Compania lui Elon Musk e investigată de FBI. Ce ar fi făcut Neuralink cu 1.500 de animale

Publicat: 7 decembrie 2022, 7:23
Reclamă

Neuralink e investigată acum de FBI de potențiale încălcări ale legilor legate de drepturile animalelor după ce mai mulți angajați s-au plâns că testele sunt grăbite. În urma procesului, animalele ar fi suferit și au fost ucise, deși aceste lucruri ar fi putut fi evitate. 

Neuralink dezvoltă un implant de creier. Compania speră ca acest cip să ajute oamenii paralizați să meargă din nou și să ajute la alte problemele neurologice, potrivit The Guardian. 

Investigația federală a fost deschisă în urmă cu mai multe luni, de către inspectorul general al Departamentului Agriculturii din SUA, la cerințe unui procuror federal. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Compania lui Elon Musk e investigată de FBI

Potrivit unei surse, ancheta se concentrează pe încălcări ale Legii privind bunăstarea animalelor. Aceasta reglementează modul în care cercetătorii tratează şi testează unele animale. Ancheta a venit într-un moment în care angajaţii Neuralink sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de testele pe animale. Au existat inclusiv plângeri conform cărora presiunea exercitată de directorul general Musk pentru a accelera dezvoltarea a dus la experimente greşite, potrivit unei analize efectuate de Reuters pe zeci de documente ale Neuralink şi interviuri cu peste 20 de angajaţi actuali şi foşti angajaţi.

În urma acestor plângeri, Neuralink, compania lui Elon Musk, e investigată de FBI. Astfel de teste eşuate au trebuit să fie repetate. Astfel, au dus la creşterea numărului de animale testate şi ucise, spun angajaţii. Documentele companiei includ mesaje, înregistrări audio, e-mailuri, prezentări şi rapoarte care nu au fost raportate anterior.

Reclamă
Reclamă

Recent, Synchron a implantat un dispozitiv în creierul unui pacient – cum a fost posibilă reușita competitorului Neuralink.

Un purtător de cuvânt al inspectorului general al USDA a refuzat să comenteze. Reglementările americane nu specifică numărul de animale pe care companiile îl pot folosi pentru cercetare. Neuralink a trecut cu succes toate inspecţiile USDA ale instalaţiilor sale, conform documentelor de reglementare.

În total, compania a ucis aproximativ 1.500 de animale. Printre acestea se numără peste 280 de oi, porci şi maimuţe, în urma experimentelor efectuate începând din 2018.

Citește continuarea pe observatornews.ro

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, pe scenă Satellite Conference and Exhibition, 2020, cu fundal negru, el e îmbrăcat în negru. Elon Musk nu ar avea suficiente fonduri să cumpere Twitter
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Donald Trump alături de Elon Musk, într-o mașină Tesla, acum că a transformat Casa Albă într-un showroom
Fun
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Elon Musk, Met Gala 2022, îmbrăcat în costum. Recent, avertismentul lui Elon Musk despre economie a fost publicat pe Twitter
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
PARTENERI
×