Roverul Perseverance a depus primul tub cu mostre pe suprafața Marte. Când vor ajunge rocile pe Pământ

Publicat: 27 decembrie 2022, 7:23
Reclamă

Roverul Perseverance a avut o reușită istorică pe suprafața planetei Marte. Vehiculul a reușit să strânge mostre necesare studierii planetei, pe care le-a introdus într-un tub depus recent pe suprafață. 

Roverul Perseverance Mars al Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale (NASA) a Statelor Unite a depus primul set cu mostre de roci pe suprafaţa planetei Marte. 

Evenimentul istoric reprezintă un pas important în misiunea agenţiei spaţiale americane de aducere pe Pământ a eşantioanelor marţiene, relatează Xinhua şi Reuters, scrie AGERPRES. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Roverul Perseverance a depus primul tub cu mostre pe suprafața Marte

Eşantionul a fost plasat într-un tub de titan. În următoarele două luni, roverul va depune în total în acel loc 10 tuburi. Ele vor forma primul depozit de mostre creat de umanitate pe o altă planetă, a indicat NASA.

Conform misiunii Mars Sample Return, roverul urmează să livreze aceste mostre unui vehicul robotizat care va fi trimis pe Marte. Cum roverul Perseverance a depus deja primul tub, misiunea poate începe următorii pași. 

Reclamă
Reclamă

Vehiculul va folosi un braţ robotizat pentru a plasa mostrele într-o capsulă de la bordul unei mici rachete care va fi lansată pe orbita marţiană. De acolo, o altă navă spaţială va prelua containerul cu mostre urmând să îl transporte apoi pe Pământ.

În cazul în care roverul nu va putea livra mostrele, NASA are un plan de rezervă. Agenția va folosi o pereche de elicoptere controlate de la distanţă. Acestea vor interveni pentru recuperarea probelor şi finalizarea acestui segment al misiunii.

Roverul Perseverance a fost lansat din Florida la 30 iulie 2020. A amartizat în siguranţă în februarie 2021. Acesta este primul rover care aduce pe Marte un sistem cu ajutorul căruia sunt colectate mostre ce urmează să fie aduse pe Pământ.

Roverul Perseverance a depus acum primul tub cu mostre, o reușită istorică. 

Perseverance are scopul de a studia planeta Marte 

Un obiectiv cheie al misiunii roverului marţian Perseverance este astrobiologia. În aceasta e inclusă și căutarea urmelor lăsate de eventualele forme de viaţă microbiană care au populat în trecutul îndepărtat Planeta Roşie.

NASA a anunţat miercuri că sonda sa InSight a rămas fără energie. Misiunea acesteia a ajuns la final după mai bine de patru ani pe planeta Marte. Acum, roverul Perseverance a depus primul tub cu mostre de pe Marte. 

InSight a amartizat în noiembrie 2018 cu obiectivul de a studia undele seismice şi de a afla mai multe informaţii despre interiorul planetei. Acestea ar ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul de formare a planetelor. Sonda staţionară a detectat peste 1.300 de seisme şi a localizat regiunile marţiene predispuse la cutremure în timpul şederii sale de patru ani pe Planeta Roşie.

Unele dintre mostrele adunate de Perseverance, analizate de rover până acum, includeau materie organică. Acest lucru sugerează că Craterul Jezero, în care s-ar fi aflat în trecut un lac și o deltă, ar fi putut avea și medii care susțineau viața, în urmă cu 3.5 miliarde de ani,

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
2
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
3
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
4
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×