Asteroidul care ar putea fi de 70.000 de ori mai valoros decât întreaga economie globală. NASA trimite o misiune către el în 2023

Publicat: 30 ianuarie 2023, 13:07
Reclamă

În 2017, NASA a decis să planifice o misiune către asteroidul 16 Psyche. Aceasta va purta numele de Psyche. Inițial, urma să fie lansată la finalul anului 2022, din cauza unor „probleme de dezvoltare”. Dar va ajunge în spațiu în 2023.

Acum, NASA a anunțat că misiunea va fi lansată în luna octombrie a acestui an, scrie Robb Report.

Potrivit estimărilor experților, asteroidul 16 Psyche ar avea o valoare de 10 cvintilioane de dolari, adică de 70.000 de ori mai mare decât întreaga economie a Pământului, scrie Smithsonian Magazine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Asteroidul care ar putea fi de 70.000 de ori mai valoros decât întreaga economie globală

Asteroidul a fost numit după zeița sufletului din mitologia greacă. El a fost descoperit de astronomul italian Annibale de Gasparis, pe 17 martie 1852. Roca spațială e încadrată în categoria M. Experții cred că reprezintă nucleul parțial al unei planete mici ce a eșuat în procesul de formare, la începutul Sistemului Solar. 

16 Psyche, asteroidul care ar putea fi mai valoros decât întreaga economie a Pământului, e bogat în diferite tipuri de metal. Are o formă similară cu un cartof și are un diametru de 225 de kilometri. 

Reclamă
Reclamă

Roca spațială orbitează între Marte și Jupiter, la o distanță de 378 – 497 de milioane de kilometri de Soare. 

Recent, un asteroid s-a prăbușit pe Pământ – află ce ar fi lăsat în urma sa.

Un studiu publicat în The Planetary Science Journal, în 2020, sugerează că 16 Psyche e format aproape în totalitate de fier și nichel. Cei mai mulți asteroizi sunt formați din rocă sau gheață, motiv pentru care acesta e diferit. 

Descoperirea lui 16 Psyche, asteroidul care ar putea fi mai valoros decât întreaga economie globală, a reprezentat un pas important în astronomie. Potrivit lui Lindy Elkins-Tanton, cercetător NASA, asteroidul ar avea o valoare de 10 cvintilioane de dolari. Adică 10.000.000.000.000.000.000 de dolari. În acest moment, întreaga economie a Pământului are o valoare aproximativă de 110 trilioane de dolari. 

16 Psyche nu e singurul asteroid valoros din Sistemul Solar

Chiar dacă 16 Psyche ar avea o asemenea valoare extraordinară, nu e singurul astfel de asteroid în Sistemul Solar. Potrivit NASA, centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter ar avea roci ce ar aduce o avere de aproximativ 100 de miliarde de dolari pentru fiecare om de pe Pământ. 

NASA vrea să trimită o misiune către 16 Psyche, asteroidul care ar putea fi nucleul parțial al unei planete, pentru a vedea dacă, într-adevăr, e format din metal. Unii experți cred că ar putea fi compus din pietre mai mici, legate de gheață. 

Misiunea NASA va fi prima dată când oamenii explorează o lume formată în mare parte din metal. Pentru întregul proiect Psyche, NASA estimează un cost de 985 de milioane de dolari, ce include și racheta. Prin misiunea DART, NASA a reușit recent și să schimbe direcția unui asteroid.

Psyche va parcurge sute de milioane de kilometri pentru a ajunge la asteroid. Experții anticipează ca sonda să fie lansată cu ajutorul rachetei SpaceX Falcon Heavy, în octombrie 2023. După ce va atinge ținta, va petrece 21 de luni analizând asteroidul. Dacă totul va merge conform planului, misiunea va ajunge la asteroid în august 2029.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Stația pațială Internațională, cu Pământul pe fundal. Rusia crede că Stația Spațială Internațională e periculoasă
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
2
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
3
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
4
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
5
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
PARTENERI
×