2024 a doborât recorduri de temperatură. Cum a devenit cel mai călduros an din istorie, potrivit cercetătorilor europeni

Publicat: 17 decembrie 2024, 7:23 / Actualizat: 17 decembrie 2024, 12:53
Reclamă

Temperaturile din 2024 au fost extrem de ridicate și experții se tem că vor persista în și în primele luni din 2025. Aceasta a fost concluzia cercetătorilor din cadrul UE, pornind de la datele obținute cu ajutorul Copernicus Climate Change Service (C3S).

Statistica a fost făcută publică la doar 2 săptămâni după ce summitul ONU a dus la o înțelegere de 300 de miliarde de dolari pentru a combate schimbarea climatică, scrie Reuters. 

Deși 2023 a fost și el un an record, se pare că 2024 l-a întrecut. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

2024 a doborât recorduri de temperatură

Anul 2024 va fi cel mai călduros de la începutul înregistrărilor. Temperaturile extraordinar de ridicate sunt aşteptate să persiste cel puţin în primele luni din 2025, au spus oamenii de ştiinţă ai Uniunii Europene, potrivit Reuters, scrie AGERPRES. 

Potrivit datelor Serviciului Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene, anul 2024 a doborât recorduri de temperatură. 

Reclamă
Reclamă

Pachetul financiar stabilit la întrunirea ONU a fost criticat, mai ales de ţările cu venituri mici, care îl consideră insuficient pentru a acoperi costurile ridicate ale dezastrelor climatice.

Potrivit C3S, datele pentru perioada ianuarie – noiembrie au confirmat că 2024 va fi cu siguranţă cel mai călduros an din istorie. Va fi și primul când media temperaturilor globale depăşeşte pragul de 1,5 grade Celsius. Acesta e analizat în comparaţie cu perioada preindustrială 1850-1900.

Recordul precedent al celui mai călduros an a fost 2023.

Fenomene meteo extreme s-au întâmplat în toată lumea în 2024. A fost secetă severă în Italia şi America de Sud. Au avut loc inundaţii mortale în Nepal, Sudan şi Europa. Valurile de caniculă în Mexico, Mali şi Arabia Saudită au dus la decesul a mii de persoane. Au avut loc și cicloane dezastruoase în Statele Unite sau Filipine. Acum, 2024 a doborât recorduri de temperatură. 

Clima globală e afectată de activitatea umană 

Studiile ştiinţifice au confirmat influenţa schimbărilor climatice cauzate de acţiunile oamenilor în toate aceste dezastre.

Luna trecută a fost al doilea cel mai călduros noiembrie din istoria măsurătorilor după noiembrie 2023.

”Suntem în continuare pe teritoriul temperaturilor globale ridicate aproape de record Situaţia va continua în următoarele câteva luni”, a precizat pentru Reuters climatologul Copernicus Julien Nicolas, după ce 2024 a doborât recorduri de temperatură. 

Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

Reducerea emisiilor la zero net – aşa cum s-au angajat să facă multe guverne – va împiedica agravarea încălzirii globale. În ciuda acestor angajamente pentru protecţia mediului, emisiile globale de CO2 urmează să atingă un nivel record anul acesta.

Cercetătorii monitorizează de asemenea dacă modelul climatic La Nina – care presupune răcirea temperaturilor de la suprafaţa oceanelor – s-ar putea forma în 2025.

Acest lucru ar putea răci temperaturile global deşi n-ar putea opri tendinţa pe termen lung de încălzire cauzată de emisii. Omenirea se află în prezent în condiţii climatice neutre după ce El Nino s-a încheiat în prima parte a anului.

”Deşi 2025 ar putea fi puţin mai răcoros decât 2024 dacă se dezvoltă un eveniment La Nina, nu înseamnă că temperaturile vor fi ‘sigure’. Sau ‘normale”’, a spus Friederike Otto, lector la Imperial College din Londra.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Planeta Pământ, tăiată în 2, cu nucleul în prim plan, pentru a ilustra cum interiorul Pământului ar fi înconjurat de un strat subțire
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
Nori neobișnuiți deasupra unui câmp verde. Soluția controversată pentru încălzirea globală e geoingineria solară
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×