Aceasta e prima dată când această abilitate a fost identificată în cazul unui material, deși unii experți cred că există mai mulți compuși capabili să își „amintească” stimulii. Descoperirea poate ajuta la dezvoltarea unor noi dispozitive electronice, mai ales cele legate de procesarea și stocarea datelor.
Compusul care are memorie. Descoperirea care a uimit experții: „Niciun alt material nu se comportă așa”
Oxidul de vanadiu e compusul care are memorie. Deși nu e viu, e capabil să își „amintească” stimulii externi din trecut, susțin experții.
„Aici vorbim despre stări structurale de lungă durată, ce pot fi accesibile electronic, în oxidul de vanadiu, ce poate oferi o schemă pentru procesarea și stocarea datelor,” a scris echipa de cercetători, condusă de Mohammad Samizadeh Nikoo, din cadrul École Polytechnique Fédérale de Lausanne, Elveția, scrie Science Alert.
„Aceste dispozitive funcționale similare cu sticla pot avea o performanță mai bună decât semiconductoarele electronice din metal, în materie de viteză, consum de energie și miniaturizare, precum și oferirea unei rute computaționale neuromorfice și a memoriilor pe mai mult de 1 nivel,” a continuat echipa.
Oxidul de vanadiu e compusul care are memorie
Oxidul de vanadiu se comportă precum un material izolant la o temperatură sub 154.4 grade Celsius. La o temperatură mai ridicată, devine un metal. Abia în 2018 au descoperit experții un detaliu inedit. Atunci când temperatura crește, se schimbă modul în care se aranjează atomii în tipar.
Când temperatura scade, oxidul de vanadiu, compusul care are memorie, revine la starea inițială. Inițial, Samizadeh Nikoo a vrut să vadă cât de mult durează până când oxidul de vanadiu trece de la material izolant la metal și vice versa. Măsurătorile luate în timpul acestui proces au dus la descoperirea recentă.
Recent, cea mai veche pereche de pantaloni din lume a uimit experții – află cum a fost creată.
Deși s-a întors la starea inițială, oxidul s-a comportat ca și cum ar fi reținut activitatea recentă. Experimentele au presupus introducerea unui curent electric în material. Curentul a încălzit oxidul, ceea ce a dus la schimbarea stării. Astfel, atomii s-au aranjat diferit. Când curentul a fost oprit, structura atomică s-a relaxat în starea originală.
Atunci când a fost pornit curentul din nou, experții au observat ceva inedit.
„Oxidul de vanadiu a părut să își „amintească” prima fază a tranziției și s-o anticipeze pe următoarea,” a declarat Elison Matioli, coleg cu Samizadeh Nikoo, despre compusul care are memorie. „Nu ne așteptam la acest efect de memorie și nu are nicio legătură cu stările electronice. În schimb, are legătură cu structura fizică a materialului. E o descoperire inedită. Niciun alt material nu se comportă așa.”
Oxidul de vanadiu a reținut informații de la stimuli precedenți
Echipa a scos la iveală faptul că oxidul de vanadiu a reținut un fel de informații despre cel mai recent curent, timp de minim 3 ore. E posibil ca durata să fie și mai mare. Din păcate, experții nu au „instrumente care pot măsura așa ceva, acum,” a declarat Matioli.
Recent, experții au creat un deget robot „puțin transpirat” – din ce material inedit e produs învelișul.
Schimbarea observată la compusul care are memorie e similară cu activitatea neuronilor în creier, susțin experții. Descrisă drept tehnologie neuromorfă, aceasta ar putea prezenta avantaje reale față de cipurile clasice.