Minecraft a devenit primul joc video care a vândut 300 de milioane de exemplare. Ce titlu se află pe locul 2

Minecraft a devenit primul joc video care a vândut peste 300 de milioane de exemplare, o reușită aproape dublă față de cel mai apropiat competitor. 

Publicat: 22 octombrie 2023, 11:14
Reclamă

Minecraft a devenit cel mai bine vândut joc video din lume. De această dată, a mai doborât un record. În timpul unui eveniment, dezvoltatorul Mojang Studios a dezvăluit că Minecraft a vândut peste 300 de milioane de exemplare la nivel mondial. 

Acesta e un număr semnificativ mai mare decât competitorul de pe locul 2, Grand Theft Auto V, scrie BBC News.

Deși GTA V a fost un eveniment în sectorul de gaming, până în august 2023, vânduse 185 de milioane de copii. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Minecraft a devenit primul joc video care a vândut 300 de milioane de exemplare

Super Mario e cea mai vândută franciză de jocuri video, cu peste 800 de milioane de exemplare. Dar acest număr a fost atins cu mai multe titluri, nu cu unul singur. 

Cea de-a 2-a franciză e Tetris, care a vândut peste 520 de milioane de copii din toate variantele lansate până acum, de la debutul din anii 1980. Tetris a vândut cel puțin 425 de milioane de exemplare doar pe dispozitivele mobile. Din 2008, au fost disponibile mai multe versiuni, atât pe iOS, cât și pe Android, din anul 2008. Ca urmare, mulți îl consideră cel mai bine vândut joc din lume. 

Reclamă
Reclamă

Dar acest număr a fost atins cu mai multe variante ale jocului, care au grafică și mecanică diferite. Există o diferență considerabilă între Tetris lansat pe telefoanele Ericsson în 2001, Tetris Mania din 2006 și cele mai recente lansări pe iOS și Android. Ca urmare, Tetris e considerat oficial o serie, nu un singur joc video. Ca urmare, Minecraft a devenit primul joc video care a vândut 300 de milioane de exemplare. 

Helen Chiang, directoarea Minecraft Studios, susține că numărul de 300 de milioane e „un pas pe care nici măcar nu ni l-am imaginat atunci când am început să construim cu primele blocuri”. 

Minecraft a fost lansat de Mojan Studios în noiembrie 2011. Înainte de lansarea oficială, versiuni neterminate ale jocului erau disponibile pe Internet încă din anul 2009.

Minecraft e un fel de joc care atrage copii, tineri și adulți, datorită naturii sale. Permite construirea oricărei structuri în limitele blocurilor oferite de titlu. 

Minecraft a fost cumpărat de Microsoft în 2014 pentru 2.5 miliarde de dolari. A devenit unul dintre cele mai importante titluri din portofoliul său, ce acum include și jocurile Activision Blizzard. 

Minecraft a vândut aproape 100 de milioane de exemplare în doar 2 ani 

Minecraft a devenit primul joc video care a vândut 300 de milioane de exemplare și datorită prezenței pe care o are în afara culturii de gaming. Potrivit Google, video-urile YouTube legate de Minecraft au fost vizionate de mai mult de 1 trilion de ori. 

Cei mai urmăriți creatori de conținut de pe YouTube, precum MrBeast și PewDiepie, au realizat video-uri Minecraft la un moment dat. 

În aprilie 2021, Minecraft vânduse 238 de milioane de exemplare. Astfel, în ultimii 2 ani, a ajuns să aibă cu aproximativ 100 de milioane de exemplare vândute în plus. 

Mojang anunță public numărul exemplarelor vândute, dar nu declară exact cum ajung la acea cifră. Se știe doar că reprezintă vânzările înregistrate pe toate platformele. 

Află și trucuri Minecraft pe care trebuie să le încerci.

Ca urmare, include și cifre din vânzările inițiale de la lansarea pe PC în 2011. La aceasta se adaugă vânzările mobile pe iOS și Android, precum și pe PlayStation, Xbox și Nintendo. Astfel, Minecraft a devenit primul joc video care a vândut 300 de milioane de exemplare.

Așa că e posibil ca o persoană care a cumpărat o copie PC să fi luat și una pentru Nintendo Switch și așa mai departe. 

Pentru că oamenii preferă să joace pe noile dispozitive, atunci e posibil să cumpere mai multe exemplare din același joc. 

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2. Ce preț va avea
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2. Ce preț va avea
Colaj cu Elon Musk VS Assassin’s Creed Shadows
Elon Musk VS Assassin’s Creed. Miliardarul a fost acuzat că trișează la jocurile video
Elon Musk VS Assassin’s Creed. Miliardarul a fost acuzat că trișează la jocurile video
Lansare de rachetă, creată din elemente oferite de NASA, cu o rachetă albă, care lasă în urmă un nnor de fum, pe fundal se văd marea și cerul, albastre. SpaceX a doborât un record cu 2 misiuni
SpaceX a stabilit un nou record cu racheta Falcon 9. Ce a reușit compania lui Elon Musk
SpaceX a stabilit un nou record cu racheta Falcon 9. Ce a reușit compania lui Elon Musk
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu logo-ul Android pe ecran, cu semn malware pe fundal. Google avertizează acum milioane de utilizatori Android să șteargă aplicațiile periculoase
Spyware găsit pe zeci de aplicații Android. Ce utilizatori au fost afectați, potrivit experților
Guverne din mai multe țări au dezvăluit că spyware a fost găsit pe zeci de aplicații Android, care au fost descărcate deja de utilizatori.  O coaliție de guverne a publicat o listă cu aplicații...
Spyware găsit pe zeci de aplicații Android. Ce utilizatori au fost afectați, potrivit experților
2
Bill Gates, îmbrăcat în costum, pe scenă la Malaria Summit , Londra, Anglia, 2018, cu mov pe fundal. Averile lui Elon Musk, Jeff Bezos și Bill Gates sunt unele dintre cele mai mari din lume
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de oricine acum: „E cel mai cool cod pe care l-am scris vreodată
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen în urmă cu 50 de ani poate fi descărcat acum de oricine, gratuit.  Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, a sărbătorit istoria de 50 de...
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de oricine acum: „E cel mai cool cod pe care l-am scris vreodată
3
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2. Ce preț va avea
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2, unul dintre cele mai așteptate dispozitive de gaming.  Data de lansare pentru noua consolă a fost confirmată recent de către Nintendo. Spre încântarea fanilor,...
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2. Ce preț va avea
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Funcția ChatGPT care a atras 1 milion de utilizatori într-o singură oră. Pentru ce opțiune există o „cerere biblică”
Funcția ChatGPT care a atras 1 milion de utilizatori într-o singură oră e disponibilă gratuit și a dus la o „cerere biblică”, potrivit OpenAI. ChatGPT a înregistrat o creștere record după ce a lansat...
Funcția ChatGPT care a atras 1 milion de utilizatori într-o singură oră. Pentru ce opțiune există o „cerere biblică”
5
Colaj cu Jeff Bezos și Elon Musk, unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Fondatorul Amazon l-a sfătuit pe Elon Musk cu privire la sediul Twitter
Fun
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
Forbes a dezvăluit lista cu cei mai bogați oameni din lume în 2025, top în care se află și unii români, dincolo de cei mai cunoscuți miliardari din lume.  Încă din 1987, Forbes a...
Cei mai bogați oameni din lume în 2025. Câți români au ajuns pe lista miliardarilor creată de Forbes
PARTENERI
×