Cele mai nefericite țări din lume. Ce state se află în top 10

În cele mai nefericite țări din lume au loc numeroase incidente violente, ce pun în pericol cetățenii și infrastructura. 

Publicat: 16 februarie 2024, 12:29 / Actualizat: 16 februarie 2024, 10:29
Afganistan e considerată una dintre cele mai nefericite țări din lume / Shutterstock

Pentru milioane de oameni din întreaga lume, realitatea zilnică înseamnă sărăcia, instabilitate politică și schimbări sociale. În acest context, Indexul de Fericire din numeroase state are un scor scăzut, pentru ani la rând. 

Deși fericirea e subiectivă, există câteva nevoi esențiale pentru fiecare om, scrie Yahoo News.

United Nations Sustainable Development Solutions Network publică anual Raportul Fericirii Globale. Raportul oferă numeroase detalii despre bunăstarea țărilor. Printre factorii care sunt luați în considerare se numără PIB-ul pe cap de locuitor, durata de viață, libertatea de a lua decizii și percepția asupra corupției.

Cele mai nefericite țări din lume

Printre principalele motive pentru care unele țări sunt mai nefericite decât altele se numără sărăcia. Potrivit Băncii Mondiale, peste 70% din populația unor țări precum Zimbabwe și Madagascar trăiește sub nivelul de sărăcie.

Problemele economice din cele mai nefericite țări din lume rezultă în lipsa unor resurse de bază. Ceea ce perpetuează un ciclu periculos între generații. 

Pentru că un climat economic tensionat duce la instabilitate politică, acesta e un alt factor care poate determina fericirea unei țări. Astfel de situații duc la o atmosferă de teamă și nesiguranță. În Afganistan, conflictul continuu a dus la 54% din populație care trăiește sub limita sărăciei. Afganistan are și unele dintre cele mai mici scoruri în Indexul Global al Păcii pentru 2023. 

Și țări precum Venezuela au fost afectate de deciziile politice. În 2007, guvernul a naționalizat bunurile companiilor petroliere străine. Astfel, numeroase companii au decis să reducă semnificativ operațiunile în acea țară. Venezuela a fost nevoită să plătească 900 de milioane de dolari pentru Exxon Mobil Corporation. 

Află și care sunt cele mai sigure țări din lume.

Potrivit raportului, țări precum Afganistan, Sudanul de Sud și Haiti se află aproape constant în topul celor mai nefericite țări. 

Pentru a crea lista top 10, experții au luat în considerare toți acești factori, plus datele oferite de organizațiile de sănătate globale, pentru a afla rata sinuciderilor din aceste state. 

Iată care sunt cele mai nefericite țări din lume, potrivit raportului: 

10. Niger

Cu un scor total de 80, Niger se află în topul celor mai nefericite țări din lume. Banca Mondială estimează că peste 40% din populația țării trăiește sub limita sărăciei naționale. Peste 2.1 milioane de oameni au probleme cu procurarea hranei, problemă care e afectată și de încălzirea globală. 

9. Chad

La fel ca Niger, 40% din populația Chad trăiește în sărăcie. Potrivit raportului, în această țară se află 470.000 de refugiați, ceea ce înseamnă o presiune ridicată asupra resurselor țării, alături de populația săracă. 

8. Burundi

Peste 60% din populația Burundi trăiește în sărăcie. Mai multe organizații mondiale consideră că Burundi e una dintre cele mai puțin pașnice țări din lume, cu un conflict politic constant. 

7. Siria

Siria a fost grav afectată de problemele politice din ultimii ani. 80% dintre populația țării trăiește în sărăcie. Potrivit ONU, peste 6.7 milioane de sirieni au părăsit țara din cauza conflictului și violenței. 

6. Yemen

Dincolo de faptul că se numără printre cele mai nefericite țări din lume, Yemen are unul dintre cele mai mici scoruri în Indexul Dezvoltării Umane. Potrivit OMS, peste 20% din populația Yemenului are probleme mintale, situația influențată de conflictul continuu. 

5. Haiti

Peste 60% din populația Haiti trăiește în sărăcie și mulți dintre cetățeni se confruntă cu sărăcie extremă. Potrivit World Food Programme, peste 4.4 milioane de cetățeni din Haiti au probleme cu resursele de hrană. 

4. Sudanul de Sud

Peste 7.2 milioane de oameni din Sudanul de Sud au nevoie de ajutor umanitar – adică peste jumătate din populația țării. Potrivit Băncii Mondiale, în 2020, PIB-ul pe cap de locuitor în Sudanul de Sud era de doar 246 de dolari, printre cele mai mici din lume. 

3. Afganistan

Banca Mondială estimează că 54% din populația Afganistanului se confruntă cu sărăcia. Țara are una dintre cele mai mari rate de depresie și probleme mintale din lume, din cauza conflictului național. 

2. Republica Centrafricană (CAR)

Cu un scor de 90, CAR ocupă una dintre ultimele poziții în Indexul Dezvoltării Umane. Peste 2.8 milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar. 

1. Republica Democratică Congo

Republica Democratică Congo are peste 70% din populație care trăiește în sărăcie. E una dintre cele mai puțin pașnice țări din lume, cu conflicte violente constante, care afectează semnificativ populația.

Te-ar mai putea interesa și
Fun

Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top

Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Fun

Cele mai bune universități din lume. Instituțiile din Europa pierd teren în fața celor din Asia

Cele mai bune universități din lume. Instituțiile din Europa pierd teren în fața celor din Asia

Cele mai puternice țări din lume din punct de vedere militar. Ce poziție ocupă România în clasament

Cele mai puternice țări din lume din punct de vedere militar. Ce poziție ocupă România în clasament
Recomandările useIt.ro
1
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
2
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
3
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Ca în fiecare an, au fost dezvăluite cele mai folosite parole în 2024, care pun conturile în pericol pentru că sunt atât de ușor de spart.  În fiecare an, zeci de milioane de conturi...
4
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Microsoft a dezvăluit când va fi „pensionat” Windows 10, fosta varianta a sistemului de operare, care e instalată pe peste 1 miliard de dispozitive.  Momentul în care Windows 10 nu va mai primi actualizări...
5
Fun
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului după ce acesta s-a întors pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională. Luna trecută, 3 astronauți NASA și un cosmonaut din Rusia au ajuns la un spital din...
PARTENERI