Uneori, astronauții se distrează în gravitație 0 și creează bule de lichid, pe care le eliberează în cabină, după care le consumă precum Pac-Man. Dar acesta nu e un sistem eficient și poate fi și periculos dacă lichidul ajunge într-un loc de pe SSI în care n-ar trebui.
Ceașca NASA care nu se poate vărsa. Cum arată Capillary Flow, invenția inedită folosită de astronauți în spațiu
Ceașca NASA care nu se poate vărsa în gravitație 0 e o invenție inedită, ce le permite astronauților să se bucure de băuturile preferate în spațiu, fără să le fie teamă că vor contamina Stația Spațială Internațională.
Metoda convențională, de a folosi un pai, nu e cea mai bună metodă în aceste condiții, scrie Mashable.
În ultimii ani, NASA a lucrat la crearea unei cești care ține lichidul în interiorul său, deși are partea de sus deschisă, ca în cazul unei căni clasice.
Ceașca NASA care nu se poate vărsa
Tehnologia îmbunătățește viața astronauților care trăiesc în mediul lipsit de gravitație de la bordul SSI. În același timp, oferă noi informații experților despre cum pot crea sisteme de instalație în spațiu.
Ceașca NASA care nu se poate vărsa în spațiu a apărut recent într-un video. În acesta, astronauta Nicole Mann a demonstrat cum poate fi folosită.
Capillary Flow se folosește de dinamica lichidelor pentru a mima gravitația, fără să fie vărsat un strop. În video, Mann toarnă un cappuccino în ceașca deosebită. După care a și învărtit-o în aer, pentru a demonstra cum lichidul fierbinte rămâne în interior. Chiar și atunci când se întoarce în jos.
Experții au creat ceașca NASA care nu se poate vărsa ca parte a proiectului Capillary Flow Experiment. Potrivit acestora, ceașca funcționează într-un mod similar cu cele de pe Pământ. Adică folosește efectele combinate ale tensiunii de suprafață, condițiilor lichidelor și geometrie.
Ceașca are un canal ascuns
În plus, e important și modul în care un lichid menține contactul cu o suprafață solidă. Atunci când interacționează cu ea.
Ceașca NASA care nu se poate vărsa are și cel puțin un canal ascuns în design, care începe la fundul ei și se termină la buză. Legile fizicii permit lichidului și peretelui ceștii să interacționeze. Astfel încât băutura să se poată scurge pe canal și să fie apropiată de buză.
Doar o mică parte din lichid intră în canal. În timp ce restul lichidului stă la fundul ceștii, potrivit unui studiu publicat în Nature Microgravity.
Astfel, lichidul rămâne în ceașcă, chiar și atunci când se învârte în aer liber. Atunci când astronauții duc ceașca la gură, lichidul e spontan supt în gurile lor. Astronauții pot controla cât de mult beau din lichid prin schimbarea formei gurii și forței de aspirație.
Aceasta nu e prima dată când NASA inventează un produs inedit. Una dintre cele mai importante invenții NASA a avut un rol important în integrarea senzorilor de imagine în camerele de smartphone, GoPro, DSLR etc.
În mijlocul anilor 1990, într-un laborator din Pasadena, California, oamenii de știință au descoperit tehnologia necesară pentru crearea senzorilor ce folosesc mai puțină energie și erau mai ușor de produs în masă decât metodele disponibile în acea perioadă, ceea ce a ajutat la dezvoltarea fotografiei digitale.
Printre invențiile NASA care au ajuns în case din întreaga lume se numără becuri, tehnologie folosite de smartphone-uri și chiar și moduri mai eficiente și sigure de depozitare a mâncării.