a cumpărat-o, a primit-o cadou
Ce mașină conduce Bill Gates acum. Nici măcar nu a cumpărat-o, a primit-o cadou
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Puțini știu riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte, un drum care are efecte semnificative asupra corpului lor. Călătoriile mai lungi în spațiu vor avea loc în următoarele decenii. Pentru a...
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
2
Utilizator care are un telefon cu WhatsApp pe ecran. Experții au dezvăluit cum poți verifica dacă ți-a fost citit mesajul pe Android
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
Dacă îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp, s-ar putea să ai o trăsătură pe care psihologii au scos-o în evidență.  Mesajele vocale tind să dividă utilizatorii. Unii dintre ei adoră să le...
Îți place să trimiți mesaje vocale pe WhatsApp? Ce spun psihologii despre tine
3
Femeie care a adus un laptop pe avion și îl folosește
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
Experții au dezvăluit ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion, o greșeală mult mai comună decât își dau seama cei mai mulți pasageri.  Pentru mulți pasageri, timpul petrecut în zbor reprezintă...
Ce nu trebuie să faci cu un laptop pe avion. Greșeala care îți poate strica dispozitivul
4
Planeta Pământ, împărțită în două. Într-o parte e verde și sănătoasă, în cealaltă e uscată, pe moarte. Planeta e ținută de o mână
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
Experții au estimat că încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală, o scădere care va avea loc în timpul vieții noastre. Distrugerea cauzată de schimbarea climei se va resimți și la nivelul...
Încălzirea globală ar putea distruge 40% din economia globală. Cum e posibil
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust împotriva Departamentului de Justiție din SUA, după ce gigantul tech a fost acuzat că are monopol în domeniul publicității în industria tech. O mare parte din profitul Google...
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
PARTENERI
×