ESA (Agenția Spațială Europeană) a semnat recent un contract cu firma germană HyImpulse pentru dezvoltări legate de SL1 ‘Small Launcher’. Racheta de mici dimensiuni a fost creată pentru a lansa sateliți mici, de până la 500 de kilograme, în orbita joasă a Pământului.
O rachetă a fost propulsată în spațiu cu o substanță care se găsește în creioane. Ce material au folosit experții
Agenția Spațială Europeană susține un nou test în care o rachetă a fost propulsată în spațiu cu o substanță care se găsește în creioanele colorate.
Un beneficiu semnificativ al acestei rachete e combustibilul hibrid pe care îl folosește.
Acesta combină parafina, folosită și în creioanele colorate, cu oxigenul lichid.
O rachetă a fost propulsată în spațiu cu o substanță care se găsește în creioane
Hyimpulse e un start-up german din sectorul spaţial. Compania a anunţat că a efectuat cu succes prima lansare a unei rachete care utilizează parafină pe post de carburant. Adică a folosit ceară de lumânare.
HyImpulse a folosit o rachetă care a fost propulsată cu parafină scopul de a testa această tehnologie înaintea unui prim zbor orbital. Acesta ar avea loc la sfârşitul anului 2025, informează AFP, scrie Agerpres.
Mica rachetă SR75 e echipată cu o singură treaptă şi are o lungime de 12 metri. A fost lansată din sudul Australiei la ora 05:10 GMT, a anunţat compania Hyimpulse. Compania are sediul la Heilbronn, în vestul Germaniei.
Lansatorul suborbital nu este aşadar suficient de puternic pentru a se plasa pe o orbită în jurul Terrei. A fost conceput pentru a atinge altitudinea de 250 de kilometri. Și pentru a transporta o încărcătură de 250 de kilograme. Prin această lansare se doreşte să se obţină date despre funcţionarea sistemului de propulsie şi a sistemelor de control.
Prin lansarea de vineri, Hyimpulse, o companie înfiinţată în 2018 şi care are 65 de angajaţi, trimite „un semnal despre capabilităţile Germaniei ca putere spaţială şi lărgeşte accesul Europei la zona spaţiului”, a declarat cofondatorul său Mario Kobald, citat în comunicat.
HyImpulse a lansat o rachetă care a fost propulsată cu parafină în contextul unei competiții acerbe spațiale în Europa.
Mai multe companii europene sunt în competiție pentru viitorul spațial al continentului
Competiţia este acerbă în Europa în ceea ce priveşte proiectele de minilansatoare spaţiale. În Germania, Hyimpulse concurează cu rachete dezvoltate de Isar Aerospace şi RFA. În Franţa cu rachete produse de Maiaspace şi Latitude. Iar în Spania cu dispozitive inventate de PLD Space. Această companie spaniolă a realizat în octombrie 2023 primul său zbor suborbital cu rol demonstrativ.
Pentru a se diferenţia pe această nişă, Hyimpulse mizează pe o propulsie inovatoare. Aceasta combină oxigen lichid şi parafină, „care nu prezintă un risc de explozie”. Astfel, HyImpulse a creat o rachetă ce a fost propulsată cu parafină, printre altele.
Află și care e pericolul iminent din orbita Pământului.
Parafina este puţin costisitoare. Este folosită o tehnologie mai puţin complexă, potrivit Hyimpulse. Compania vorbeşte despre „o construcţie a vehiculului lansator care este cu aproximativ 40% mai ieftină decât dacă ar avea sisteme de propulsie convenţionale”.
După datele care vor fi recoltate, acest start-up va perfecţiona dezvoltarea rachetei sale SL1, cu lungimea de 32 de metri şi al cărei zbor inaugural este prevăzut pentru sfârşitul anului 2025. Această rachetă va putea să transporte până la 600 de kilograme de încărcătură utilă până la o altitudine de 500 de kilometri, suficientă pentru a atinge orbita joasă a Pământului.