Geminidele sunt considerate cea mai abundentă ploaie de meteoriți din acest an. Fenomenul va atinge apogeul în noaptea de 13 spre 14 decembrie. Spre deosebire de alte ploi de meteoriți, aceasta e produsă de un asteroid, nu de o cometă.
Geminide 2024. Când poți vedea ultima mare ploaie de meteoriți din acest an
Pentru ploaia de meteoriți Geminide 2024, experții promit un spectacol inedit pe cer, cu o abundență de „stele căzătoare”.
În acest an, apogeul pentru ploaia de meteoriți Geminide va avea loc în aceeași perioadă ca Luna Plină din decembrie, ce va avea loc peste aproape o săptămână, scrie Live Science.
Aceasta poartă denumirea de Luna Rece și va avea loc pe 15 decembrie. Și în noaptea de 13 spre 14, Luna va avea un nivel de luminozitate ridicat.
Când va avea loc fenomenul de Geminide 2024
În timpul ploii de stele Geminide, pe cer vor putea fi observați până la 120 de meteoriți. Sau „stele căzătoare”. Dar cum Luna Plină va fi luminoasă, e posibil ca unii dintre meteoriți să nu fie vizibili cu ochiul liber.
În 2024, cei mai mulți meteoriți din ploaia de stele Geminide vor fi vizibili în perioada 4 – 17 decembrie. Cei care vor să îi vadă trebuie să găsească un loc izolat, departe de luminile artificiale. Ideal e să stai cu spatele către Lună și să te uiți în sus, pentru ca ochii să se ajusteze la întuneric.
Ploile de meteoriți pot fi văzute cu ochiul liber, fără să fie nevoie de binoclu sau telescop.
Geminidele reprezintă cea mai abundentă ploaie de meteoriți din emisfera nordică. De obicei, meteoriții sunt luminoși și intens colorați. Ploaia va fi activă de pe 2 decembrie până pe 21.
Meteoriții Geminide tind să fie galbeni, potrivit NASA. Dar unii dintre ei pot fi albi sau verzi.
Geminidile sunt cauzate de asteroidul 3200 Phaethon. În fiecare lună decembrie, Pământul trece prin coada asteroidului. Rămășițele din această coadă ajung în atmosfera Pământului, ceea ce cauzează ploaia de meteoriți Geminide, ce va avea loc până pe 21 decembrie 2024.
Asteroidul 3200 Phaethon produce ploaia de meteoriți Geminide
Rămășițele asteroidului ajung în atmosferă, unde ard rapid. În urma acestui fenomen, par ca niște stele căzătoare, de aici și denumirea.
Asteroidul Phaethon a fost descoperit în 1982. El orbitează în jurul Soarelui la fiecare 1.4 ani. Are o coadă precum o cometă pentru câteva zile, atunci când asteroidul se apropie cel mai mult de Soare. Acest asteroid creează ploaia de stele Geminide, ce va avea loc și în 2024.
Faptul că o ploaie de meteoriți e cauzată de un asteroid e un fenomen neobișnuit. Asteroizii sunt formați, în mare parte, din rocă. În plus, nici nu produc cozi precum cometele atunci când se apropie de Soare. Cel puțin de obicei.
Potrivit unui articol publicat în 2023, gaz de sodiu e emis de mineralele din asteroid. Vaporii de apă și dioxidul de carbon cauzează o presiune îndeajuns de mare pentru a ridica mici particule de praf de pe suprafața 3200 Phaethon. Împreună, aceste 2 procese formează coada asteroidului.
Până pe 21 decembrie, poți urmări ploaia de meteoriți Geminide, deși cele mai mai multe „stele căzătoare” vor fi vizibile până pe 17 decembrie. Ideal e să privești cerul în timpul apogeului, adică în seara de 13 spre 14 decembrie.