Apple ar fi încălcat regulile anti-competiție din UE. Ce tactici ar fi folosit gigantul tech

Apple ar fi încălcat regulile anti-competiție introduse recent în UE, motiv pentru care gigantul tech va fi investigat de Comisia Europeană.

Publicat: 25 iunie 2024, 15:48
Apple pregătește un eveniment important pentru luna septembrie / Shutterstock

După ce Apple a fost nevoit să adopte sistemul USB-C pentru a se conforma noilor reguli din Uniunea Europeană, acum gigantul tech va fi investigat din cauza tacticilor pe care le-a folosit împotriva companiilor mai mici.

Din cauza acestor tactici, consumatorilor nu li s-ar fi permis să caute aplicații alternative și mai ieftine în App Store, scrie The Guardian

Comisia Europeană a deschis o investigație antitrust împotriva Apple. 

Apple ar fi încălcat regulile anti-competiție din UE

Comisia Europeană a anunţat că a informat Apple cu privire la opinia sa preliminară. Potrivit acesteia, regulile magazinului său de aplicaţii App Store încalcă Regulamentul privind pieţele digitale. Deoarece îi împiedică pe dezvoltatorii de aplicaţii să îi orienteze în mod liber către canale alternative pe consumatorii aflaţi în căutare de oferte şi conţinut, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, scrie AGERPRES

În plus, Comisia a iniţiat o nouă procedură de neconformitate împotriva Apple. Comisia e preocupată de faptul că noile cerinţe contractuale pentru dezvoltatorii terţi de aplicaţii şi magazinele de aplicaţii terţe, inclusiv noua „taxă pentru tehnologie de bază” a Apple, nu asigură respectarea efectivă a obligaţiilor Apple în temeiul Regulamentului privind pieţele digitale. Ca urmare, Apple e acuzată că ar fi încălcat regulile anti-competiție din UE. 

În temeiul Regulamentului privind pieţele digitale, dezvoltatorii care îşi distribuie aplicaţiile prin intermediul App Store deţinut de Apple ar trebui să poată, în mod gratuit, să îşi informeze clienţii cu privire la alte posibilităţi de a cumpăra mai ieftin. Să îi orienteze către ofertele respective şi să le permită să facă achiziţii. Apple are acum probleme și în SUA din cauza practicilor de business pe care le-a folosit.

Apple are în prezent trei seturi de condiţii comerciale. Comisia constată, cu titlu preliminar, că niciuna dintre aceste condiţii comerciale nu le permite dezvoltatorilor să îşi orienteze în mod liber clienţii. De exemplu, dezvoltatorii nu pot furniza informaţii privind preţurile în cadrul aplicaţiei. Sau nu pot comunica în niciun alt mod cu clienţii lor. Pentru a promova oferte disponibile pe canale de distribuţie alternative. Din această perspectivă, Apple ar fi încălcat regulile anti-competiție din UE. 

Comisia Europeană a descoperit nereguli în App Store

În plus, în majoritatea condiţiilor comerciale pe care le pune la dispoziţia dezvoltatorilor de aplicaţii, Apple permite direcţionarea doar prin „link-outs”. Acestea îi împiedică pe dezvoltatorii de aplicaţii să comunice, să promoveze oferte. Și să încheie contracte prin intermediul canalului de distribuţie pe care îl preferă.

Apple poate primi o taxă pentru facilitarea, prin intermediul AppStore, a câştigării iniţiale a unui nou client de către dezvoltatori. Dar taxele percepute de Apple depăşesc ceea ce este strict necesar pentru o astfel de remuneraţie. De exemplu, Apple le percepe dezvoltatorilor o taxă pentru fiecare achiziţie de bunuri sau servicii digitale pe care un utilizator o efectuează. În termen de şapte zile de la direcţionarea prin link-out din aplicaţie, se arată în comunicatul Executivului comunitar.

Prin trimiterea constatărilor preliminare, Comisia informează Apple cu privire la opinia sa preliminară. Potrivit acesteia, societatea încalcă Regulamentul privind pieţele digitale. Acest lucru nu prefigurează rezultatul anchetei. Întrucât Apple are acum posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin examinarea documentelor din dosarul de anchetă al Comisiei. Și prin trimiterea unui răspuns în scris la constatările preliminare ale Comisiei. Dar, în acest moment, Apple ar fi încălcat regulile anti-competiție UE. 

Opiniile preliminare ale Comisiei s-ar putea confirma. Asta ar însemna că niciunul dintre cele trei seturi de condiţii comerciale ale Apple nu respectă regulie. Respectiv articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul privind pieţele digitale. 

Acesta le impune controlorilor de acces să le permită gratuit dezvoltatorilor de aplicaţii să orienteze consumatorii către oferte din afara magazinelor de aplicaţii ale controlorilor de acces. În acest caz, Comisia ar urma să adopte o decizie de neconformitate în termen de 12 luni de la iniţierea procedurii. Aceasta a fost începută la 25 martie 2024.

Te-ar mai putea interesa și

Noi detalii iPhone SE 4 au apărut pe Internet. Cum ar putea Apple să prindă Samsung din urmă în cursa AI

Noi detalii iPhone SE 4 au apărut pe Internet. Cum ar putea Apple să prindă Samsung din urmă în cursa AI

Google Maps introduce o funcție nouă, așteptată de ani întregi. Ce pot face utilizatorii de acum

Google Maps introduce o funcție nouă, așteptată de ani întregi. Ce pot face utilizatorii de acum
Fun

Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top

Țările europene în care se vorbește cel mai bine engleza. Unde se află România în top
Recomandările useIt.ro
1
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
2
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
3
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Ca în fiecare an, au fost dezvăluite cele mai folosite parole în 2024, care pun conturile în pericol pentru că sunt atât de ușor de spart.  În fiecare an, zeci de milioane de conturi...
4
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Microsoft a dezvăluit când va fi „pensionat” Windows 10, fosta varianta a sistemului de operare, care e instalată pe peste 1 miliard de dispozitive.  Momentul în care Windows 10 nu va mai primi actualizări...
5
Fun
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului după ce acesta s-a întors pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională. Luna trecută, 3 astronauți NASA și un cosmonaut din Rusia au ajuns la un spital din...
PARTENERI