Mașina Mercedes-Benz Vision EQXX a parcurs o distanță impresionantă cu o singură încărcare. Câți kilometri a fost condusă

Mașina Mercedes-Benz Vision EQXX a parcurs 1.000 de kilometri cu o singură încărcare electrică, una dintre cele mai mari distanțe din această categorie înregistrate până acum.

Publicat: 15 aprilie 2022, 11:05 / Actualizat: 15 aprilie 2022, 8:05

Mercedes-Benz are un plan să producă mașini electrice capabile să consume doar 10 kilowați de energie pentru fiecare 100 de kilometri, potrivit CTO-ului companiei auto. Aceste vehicule ar fi astfel cu o treime mai eficiente decât mașinile electrice disponibile pe piață acum.

Recent, vehiculul concept Mercedes-Benz Vision EQXX a parcurs peste 1.000 de kilometri, cu o singură încărcare, scrie Reuters

Mașina a fost condusă din Sindelfingen, Germania, până pe Coasta de Azur, potrivit lui Markus Schaefer, CTO-ul Mercedes-Benz.

Mașina Mercedes-Benz Vision EQXX a parcurs o distanță impresionantă cu o singură încărcare

„Întâi optimizăm eficiența și după vedem câte module de baterie includem în mașină,” a declarat Schaefer. În plus, acesta susține că proprietarii mașinilor vor putea decide mărimea bateriei pe care o vor, în funcție de nevoile lor.

Prototipul pentru mașina Mercedes-Benz Vision EQXX a fost dezvăluit recent. Acesta a fost prezentat drept un vehicul capabil să parcurgă 1.000 de kilometri cu o singură încărcare, așa cum a demonstrat în cadrul celui mai recent test. 

Recent, Subaru a dezvăluit STI E-RA, o mașină de curse electrică – câți cai-putere are vehiculul.

Vezi mai multe imagini cu Mercedes-Benz EQXX în GALERIA FOTO!

Mercedes-Benz EQXX a fost testată recent / Profimedia Images

Mașina a folosit 8.7 kilowați de ore de energie pentru fiecare 100 de kilometri. Călătoria a durat 11 ore și jumătate, din Germania, până în Franța. Vehiculul ar fi de 2 ori mai eficient decât modelele Mercedes de pe piață și decât cea mai eficientă mașină oferită acum de Tesla, Model S 60. 

Producătorii auto par să creeze mașini electrice capabile să parcurgă distanțe mari cu o singură încărcare. Mulți consumatori sunt îngrijorați din cauza lipsei stațiilor de încărcare din anumite regiuni. 

Mașina Mercedes-Benz Vision EQXX se află, acum, în stadiul de prototip. Încă nu se știe când va fi disponibilă pe piață.

„Va exista o creștere mai mare înainte să fie o cădere, pe măsură ce infrastructura de încărcare va fi la fel de disponibilă precum benzinăriile,” a declarat Schaefer. 

Mercedes-Benz Vision EQXX are o baterie eficientă

Potrivit The Verge, prototipul Mercedes-Benz Vision EQXX a fost introdus inițial drept un experiment pentru eficiența bateriei. Cu ajutorul design-ului inedit, e posibil ca acest vehicul să fie punctul de pornire pentru o mașină ce poate fi produsă în masă. Aceasta ar avea competitori precum Porsche Taycan, Audi E-tron GT și Tesla Roadster.

Mașina Mercedes-Benz Vision EQXX a impresionat cu ultimul test. Rezultatele acestuia sunt, însă, o estimare. Acestea trebuie să fie verificate independent de către Agenția de Protecție a Mediului, din SUA, precum și de Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure (WLTP), din Europa. 

În cadrul CES 2022, BMW a dezvăluit mașina care își schimbă culoare – cum arată iX Flow.

Cele mai multe mașini electrice disponibile acum pe piață pot parcurge distanțe de 200-300 de mile, cu o singură încărcare. 

Testul Mercedes-Benz nu a fost realizat în condiții perfecte. Ruta aleasă includea serpentine, precum și drumuri aflate în construcție. În plus, aceasta a inclus și mai multe condiții de temperatură, pentru a testa capacitatea mașinii în mai multe medii.

Te-ar mai putea interesa și

Mii de mașini Cybertruck au fost rechemate în service. Ce problemă periculoasă ar avea vehiculele

Mii de mașini Cybertruck au fost rechemate în service. Ce problemă periculoasă ar avea vehiculele

Bateriile lui Elon Musk „vor eșua”, susține un nume greu în industria tech. Ce problemă ar avea celulele 4680

Bateriile lui Elon Musk „vor eșua”, susține un nume greu în industria tech. Ce problemă ar avea celulele 4680

4 oameni au ars de vii într-o Tesla după ce ușile mașinii s-au blocat. Cum a supraviețuit doar unul dintre pasageri

4 oameni au ars de vii într-o Tesla după ce ușile mașinii s-au blocat. Cum a supraviețuit doar unul dintre pasageri
Recomandările useIt.ro
1
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
2
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
3
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Ca în fiecare an, au fost dezvăluite cele mai folosite parole în 2024, care pun conturile în pericol pentru că sunt atât de ușor de spart.  În fiecare an, zeci de milioane de conturi...
4
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Microsoft a dezvăluit când va fi „pensionat” Windows 10, fosta varianta a sistemului de operare, care e instalată pe peste 1 miliard de dispozitive.  Momentul în care Windows 10 nu va mai primi actualizări...
5
Fun
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului după ce acesta s-a întors pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională. Luna trecută, 3 astronauți NASA și un cosmonaut din Rusia au ajuns la un spital din...
PARTENERI