Anii bisecți au loc o dată la fiecare 4 ani în calendarul gregorian, care e folosit de majoritatea lumii, scrie Live Science. 

Ziua în plus, 29 februarie, există doar în anii bisecți. Fiecare an care e divizibil la 4, precum 2020 sau 2024, e un an bisect. Cu excepția unor ani centenari sau ani care se termină în 00 (precum 1900). 

Ce e un an bisect

Alte calendare, inclusiv cel chinezesc sau cel islamic, au propria versiune de an bisect. Dar acel an nu apare la fiecare 4 ani. De cele mai multe ori, are loc în alți ani față de calendarul gregorian. 

Calendarul gregorian are și secunde în plus, care sunt adăugate în anumiți ani, precum 2012, 2015 și 2016. Dar acestea vor fi eliminate din anul 2035. În schimb, un an bisect, ce e un sistem vechi, va continua. 

Anii bisecți sunt foarte importanți. Fără ei, de-a lungul timpului, anii ar arăta complet diferit. Anii bisecți există pentru că 1 an gregorian e puțin mai scurt decât 1 an solar (adică perioada necesară pentru ca Pământul să completeze o orbită în jurul Soarelui). 

Un an calendaristic durează exact 365 de zile. Dar un an solar are o durată de aproximativ 365.24 de zile (sau 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 56 de secunde). 

Dacă nu ar fi luată în considerare această diferență, atunci fiecare an care ar trece ar mări diferența cu 5 ore, 48 de minute și 56 de secunde. De-a lungul timpului, asta ar însemna schimbarea sezoanelor. 

Dacă nu am mai avea ani bisecți, în 700 de ani, în emisfera nordică, vara ar începe în decembrie, în loc de iunie. 

Adăugarea unui an bisect e un sistem ce funcționează pe termen lung, pentru că introduce o zi în plus, care poate absorbi această diferență. 

Dar sistemul nu e perfect. La fiecare 4 ani, câștigăm 44 de minute în plus. Sau o zi la fiecare 129 de ani. Pentru a soluționa această problemă, sărim peste anii bisecți la fiecare an centenar, cu excepția celor care pot fi împărțiți la 400 (de exemplu, 1600 sau 2000). 

Ultimul an bisect, înainte de 2024, a fost 2020. Și următorul va fi 2028. 

Cum au apărut anii bisecți

Ideea introducerii unui an bisect a apărut în anul 45 î.e.n., când Iulius Cezar a creat calendarul iulian. Acesta era compus din 365 de zile, despărțite în cele 12 luni pe care le folosim în continuare în calendarul gregorian. 

Calendarul iulian includea ani bisecți la fiecare 4 ani, fără excepție. Și era sincronizat la sezoane, ca urmare a „ultimului an de confuzie”, adică 46 î.e.n. Acesta includea 15 luni, cu un total de 445 de zile. 

Timp de secole, se părea că acest calendar iulian funcționa perfect, cu un an bisect ce e inclus la fiecare 4 ani. Dar în secolul 16, astronomii au observat că sezoanele începeau cu 10 zile mai devreme decât anticipau. Ca urmare, sărbători importante, precum Paștele, nu mai erau sincronizate cu evenimente specifice. 

Pentru a remedia situația, Papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul gregorian în 1582. E aproape identic cu cel iulian, cu excepția excluderii anilor bisecți pentru cei mai mulți ani centenari. 

Timp de mai multe secole, calendarul gregorian era folosit doar de țările catolice. Dar a fost adoptat treptat de țările protestante, precum Marea Britanie, în 1752. 

De ce a fost aleasă ziua de 29 februarie

În secolul 8 î.e.n., calendarul roman avea doar 10 luni. Începea în martie și se încheia în decembrie. Iarna era ignorată, pentru că nu existau luni pentru ea. Acest calendar avea doar 304 zile. Ulterior, au fost adăugate și lunile ianuarie și februarie.

Cum februarie era ultima lună ce a fost adaugată, e de înțeles de ce a fost aleasă pentru un an bisect. Februarie avea cele mai puține zile. Dar romanii au început să asocieze aceste luni cu începutul anului civil, în jurul anului 450 î.e.n.

Ianuarie a început să fie privită drept prima lună din an. Când a fost introdus calendarul gregorian în 1582, Papa a ales luna februarie pentru că era cea mai scurtă. Astfel a apărut data de 29 februarie o dată la fiecare 4 ani.