Cutia Neagră a Pământului, creată pentru sfârșitul lumii. Ce se va întâmpla cu structura inedită în cazul apocalipsei

Publicat: 12 decembrie 2021, 11:03
Reclamă

Este vorba de o instalaţie din oţel similară unui monolit. În interiorul acesteia se vor afla numeroase hard-diskuri alimentate de panouri solare. Aici vor fi stocate toate informaţiile despre schimbări climatice, dispariția speciilor sau poluare şi măsuri sau lipsa măsurilor luate pe plan mondial.

Cutia Neagră a Pământului are un rol educativ pentru generaţiile viitoare. Ea a fost construită în cazul în care schimbările climatice vor duce la prăbuşirea civilizaţiei. Este un proiect complementar „Seifului Apocalipsei” din Norvegia, fortăreaţa unde a fost depozitată o rezervă vitală pentru seminţele lumii. Construcţia va fi gata în 2022, însă stocarea datelor a început deja.

Cutia Neagră a Pământului va monitoriza prăbuşirea civilizaţiei umane

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Proiectul, condus de compania de comunicare Clemenger BBDO în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Tasmania, este, în prezent, în versiune beta. Sturctura a început deja să colecteze informaţii. Nu este, încă, clar cum va fi întreţinută cutia neagră. Nu se știe nici cât timp ar putea să reziste o astfel de unitate în cazul unei catastofe climatice.

Aleasă pentru stabilitatea sa geopolitică și geologică, înaintea altor candidați precum Malta, Norvegia și Qatar, ideea este că situl din Tasmania poate găzdui Cutia Neagră a Pământului în beneficiul unei civilizații viitoare, în cazul în care schimbările climatice catastrofale vor provoca prăbușirea noastră. Unii miliardari, printre care și Elon Musk, cred că societatea va fi expusă la un risc important în următorii ani.

Reclamă
Reclamă

Cutia neagră a Pământului va înregistra înapoi, precum și înainte în timp, pentru a documenta cum am ajuns acolo – colectând de pe internet orice date istorice disponibile cu privire la schimbările climatice.

Și, deși construcția structurii în sine va porni abia la jumătatea anului viitor, hard disk-urile au început deja înregistrările, începând cu conferința COP26 de la Glasgow, ţinută în luna noiembrie a acestui an, conform ABC. Dezvoltatorii estimează că va fi suficientă capacitate pentru stocarea datelor în următorii 30 până la 50 de ani.

Citește continuarea pe observatornews.ro

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Planeta Pământ, tăiată în 2, cu nucleul în prim plan, pentru a ilustra cum interiorul Pământului ar fi înconjurat de un strat subțire
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
2 „supercontinente” se ascund în interiorul Pământului. Ce vechime fantastică au
Nori neobișnuiți deasupra unui câmp verde. Soluția controversată pentru încălzirea globală e geoingineria solară
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Samsung Galaxy S24 Ultra, de culoare albă, pe fundal gri
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au fost scurse pe Internet. Ce camere ar avea viitoarele smartphone-uri
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au ajuns deja pe Internet, cu detalii despre camerele dispozitivelor. Potrivit unor noi scurgeri de informații, telefoanele din viitoarea serie Galaxy S27 de la Samsung vor avea...
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au fost scurse pe Internet. Ce camere ar avea viitoarele smartphone-uri
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în noiembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri video continuă anul cu titluri din serii cunoscute la nivel mondial, cu milioane de fani. Pentru...
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Logo-urile YouTube și TikTok, ce colectează cele mai multe date ale utilizatorilor, pe ecranul unui telefon
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
În contextul digital actual, puțini știu câte date sunt generate online în fiecare zi, cu miliarde de utilizatori care folosesc Internetul.  Miliarde de utilizatori folosesc Internetul în fiecare zi, ceea ce generează un volum...
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
4
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
5
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
PARTENERI
×