Orașul Rjukan nu avea soare 6 luni din an. Cum au reușit experții să aducă lumina solară în timpul iernii, pentru prima dată în istorie

E soarele! Te cam obișnuiești cu întunericul. Ajungi să nu prea te gândești, sincer. Dar asta…te încălzește. Nu fizic, mintal. Te încălzește mintal.”– Ingrid Sparbo, locuitoarea din Rjukan 

Artistul Martin Andersen care a creat Solspeil – oglinda solară – a descoperit că Eyde a sugerat un sistem similar încă din 1913. Soarele ajunge pe vârful munților din jurul orașului, dar nu ajunge până la nivelul caselor din orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni din an.  

Eyde nu a putut continua cu ideea pentru că nu exista tehnologie potrivită în acel moment. Compania sa, Norsk Hydro, a creat o telecabină ce putea duce localnicii la o înălțime de 500 de metri. 

Cât a costat sistemul de oglinzi solare din Rjukan

Andersen și compania CSP, din Germania, au montat trei oglinzi de 17 metri pătrați deasupra pieței din Rjukan. 

Ca urmare a sistemului de oglinzi, o porțiune din Rjukan e luminată de soare în lunile întunecate. Lumina acoperă o porțiune de 600 de metri pătrați și are intensitatea de 80 – 90% din cea originală. 

Deși unii localnici au fost împotriva sistemului, tehnologia a fost acceptată de-a lungul anilor. Ca urmare a porțiunii luminate din piața orașului, Rjukan a atras mai mulți turiști din anul 2013. 

În total, sistemul de oglinzi solare din orașul Rjukan a costat în jur de 500.000 de lire sterline. De când a fost instalat, a atras mii de turiști, ce vor să observe cum a reușit tehnologia să aducă soarele în orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni din an.

Chiar dacă unii localnici au avut probleme cu tehnologia, înainte ca aceasta să fie instalată, acum orașul pare să fi acceptat razele de soare care ajung în piața din centrul său. Cea mai mare problemă a lor era costul instalației, de 500.000 de lire sterline.

„Am fost împotrivă,” a declarat Nils Eggerud, un localnic din orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni. „Și încă am dubii atunci când vine vorba de costurile de întreținere. Cât de mari vor fi, cine le va plăti? Dar…te simți bine dacă stai aici. Și, sincer, trebuie doar să te uiți la fețele oamenilor.”

Publicat: 12 noiembrie 2021, 11:43
Reclamă

Orașul Rjukan, din Norvegia, era recunoscut în întreaga lume din cauza faptului că nu are lumină naturală jumătate din an. Fondat de Sam Eyde, orașul e înconjurat de un lanț muntos cu o înălțime de 1.800 de metri, în valea Vestfjord.  

Rjukan și cei 3.400 de localnici nu aveau lumină naturală în oraș din septembrie în martie din cauza mediului înconjurător, scrie The Guardian. 

Pentru a aduce lumina solară în piața centrală a orașului, experții au creat un sistem inovativ. Pe munte, la o înălțime de 450 de metri, e montat un sistem de oglinzi. Acestea folosesc energie solară și sunt controlate prin calculator.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Orașul Rjukan nu avea soare 6 luni din an

Oglinzile urmăresc mișcarea Soarelui pe cer și reflectă razele în piața centrală. Astfel, o parte mică din Rjukan primește lumina solară în timpul lunilor întunecate. 

Sistemul a fost instalat în urmă cu aproape un deceniu și a încântat locuitorii. 

Reclamă
Reclamă

E soarele! Te cam obișnuiești cu întunericul. Ajungi să nu prea te gândești, sincer. Dar asta…te încălzește. Nu fizic, mintal. Te încălzește mintal.”

– Ingrid Sparbo, locuitoarea din Rjukan 

Artistul Martin Andersen care a creat Solspeil – oglinda solară – a descoperit că Eyde a sugerat un sistem similar încă din 1913. Soarele ajunge pe vârful munților din jurul orașului, dar nu ajunge până la nivelul caselor din orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni din an.  

Eyde nu a putut continua cu ideea pentru că nu exista tehnologie potrivită în acel moment. Compania sa, Norsk Hydro, a creat o telecabină ce putea duce localnicii la o înălțime de 500 de metri. 

Cât a costat sistemul de oglinzi solare din Rjukan

Andersen și compania CSP, din Germania, au montat trei oglinzi de 17 metri pătrați deasupra pieței din Rjukan. 

Ca urmare a sistemului de oglinzi, o porțiune din Rjukan e luminată de soare în lunile întunecate. Lumina acoperă o porțiune de 600 de metri pătrați și are intensitatea de 80 – 90% din cea originală. 

Deși unii localnici au fost împotriva sistemului, tehnologia a fost acceptată de-a lungul anilor. Ca urmare a porțiunii luminate din piața orașului, Rjukan a atras mai mulți turiști din anul 2013. 

În total, sistemul de oglinzi solare din orașul Rjukan a costat în jur de 500.000 de lire sterline. De când a fost instalat, a atras mii de turiști, ce vor să observe cum a reușit tehnologia să aducă soarele în orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni din an.

Chiar dacă unii localnici au avut probleme cu tehnologia, înainte ca aceasta să fie instalată, acum orașul pare să fi acceptat razele de soare care ajung în piața din centrul său. Cea mai mare problemă a lor era costul instalației, de 500.000 de lire sterline.

„Am fost împotrivă,” a declarat Nils Eggerud, un localnic din orașul Rjukan, ce nu avea soare 6 luni. „Și încă am dubii atunci când vine vorba de costurile de întreținere. Cât de mari vor fi, cine le va plăti? Dar…te simți bine dacă stai aici. Și, sincer, trebuie doar să te uiți la fețele oamenilor.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile

Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech

Persoană care joacă în fața unui calculator, pentru a ilustra (P) De ce România a devenit un hub bun pentru tehnologia de gaming
(P) De ce România a devenit un hub bun pentru tehnologia de gaming

RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...

PARTENERI
×